cu spatele gol,

întinsă pe pietrele aruncate în mine

de toate umbrele hâde care urăsc curajul,

cânt Ţie.

 

sub omoplaţii mei

respiră ritmic

fluturi albaştri

erupţia pietrelor albe de febră

 

 

între noi

o privire mută preface frunzele

inimi uscate cad din arbori

peste gene,

peste pietrele încă nevindecate,

peste sângele încremenit a toamnă.

Vizualizări: 130

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor