mă vrea sicriul, foamea dintre scânduri
se-aude scheunând în depărtare
şi-mi zgârie timpanele bolnave
de-atâtea împăcări cu şerpii şi de-atâta uitare.


căci singură-s cu demonii din mine
şi-am ruginit de-atâta nedreptate
şi-aş vrea să mă-nfrăţesc cu orhideele abstracte
să nu-mi mai simt noianul de păcate.


(dac-aş avea din nou piroane în palme
în loc de destrămate dogme
mi-ar râde ochii către Tine
n-aş sta cu uşile închise
de frica morţii care vine).


mi-e trupul lut arid dar fă să crească
un lan de grâu din el cu spice pline
de rugăciuni curate, apoi vino
şi scoate Doamne demonii din mine.

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor