Deviațiile filozofice – atentate la credință în lumea contemporană (II)

    

       Butonez telecomanda televizorului, printre lozincile publicitare de pe un post de manipulare națională, fiind martor nedorit al unui produs publicitar media, care încearcă să-mi sugereze nici mai mult, nici mai puțin că: ”ai dezlegare la promoții”! Un text publicitar de intoxicare în masă apărut pentru prima dată chiar în perioada Postului Mare al acestui an. Dezlegare la ce??? Cine mă poate lega și dezlega pe mine, copil al lui Dumnezeu decât propria-mi dorință de a fi legat prin credință, speranță și iubire de Însuși Dumnezeu? Am de-a face în acest caz cu o lozincă comercială perfidă și malefică care mă invită să mă las legat de lanțurile unei noi religii … a comercialului, a banului? Acești indivizi vor să înlocuiesc Biserica cu Moll-ul și să mă pun pe mine însumi în locul Lui Dumnezeu, golindu-mi portofelul și cardul în cel mai scurt timp … ? Se poate observa prin cele spuse mai sus câteva tendințe privind modurile în care se dorește eliminarea Lui Dumnezeu din conștiințele indivizilor și construirea acele religii a omului modern, mai presus de Creator, a omului babilonian, dispus a-și construi propriul turn invincibil, propria mesianitate.

În această luptă cu deviațiile hedonist-materialiste ale capitalului, Biserica nu a stat cu mâinile-n sân, Magisteriul Bisericii Catolice venind în acest sens cu soluții clare. Este nevoie de o îmbinare sănătoasă în viața creștinilor a filozofiei fides cu rațiunea ratio, Scrisoarea enciclică a Suveranului Pontif Ioan Paul al II-lea către Episcopii Bisericii Catolice cu privire la raporturile dintre credință și rațiune ”Fides et Ratio”, prezentând în capitolul al V-lea intitulat INTERVENȚIILE MAGISTERIULUI ÎN MATERIE FILOZOFICĂ, următoarele: “Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură constituie tezaurul unic al cuvântului lui Dumnezeu încredințat Bisericii; aderând la el, întregul popor sfânt, unit cu Păstorii săi, stăruie de-a pururi în învățătura apostolilor”.[74] … De asemenea aceeași enciclică subliniază că ”Magisteriul nu s-a limitat doar să arate erorile și deviațiile doctrinelor filozofice. Cu o atenție asemănătoare a voit să afirme cu tărie principiile fundamentale pentru o reînnoire autentică a gândirii filozofice, indicând și căi concrete de urmat. În sensul acesta, papa Leon al XIII-lea cu scrisoarea sa enciclică Aeterni Patris a făcut un pas de o autentică semnificație pentru viața Bisericii … Marele pontif a reluat și dezvoltat învățătura Conciliului Vatican I despre raportul dintre credință și rațiune, arătând că gândirea filozofică este o contribuție fundamentală pentru credința și știința teologică”.[78] Totodată, ”un capitol întreg din constituția Gaudium et spes constituie aproape un compendiu de antropologie biblică, izvor de inspirație și pentru filozofie. În paginile acelea se tratează despre valoarea persoanei umane creată după chipul lui Dumnezeu, se motivează demnitatea și superioritatea sa în raport cu restul creației și se arată capacitatea transcendentă a rațiunii sale.[80] De asemenea, problema ateismului este analizată în Gaudium et spes și se motivează bine erorile acelei idei filozofice, mai ales în raport cu demnitatea inalienabilă a persoanei și a libertății sale.”[81] ( Fides et Ratio, cap. 55-60)

Ne considerăm un popor creștin, liber și indivizibil având în inimi insuflată iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Într-o lume în care omul este transformat într-un ”Superman” și în care toate valorile morale și sociale tradiționale sunt modificate și ”personalizate” pentru a stoarce bani și a manipula mase întregi, săracul cetățean se zbate de multe ori într-o ceață ticsită de felurite ideologii din care nu poate ieși de unul singur. Să știm să alegem în cine să credem și la cine să ne închinăm pentru ca să trăim liberi și greu de manipulat. Nu de alta, dar sunt atâtea cercuri de interese în această lume care ne vor altfel.

 http://www.gazetanord-vest.ro/2016/06/deviatiile-filozofice-atentat...

Valeriu Ioan

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor