de Ciprian Cioiulescu
http://www.cioiulescu.ro

În primul rând aș vrea să cer scuze tuturor nesimțiților pentru eventualul disconfort pe care li-l va crea acest articol, deși nu mă aștept ca vre-unul dintre ei să se simtă cumva prost citind aceste rânduri, doar e nesimțit, la urma urmei, iar nesimțirea lui nu e o greșală, neatenție sau lipsă de educație, ea este - pentru un nesimțit veritabil - o Filozofie de Viață, în care crede cu tărie.

Într-o concepție populară larg răspândită nesimțitul este un om insensibil, cu o percepție redusă a realității sau un om needucat care nu știe cum să reacționeze în anumite situații. Nimic mai greșit! Nesimțitul este un om destul de sensibil, inteligent și educat, încât să înțeleagă perfect, atât situațiile în care se găsește, cât și așteptările celor cu care interacționează. Un nesimțit nu va recunoaște niciodată - darămite să-și ceară scuze - când i se atrage atenția că a făcut ceva deranjant, așa cum ar fi normal dacă n-ar fi conștient de coloratura și efectul comportamentului lui. Reacțiile nesimțiților la orice observație, fie ea oricât de politicoasă merg de la a se face că nu aud - doar nu lor, care sunt impecabili se poate aduce vreun reproș, trebuie că e vorba despre altcineva - până la a te da în judecată sau a "pune băieții pe tine" pentru calomnie. Reacțiile lor au evident în comun instinctul de apărare a propriei infirmități.

Nesimțirea are la bază mitul superiorității a priori, rezultat al conversiei fricii de propria non-valoare, îngenunchiere și umilință. Nu cred să existe nesimțit care să nu fi fost umilit și batjocorit de către alți nesimțiți - incluzând aici posibil chiar proprii părinți - până la a nu mai vedea altă soluție decăt supunerea față de acest model și mit. Nesimțitul nu este superior printr-o calitate sau acțiune anume, ci aparține în întregime unei specii superioare, formulă prin care evită abil nevoia de a-și proba superioritatea. Ceilalţi, aparțin cu toții altei rase, inferioare, de obicei numită "rasa fraierilor". Acest conmstruct delirant - minciuna lui cea mai de preț - ajunge cu timpul să fie singurul mijloc prin care nesimțitul își poate asigura respectul de sine. Nemaiputând să-și arate fața umană, prea vulnerabilă, nesimțitul ajunge să renunțe la relațiile interumane normale și prin aceasta chiar la visul lui cel mai tainic: să fie iubit și respectat, sau măcar acceptat așa cum este și nu așa cum încearcă să pară. În consecință, nesimțitul este doar un pierzător lamentabil și un om care - odată izolat - ar trebui ajutat, susținut și mângâiat.

Problema nu este nesimțitul ca individ pervertit și captiv, ci nesimțirea ca plagă. Asemeni gândacilor de bucătărie atrași de hrana alterată a unei societăți cu o regăsire anevoioasă, aceste dăunătoare se inmulțesc în neștire până cineva se hotărăște să facă curat în casă. În caz contrar, plaga ocupă tot spațiul pus la dispoziție, până ce nu mai știi că acolo a fost o casă de om. Asta s-a întâmplat în București. Paradoxal ne-nesimțiții au un important dezavantaj moral: dorința lor de a se purta civilizat, inclusiv cu nesimțiții. Dacă nu te-ai supus credinței delirante că lumea e formată din tine, pretenarii tăi și o mare gloată de fraieri, este foarte greu să faci față unei majorități pentru care acest delir este realitate. Cu toate acestea, efectul de acomodare e extrem de puternic. Dacă stai destul timp într-un aer îmbibat de flatulență începi să crezi că e mirosul lui natural, ba chiar începe să-ți placă. Încet, încet găsești cu voluptate plăcerea flatulenței. Dacă aerul tot pute, de ce să nu-ți dai și tu drumul?

Dar până la urmă, ce e de făcut cu această plagă fetidă? Ne adaptăm sau ne opunem? Ne luptăm bărbătește sau le invățăm metodele lunecoase? Ne ținem doar de nas?

Nimic din toate astea, din fericire veacul lor a trecut. După 20 de ani, răbdătoarea noastră ființă a inceput să se scuture de buruieni. Demnitatea valorii e pe cale de restituire și la noi. Trebuie doar să continuăm să ne facem curățenie în casă. Putem liniștiți să le râdem în nas, știind c-au început deja, din lipsă de mizerie, să se mănânce între ei - și să ne îngrașe pământul de flori.

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ciprian Cioiulescu pe Ianuarie 12, 2010 la 2:33pm
Domnule Ghioc, va multumesc pentru comentariu. Ati atins o zona profunda, la care meditez mult: până la urmă, contează mai puțin frumusețea gândirii și a cuvintelor noastre decât credința căreia ne facem vehicul, căci sufletul liber înseamnă credință.

Este minunată libertatea pe care ne-o dă Dumnezeu și apăsătoare pentru cel ce se vrea a fi rob.
Comentariu publicat de Stefan GHIOC pe Ianuarie 12, 2010 la 10:52am
Domnule PROFESOR aveţi dreptate!
Simţirea este echivalentă cu ACŢIUNEA, chiar dacă cel care acţionează va sfârşi ca şi ISUS CRISTOS.
Dar noi încă suferim cei 40, 45 de ani de DAMNAŢIUNE ( sunt multe de spus despre acest lucru ) . Eu am crescut în aceasta, educat la exterior de ACEASTA şi în interior de FAMILIE (o biată familie care CREDEA în DUMNZEU). Ce a rezultat? Un om cu mai multe înfăţişări dintre care una oficială, banală ca cea a tuturor din jurul meu, şi altă faţă, cea adevărată, pe care RAREORI reuşesc să o mai văd chiar eu darmite cei din jurul meu. ( OSHO extinde această schizofrenie la toate societăţile, chiar şi la cele ,,sănătoase"; deci mult mai pronunţată la cele de tip dictatorial în care am trăit).
Când NESIMŢIREA stătea în capul mesei , iar toţi din jurul tău o aplaudau
( În care ev ?
,, Trăim în miezul unui ev aprins”
Nu ne-a-ntrebat, vai, nimeni pân-acuma
dacă dogoarea lui se va fi stins,
de n-a-ncolţit, în miezul lui, minciuna?
,,Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă” ?
Doar unii ard, de vor sau de nevoi ;
ceilalţi, căţărători isteţi, aclamă.
căci naţiunea-i înţesată de eroi !
,,Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi “
sau nu se fac că ard, ne e totuna,
şi-n miezul crud al pâinii e-un altoi
ce prinse-a răsări trufaş :Minciuna !
,,În flăcările noastre se destramă”
toţi cei ce neagă ce noi aprobăm,
şi-aşa ne-am dat pe faţă cu aramă
să nu roşim când sec aplaudăm !
10.08.1983 ” din propriul volum OMUL POM - poezii , 1999, la Fundaţia George Coşbuc, Năsăud ) , TREBUIA să alegi faţa care TREBUIA aleasă şi să treci mai departe trăind cu SPERANŢA.
AŞA am trăit primii 36 de ani ai vieţii mele ( îmi rămăseseră doar trei ani până la a avea vârsta la care ILUMINATUL EMINESCU a plecat dintre noi.) ADICĂ cei mai importanţi ani ai vieţii unui OM.
AŞA AU TRĂIT MAJORITATEA OAMENILOR DIN ŢARA NUMITĂ ROMÂNIA.
Abia după aceea , când am citit JURNALUL FERICIRII mi-am notat 30-40 titluri de opere pe care ar fi trebuit să le citesc pe vremea când citeam literatură ,,proletară" (că alta nu se găsea). Bineînţeles că LITERATURA de bază ( SHAKESPEARE, TOLSTOI, BALZAC, ŞOLOHOV , BAUDELAIRE, GOETHE, MANN, clasicii noştri etc.) am citit-o dar, să nu uităm, era "pieptănată" de anumite texte care nu conveneau, chiar de titluri întregi, şi ceea ce era mai rău NU AVEAM CU CINE SĂ DISCUT DESPRE CEEA CE CITEAM. NU AVEAM BANI PENTRU REVISTE şi chiar dacă aş fi avut ceea ce am spus mai sus este adevărat (NU AVEAM CU CINE SĂ DISCUT DESPRE CEEA CE CITEAM - lumea se uita la tine cu gândul că , de fapt, vrei să-i provoci la cine ştie ce destăinuiri care le-ar face rău ulterior. Nimeni nu se deschidea la SUFLET ci doar la MINTE. )
ŞI ATUNCI CUM SĂ LUPŢI CU NESIMŢIREA?
În plus NU toţi oamenii sunt luptători.
Mai ales dintre cei care ajung să detecteze şi să TRĂIASCĂ frumosul (vai, ce dezamăgire am avut când , mergând la o lansare de poezie, o plachetă care cred că se numea ,,SCÂNTEI", dar nu avea nimic de-a face cu ,,Scânteia", respectivul poet era beat criţă , la propriu, abia mi-a mâzgălit ceva pe cartea pe care o cumpărasem , iar când am discutat cu un amic acest mi-a şoptit că ,, Numai aşa pot rezista cei ca el". I-am dat dreptate.) Sunt oameni cu sensibilitate crescută pe care , câteodată, un fir de ,,praf" , (o vorbă , un zâmbet, o aluzie) îi rănesc mai mult decât o palmă primită pe obraz.
LA aceştia m-am referit atunci când am spus că ,,omul SIMŢIT este ÎNECAT de MURDĂRIE şi preferă SĂ TACĂ şi SĂ SE RETRAGĂ în imensitatea FRUMOSULUI la care are acces doar EL."
Recunosc că este o mare GREŞEALĂ, dar nu am făcut decât să comentez REALITATEA şi nu dacă este bună sau rea.
REALITATEA ne impune SĂ FIM MAI ACTIVI şi MAI TĂIOŞI în ceea ce facem . Poate este vremea SATIREI, a FABULEI, a COMEDIILOR cu trimiteri directe şi implicări DIRECTE.
Este prea multă BLAZARE şi prea mult SCEPTICISM mai ales în ceea ce numim FRUMOS (mai ales în literatură).
RAREORI trăiesc sentimentul de BUCURIE atunci când vin în contact cu o OPERĂ de arta actuală - literatură, pictură, sculptură, muzică etc. DE CE?. (Acum să nu sărim calul - bucuria descoperirii operei ca atare o simt, dar ea , opera în sine, transmite tristeţea, blazarea, negativul în general, ca şi cum nu ar mai exista speranţa, frumosul ca atare).
FORMAŢIA mea este aceea a unui OPTIMIST. Chiar sunt criticat de cei care mă cunosc cu apelative de ,visător", ,,cu capul în nori", ,,dus de acasă".
DAR , HAI SĂ LANSEZ O PROVOCARE: rog să mi se indice, de oricine, o operă de artă actuală din care se degajă BUCURIA VIEŢII, OPTIMISMUL, PUTEREA CREATORULUI ASUPRA MORŢII etc. Eu cred că există dar tare sunt puţine şi nu am dat eu peste ele (mă refer la literatura noastră nu cea universală).
De aceea ascult toată ziua muzica preclasică. Nu mă pricep la muzică dar pare a fi un balsam pentru sufletele chinuite pe care le purtăm în noi. Atît de puţini creştini suntem încât , se simte nevoia REVENIRII lui CRISTOS pe pământ. Măcar pentru a ne reaminti esenţa sacrificiului (care nu este TRAGICĂ ci OPTIMISTĂ, CREATOARE).
Toate cele bune!
SG
Comentariu publicat de ada chifor pe Septembrie 30, 2009 la 7:47am
Eu nu cred in individualismul nesimtirii. Cred ca in general specia noastra inteligenta si-a creat suportul nesimtirii, politic, social si chiar educativ.Nu ar fi nesimtiti daca toata normarea si educatia nu ar fi ajutat la acest deziderat al civilizatie umane: nesimtirea. Sta in logica evolutiei. Ne lamentam si constatam. Ar fi fost, istoric, nevoie de mai mult!
Cu stima pentru acuitatea eseului dar cu amar pentru efectul lui resemnat, ada chifor.
Comentariu publicat de Ion pe Septembrie 29, 2009 la 11:01pm
"Impresia mea este că nesimțirea, așa cum bântuie ea societatea românească se poate identifica până la suprapunere cu modelul copilui rasfățat care deja ți s-a urcat în cap, atât spre dezavantajul lui, cât și al tău ca părinte. În această analogie părintele slab este dat de elita României. Din fericire însă, părintelui îi stă - până la un anumit moment în dezvoltare - în putere să-și pună copilul la punct, iar eu nu cred c-am depășit acest moment."

Multumesc pentru raspuns, domnule Cirpian Cioiulescu.
Prin citatul de mai sus ati punctul pe i si degetul pe rana. Cand am scris versurile "Cand eram mici", m-am gandit mereu la rolul parintilor in educatia copiilor. Cea mai adanca radacina in "opera de nesimtire" a individului si, in mod implicit a unui popor, isi trage "seva" din familie. Oricat am da vina pe societate, pe scoala, pe televiziune, pe emanati(i), familia are rolul principal, preponderent, in educatia tanarului ce urmeaza, la randu-i, sa-si faca o familie dupa modelul parintilor sau dupa un alt model mai bun. Din nefericire notiunea de familie nu mai are intelesul pe care ar trebui sa-l aiba. Societatea de azi a distrus-o. Fara sa realizeze ca, in felul acesta, se va autodistruge.

"Principaul lucru ESTE CĂ SE VORBEŞTE (SE SCRIE, SE FILMEAZĂ, SE DIFUZEAZĂ) într-un ritm în care omul SIMŢIT este ÎNNECAT de MURDĂRIE şi preferă SĂ TACĂ şi SĂ SE RETRAGĂ în imensitatea FRUMOSULUI la care are acces doar EL."

Frumos spus, domnule Stefan Ghioc.
Daca omul simtit "prefera sa taca si sa se retraga", acesta e tot un fel, un semn(scuze!) de nesimtire.
Omul simtit ar trebui sa aiba un rol activ. Sa incerce sa diminueze, prin atitudinea sa, nesimtirea altora. S-o descurajeze. De invins nici vorba.
Problema este extrem de complicata. V-o spune cu modestie unul care a tinut catalogul in mana aproape 40 de ani, in 3 tari, pe 2 continente.
Educatie inseamna un mod de a fi, de a trai. Inseamna, pana la urma, viata. Si ce e mai complicat decat viata?
Cu deosebit respect si sinceritate pentru autor, pentru toate si toti comentatorii.
Ion
Comentariu publicat de SOLON VALENTINA-LILIANA pe Septembrie 29, 2009 la 7:49pm

Din pacate te impiedici de nesimtiti la tot pasul:la TV,ziar,pe strada...etc. Mai grav este faptul ca valorile ne sunt calcate in picioare de indivizi care au bani si-si promoveaza prostia...Multumesc autorului pentru studiul sociologic scris cu multa maiestrie.
Cu pretuire,
Lily Solon
Comentariu publicat de Ioan Mugurel Sasu pe Septembrie 29, 2009 la 7:38pm
Intre nesimtiti si fraieri mai sunt oameni. Cati? Pana cand? Asta ramane de vazut. Ceea ce e sigur este ca un nesimtit cu bani este mai nesimtit decat unul fara.
Comentariu publicat de Ciprian Cioiulescu pe Septembrie 29, 2009 la 7:00pm
Sincere mulțumiri pentru toate comentariile!
Câteva răspunsuri:
Nu cerd să nu existe nesimțiți care citesc eseuri sau, mai bine zis, sunt nesimțiți si printre cei care le citesc. După cum am incercat să arătt, nesimțirea are legatură mai puțin cu gradul de instrucție sau inteligență, cât cu raportul persoanei cu ea însăși.
Pentru a găsi soluții trebuie, cred eu, să analizăm mai întâi în ce măsură problema este obiectivă și în ce măsură subiectivă. Impresia mea este că nesimțirea, așa cum bântuie ea societatea românească se poate identifica până la suprapunere cu modelul copilui rasfățat care deja ți s-a urcat în cap, atât spre dezavantajul lui, cât și al tău ca părinte. În această analogie părintele slab este dat de elita României. Din fericire însă, părintelui îi stă - până la un anumit moment în dezvoltare - în putere să-și pună copilul la punct, iar eu nu cred c-am depășit acest moment. Cred de asemenea că foarte mulți oameni în România au căzut în capcana celor două specii (șmecheri/nesimțiți și fraieri) și s-au învățat să creadă în această aberație. Elita sau elitele României, prin simpla spulberare a acestui mit poate/pot să contribuie hotărâtor la schimbarea raportului de forțe.
Mai trebuie adăugat aici că "DESPUIEREA de accesoriile PUTERII" propusă de dl. GHIOC este primul și cel mai urgent pas. Din păcate însă, cei în mâna cărora a stat ascesiunea iar acum ar sta "despuierea" fac parte din aceeași categorie de copii răsfățați și sunt poate chiar răzgâiații șefi.
Nu sunt oracol, însă metoda spulberării mitului celor 2 specii pare ... de bun simț :).
Comentariu publicat de Stefan GHIOC pe Septembrie 29, 2009 la 2:47pm
Este un adevar dureros mai ales când constaţi că , luând exemplul capitalei, în unele locuri din restul ţării nesimţirea a luat locul legii şi al lucrului NORMAL. Cine nu-i nesimţit este anormal şi exclus din viaţa obştii.
Pare paradoxal dar aşa este.
Problema este ca NICIODATA un nesimţit NU VA CITI un ESEU despre NESIMŢIRE. În general NU VA CITI NIMIC, darmite o ,,CHESTIE CARE SE CHEAMĂ ESEU. CU ce se MĂNÂNCĂ?".
Soluţia rămâne de găsit. Ca şi DEMOCRAŢIA, SIMŢIREA trebuie să găsescă metode de a împiedeca ACCESUL NESIMŢIRII LA PUTERE ( cum s-a întâmplat de atâtea ori cu DEMOCRAŢIA începând cu Grecia lui SOCRATE şi terminând cu Germania lui Thomas MANN). Cred că DESPUIEREA de accesoriile PUTERII şi EVIDENŢIEREA ADEVĂRULUI ar fi o soluţie.
Doar că trebuie FINANŢATĂ la un nivel care să acopere măcar CAPITALA şi apoi restul ţării.
ARĂTAREA CU DEGETUL în cazul NESIMŢIRII poate fi un bun medicament pentru cei TINERI. Din păcate cei NESIMŢIŢI au multe , foarte multe CONTRAARME : onorarii, titluri, societăţi aşa zise SECRETE (cum ar fi cele MASONICE) prin care transformă lupta cu NESIMŢIREA într-un lucru COTIDIAN, de DISTRACŢIE, de SHOW, ceea ce face ca NESIMŢIREA să devină UN MIJLOC DE A AVEA NOTORIETATE.
ESTE GRAV dar aşa ESTE.
Nu contează CE SE VORBEŞTE (DEPRE NESIMŢIRE). Principaul lucru ESTE CĂ SE VORBEŞTE (SE SCRIE, SE FILMEAZĂ, SE DIFUZEAZĂ) într-un ritm în care omul SIMŢIT este ÎNNECAT de MURDĂRIE şi preferă SĂ TACĂ şi SĂ SE RETRAGĂ în imensitatea FRUMOSULUI la care are acces doar EL.
Sunt multe de comentat dar să lăsăm loc şi celorlalţi.
Toate cele bune!
SG
Comentariu publicat de florin contrea pe Septembrie 29, 2009 la 9:22am
EXCELENT STUDIU
... de psihologie sociala, de sociologie mai bine zis. Si de etica - evident. Personal - categoria umana vizata - vrednica de compatimire este - desi nu merita. Are parte de dispret public desi nu intotdeaua este afisat - poate din frica de ei. Oricum ei se dispretuiesc reciproc desi nu o arata. Desi - le face o placere rea sa-si produca suferinta unii altora.
Multumesc autorului pentru luciditate si maiestrie literara.
Cu respect profund,
Florin Contrea
Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Septembrie 29, 2009 la 8:52am
Dar societatea, in ansamblul ei, dar incepand cu "organele abilitate", cum este daca nu are nici o reactie la faptul ca Gigi [si cati or mai fi] acum, de doua luni, si-a facut prima carte de munca din viata lui ? Asta cum se numeste daca ne gandim la el, si cum se numeste daca ne gandim la noi cei pe care realitatea ne obliga sa vedem negru pe alb ca poti avea si avion si helicopter si Maibach si palat cu tron de aur fara Carte. De Munca ? Si ca sa nu zica nimeni ca pun in discutie numai nesimtirea submediocrilor va pun doua intrebari din care sa vedeti ca exista si nesimtire universitara. Stiti cat a fost spaga la privatizarea B.C.R, si cat a fost la privatizarea C.S. Galati ? Dar la privatizarea Romtelecom ? Sper ca nu cazul sa spun eu cine e universitarul, nu ?

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor