Notă: Pe 19 martie, 2011, Luna se va afla la cea mai mică distanţă  faţă de Pământ din 1992 încoace, de numai 356.578 de km şi se vor produce cutremure…  (sursă internet)

 

n-am închis un ochi toată noaptea trecută

m-am gândit la întâlnirea mea cu luna

era o şansă unică în viaţa mea pământeană

aveam emoţii, nu ştiam cum s-o întâmpin

să o îmbrăţisez şi să-i spun: “de când te aşteptam!

nici nu ştii de câte ori voiam să te fur când

pluteai nestingherită în oglinda lacului din apropiere

eram atât de aproape de tine dar ştiam că este numai imaginea ta

şi mă resemnam. acum, când eşti atât de apoape de mine

vreau să-mi crească braţe uriaşe, lungi de 356.578 de km

să te pot îmbrăţişa, să închei un contract mutual cu tine,

să-mi promiţi că o să-mi luminezi potecile pline de dor

iar în primăvara aceasta îmi vei da nopţile de dragoste înapoi"

luna s-a făcut mică de tot şi mi-a răspuns: “stai, nu mă îmbrăţişa

s-ar produce un cutremur devastator de la atâtea emoţii

aşteaptă să mă îndepărtez şi o să trimit în fiecare seară

câte o stea mesager să te ducă în vis, acolo unde îţi doreşti…”

apoi a dispărut, lăsându-mă cu mâinile întinse în aer.

m-am hotărât: mâine îmi cumpăr de la o agenţie imobiliară virtuală

un petic de pământ pe lună să fiu mai aproape de nopţile mele de dor…

 

Vizualizări: 688

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 27, 2011 la 10:18pm
Irina, multumesc, tu stii sa infrumusetezi fiecare trecere a ta cu cate o melodie care sa lase un parfum in urma ta, ca si acum, cand am deschis clipul si ascult aceasta melodie frumoasa! Esti o romantica incurabila ca si mine, de altfel! Te imbratisez cu drag, Vali
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 27, 2011 la 12:26am

Luna contemplata si cantata ne-a insotit visele prin timp. Iar tu, Vali, un suflet romantic, ne-ai adus-o aproape de inimile noastre prin acest poem de vis. Felicitari, draga mea!

Te imbratisez, cu drag, Irina

http://www.youtube.com/watch?v=VD3PUWCbPRA

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 22, 2011 la 8:42pm
Gabriela, iti multumesc frumos ca te-ai oprit si mi-ai citit poemul si ma bucur ca ti-a placut. Tocmai acest lucru ii spuneam dragei luni, in dialogul nostru; sa-mi lumineze "potecile de dor" si sa-mi aduca inapoi "noptile de dragoste"...:)
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 21, 2011 la 11:26pm
Any, sunt bucuroasa ca m-ai vizitat si ca ti-a placut poemul meu! Poate va influentez si pe voi, cititorii mei, sa faceti  investitii pe luna!:))  Multumesc pentru semnul lasat! O saptamana minunata!  Cu drag, Vali 
Comentariu publicat de Any Tudoran pe Martie 21, 2011 la 10:39pm
Am intrat pe blogul tau si am gasit aceste versuri deosebite! Felicitari! Un poem memorabil.
O zi pe care am asteptat-o cu nerabdare;)
O seara placuta!
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 21, 2011 la 8:28pm
Claudia, multumesc pentru vizita si ma bucur ca ti-a placut poemul meu. Iti doresc si tie sa-ti indeplinesti visele!
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 21, 2011 la 8:14pm
Asa, este, Eduard, luna va fi totdeauna muza care inspira poetii; ea este martora intalnirilor indragostitilor, a imbratisarilor si a saruturilor. Si atunci, cum sa nu cumpar un petic de pamant acolo, sa locuiesc macar in vise? Multumesc pentru popasul tau si semnul lasat!
Comentariu publicat de claudia hering pe Martie 21, 2011 la 5:43pm
Povestire-poem.Scris cu multa visare si sensibilitate.Calatorie placuta pe steaua mesager,profita de ocazie si viziteaza tot ce se poate.Felicitari.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor