“Caută să nu mori iubita mea,

Încearcă să nu mori dacă poţi.”

Nichita Stănescu

 

- Ce molcom varsă zorii, umplând cafetiera,

Nelinişti şi arome pe care le-am gustat

În dimineţi cu soare. Las naibii maniera

De-a fi politicoasă când mă strecor în pat.

 

Mătasea-i o ispită, dantela-i o pedeapsă,

Şi nu ştiu cum se face că neglijeul mov

Le are pe-amândouă şi-alunecă pe coapsă

Ca un păcat cuminte lăsându-mă-n alcov

 

De-a dreptul dezvelită de orice apărare,

Privirea ta uimită dezmiardă curios

Geografia cărnii şi sânul ce tresare

Când lumea ţi-o întoarce cu aripile-n jos.

 

- Ce scurtă-i dimineața după o noapte lungă,

Silabisesc dorința pe blana din alcov,

Nici pana ascuțită nu pare să-mi ajungă

Să te rescriu, iubito, încet ca pe-un ceaslov.

 

Par zorii de faianță, dar soarele îi sparge

În mii de bucățele, te recompun din ei,

Mătasea se destramă cu foșnet pe catarge,

Iar sânii mici, obraznici, îmi spun că sunt ai mei.

 

Mi te predai cu totul, capitulez în grabă

Lăsând minutul sorții s-aducă orice-ar vrea

Și savurez dulceața din fiecare boabă,

Mă-mbătă poezia ascunsă-n bluza ta.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș 

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor