Valea umbrelor sună trist şi misterios în acelaşi timp dar este în realitate un loc al speranţelor, a iertării şi a uitării. Nu există dicţionar sau atlas sau vreo descriere despre acest loc, nici nu ştiu dacă denumirea este cunoscută, aşa i-am pus eu numele cînd am văzut-o prima dată.
Nu am fost acolo decît în vis, totuşi mi se pare de fiecare dată atît de reală, văd persoane care umblă gînditoare, au feţele senine, adîncite în meditaţie, poate vorbesc sau ascultă semne de la noi, poate caută legături cu noi, sau poate pregătesc revederea cu cei scumpi.
Îmbrăcaţi sînt toţi în sutane albe, mişcările lor sînt line, fără grabă şi de la depărtare arată într-adevăr ca nişte umbre plutind.
Cerul deasupra lor este violet, un violet pal iar aerul este fumuriu, parcă soarele se pregăteşte să apună şi totuşi lumina rămîne aşa veşnic, de cîte ori văd valea umbrelor este mereu în aceiaşi lumină.
În depărtare se zăresc munţi acoperiţi de verdeaţă şi sînt atît de departe îcît arată ca pictaţi, cum au ajuns munţii în cer nu ştiu, poate sînt chiar pictaţi, nu am văzut pe nimeni mergînd spre ei, şi cred că nimeni nu se interesează de prezenţa lor.
În ultimul vis am văzut-o pe Lina, o fetiţă mică, nu avea decît 11 luni cînd a plecat acolo, s-a chinuit mult aici, o vedeam în fiecare zi la spital în staţiunea de copii care sînt bolnavi de cancer. Nu este uşor să intri în staţiunea aceea şi să vezi capete mici şi albe, fără păr, capete de copii înbătrîniţi prea devreme, copii răbdători şi liniştiţi înpăcaţi cu soarta lor şi nu este greu să-ţi pierzi acolo repede minţile. Lina era veselă dar spre sfîrşit plîngea mult, nimeni nu o mai putea ajuta, a plecat spre valea umbrelor iar acum se joacă fericită cu alţi copii, acum chiar poate merge, din cauza bolii nu se putea mişca prea mult înainte, o vedeam de multe ori în pătuţul ei cum încerca să se răsucească pe o parte, de fiecare dată rîdea dar mai mult de atît nu era în stare să facă.
Aş vrea să spun părinţilor ei că Lina este bine, cum să le spun, nu am curajul să vorbesc cu ei, durerea lor este prea proaspătă, nu le pot spune că am văzut-o dacă ei nu cred în valea umbrelor. Numai atunci cînd crezi poţi ajunge acolo, dar puţini sînt cei care cred.
Cine mă aduce de fiecare dată în valea umbrelor nu ştiu, poate tata care-mi apare în ultimul timp tot mai des în vis, poate numai dorinţa mea puternică de a ajunge iar pe acele meleaguri, nu pot spune nimănui cît de frumos,cîtă pace şi speranţe sînt acolo.
De multe ori nici nu trebuie să dorm ca să o văd, închid numai ochii şi-mi apare în toată liniştea ei, misterioasă şi plină de promisiuni. Dacă o văd mereu înseamnă că voi ajunge şi eu într-o zi să locuiesc acolo, altfel nu aş cunoaşte-o, altfel aş pluti deasupra cupolei cu demonii furioşi dar eu am stat chiar cu picioarele pe nisipul cald, am respirat aerul acela aproape palpabil.
Nu ştiu dacă sînt singura care vede demonii, nimeni din valea umbrelor nu se uită spre cupolă, sau poate sînt obişnuiţi cu prezenţa lor.
Nici eu nu pot vorbi cu nimeni de acolo, încă nu fac parte din lumea lor, mă acceptă prietenoşi dar nimeni nu-mi spune ce fac ei toată ziua, cu ce se preocupă, care sînt regulile cînd eşti acolo şi în primul rînd cum să faci ca să întîlneşti pe cineva iubit care locuieşte de mult în lumea lor.
Valea umbrelor mi s-a arătat pentru prima dată în timpul unei boli lungi, o căutam deja, sau căutam instinctiv o lume mai bună, nu mai ştiu cum am ajuns la ea, am fost deodată acolo iar acum face parte din tot ce am mai frumos pe lume.
Înainte cînd visam îmi apăreau mereu în vise demoni furioşi, coşmarurile erau atît de reale, îi vedeam cum ieşeau noaptea din ziduri, cu degete ascuţite care se lungeau la fiecare mişcare, unghiile încovoiate ca ghiarele, verzi şi cenuşii la faţă, cu gurile ştirbe urlînd în tonuri lungi venite din adîncuri. Ieşeau din oglinzile Ninei de la sanatoriu, săreau ca din patul Anişoarei lăsînd şanţuri adînci pe pereţi. Dar niciodată nu reuşeau să mă atingă, ceva nu le dădea voie iar furia lor era cu atît mai mare.
Acum nu-mi mai este frică de ei, am încheiat acest capitol dar sînt convinsă că stau undeva la pîndă aşteptînd cel mai mic prilej să-mi umple din nou sufletul cu deznădejde şi durere.
Mă întreb de multe ori cînd mă întorc din valea umbrelor de ce nu întîlnesc persoane de aici care să fi venit şi ei în vizită acolo. Este o întrebare care mă preocupă foarte mult, mai există cineva de aici care cunoaşte locurile acelea? Dacă mai există aş dori să-mi spună, nu văd alt mijloc decît de a scrie aici, poate citeşte cineva şi-mi răspunde.
Acum, cînd scriu, afară este furtună, nu-mi amintesc să fi simţit acolo vînt, furtunile la noi sînt de obicei cînd cineva bun moare, aşa îmi spun eu mereu, cînd tata a murit era furtună, începuse din senin iar degetele lui de la picioare începuseră să se învineţească.
După ce plecase se făcuse linişte, toate zilele următoare au fost liniştite, vorbeam în şoaptă iar el stătea întins, rigid şi trist în capela rece.
În seara aceea am dormit la mama în pat, în locul unde de obicei el dormea, în timpul nopţii l-am simţit dar o umbră neagră se ridicase lîngă patul meu iar eu înţepenisem.
A fost pentru prima oară cînd am luat legătură cu lumea din partea cealaltă, nu aveam experienţă şi m-am speriat, mai tîrziu, demonii au încercat să mă mintă şi-mi aduceau momeli, nu era tata, înebunisem căutîndu-l, acum mă descurc mai bine în lumea lor.
De ce să vorbim despre moarte cînd de fapt aici sîntem morţi? am început să murim din prima zi, de cînd ne-am născut, doar de acum mergem toţi spre naşterea veşnică. Fiecare se va naşte în felul său, dar ar fi frumos să se nască fiecare în Valea umbrelor.

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Teodor pe Mai 28, 2011 la 9:43pm
Indraznesc sa cred ca aceasta <vale a umbrelor> nu este altceva decat inima..locul in care salasluiesc toate felurile substantei si ipostazele fiintei. In sensul mistico-ascetic, moartea si renasterea sunt evenimente marcante proprii persoanei noastre, care se ,,intampla" mai ales in inima. Singura speranta este linistea din chilia sinelui umanizat, inima de aur.

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor