Coborâ încet treptele, una câte una, cu o mână ancorată bine în balustradă. Să nu cadă. Avea tocuri de 15 cm și ar fi putut foarte ușor să-și rupă gâtul în câteva secunde. Se temea de umilință, mai ales acum, când își dorea atât de mult să impresioneze. Să îl impresioneze.
 
 El nici nu privea în direcția ei. Era preocupat de un cub de gheață ce-l împiedica să dea pe gât tot paharul de whisky. În lumina obscură din bar abia se puteau întrezări ochii sticloși, părul blond dat peste cap, mâna care îi tremura. De la alcool. Părea să nu fie la primul pahar și...de fapt, se vedea că le pierduse numărul.
 
 -         Ceva îl macină, stă singur la masă și lasă alcoolul să-l consume, spuse Leven.
 -         Acel ceva îl macină de câteva luni și se numește alcoolism, zâmbi Rebecca.
 
 Rebecca era o prietenă. Nu se știau de mult timp, dar avea măcar bunul simț să-i spună în față ce gândea. Asta, din păcate pentru Leven, care era oricum destul de nesigură pe ea și nu avea nevoie de critică.
 
 -         Este simpla nevoie de a te pierde în vârtejul gândurilor amestecate, atunci când nu mai ai putere să privești lumea în față. Leven îi căuta scuze.
 -         Bine, dacă vrei tu să sune mai poetic. Tot alcoolism se numește.
 -         Nu-mi strica cheful, Rebecca, te rog.
 -         Nu cred că eu sunt cea care ți-l strică. Îi aruncă o strâmbătură și se îndepărta de fată, în mulțimea din bar.
 
 Rămase singură. "Gata, acum e momentul". Se apropie încet de masă, cu pași mici. De la tocuri. Penibil ar fi fost acum, să se împiedice în fața lui, ca o toantă. Îl bătu timid pe umăr și își corectă postura. Trebuia să stea dreaptă, cu bărbia ridicată, să pară sigură pe ea. El se întoarse cu o grimasă și-i spuse:
 
 -         Nu mai face asta, știi că nu-mi place.
 -         Îmi pare rău.
 -         De fiecare dată spui așa, o critică el. Începea să dea semne de iritare, ceea ce nu era în plan. Să îl enerveze în seara asta, nu era deloc în plan.
 
 -         Îmi pare rău.
 -         Încetează cu atâtea scuze. Ce vrei?
 
 Vorbele lui, aruncate printre stropii de alcool, o blocară și nu mai știa ce să spună. Ce voia, de fapt? Voia atenția lui. Dar nu putea să-i spună asta.
 
 -         Nu-ți amintești? Tu m-ai chemat aici. Mi-ai lăsat un mesaj.
 -         Aha.
 
 Nu părea să-și amintească. În schimb, o privi de parcă ar fi observat-o pentru prima oară. Ca și cum nu ar fi cunoscut-o și ar fi încercat să-i studieze toate trăsăturile. Privirea lui o încuraja și îi sădea în suflet o speranță mică, mică de tot, că în sfârșit el s-ar putea să-i acorde atenția pe care ea și-o dorea. De atâta timp.
 
 -         De ce te-ai îmbrăcat așa, ca de circ? Unde mergi?
 
 
 Curajul ei se scurse pe podea și căută un loc unde să se ascundă. Leven înghiți în sec și aștepta cu înfrigurare câteva cuvinte, să-i răspundă. Orice cuvinte. Avea nevoie de o băutură pentru asta, urgent.
 
 -         Nicăieri. Adică, aici. M-am îmbrăcat așa pentru locul ăsta. Adică, mă gândeam că este că este o ocazie specială.

 Adică...pentru tine.
 
 Se lasă pe spate, pregătit să spună ceva, sprijinit de spătar, și o privi de jos în sus. Nu se citea nicio expresie pe fața lui și până să ajungă cu privirea în dreptul ochilor, se lăsă furat de o imagine din spatele ei. Două chelnerițe aproape dezbrăcate își șopteau ceva la ureche și râdeau zgomotos, de parcă ar fi vrut să atragă atenția asupra lor. Ei, de parcă! Pentru asta erau angajate oricum, să atragă atenția.
 
 Mirosea a subsol cu pereții plini de igrasie în acel bar. Era umezeală și întuneric, iar ea era prea bine îmbrăcată pentru jegul ce o înconjura. A fost o greșeală să vină aici, se gândea. Și acum, că tot era prea târziu, nu avea decât să se resemneze și să înghită ce-i servea el cu generozitate. Umilința.
 
 Se întoarse cu spatele la el și dădu să plece.
 
 -         Ce faci dragă, pleci?, întrebă el pe un ton plictisit.
 -         Da, îi răspunse ea.
 -         Așa repede? Abia ai ajuns.
 -         Aaaa, mi-am amintit că am ceva de făcut în seara asta. Destul de important.
 
 Leven strânse din dinți. Ca să nu plângă. Își luă tocurile la plimbare și se îndreptă spre ieșire.
 
 - Dragă, treci și pe la bar, dacă tot pleci. Spune-le să-mi mai aducă un whisky. Fără gheață.

Vizualizări: 71

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Stere Bucovala pe Noiembrie 12, 2013 la 2:33pm

 

  Am citit cu atenţie acest text şi mi-a plăcut Pot spune că are cursivitate şi este echilibrat Uneori ai puterea de a crea fraze interesante stilistic Curajul ei se scurse pe podea şi căută un loc unde să se ascundă Poate că această proză scurtă este ruptă din ceva amplu dar nu ştiu doar bănuiesc Aş vrea să aflu

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor