Dialog poetic - Manuela Cerasela Jerlăianu & Ion Vanghele

 

 


Mulțumim tuturor prietenilor reali și virtuali, pentru modul în care și-au dovedit prietenia. 
Prietenia e o floare rară.
Mulțumim distinsei Doamne Adamescu Cezarina pentru dragostea cu care a întâmpinat acest proiect oferindu-ne cu atâta generozitate din frumosul suflet, cuvinte alese , scrise cu dărnicie , 
cuvinte care fac cinste tuturor celor care iubesc frumosul. 
Mulțumim distinsă Doamnă pentru minunata prefață pe care ați oferit-o cu atâta drag cititorilor de frumos !
Domnul să vă binecuvinteze înainte!
Mulțumim aducem Editurii Stef, care a lucrat impecabil.
Mulțumim distinsei Doamne , editor, Cristina Rațuș.
Domnul să vă dea putere să lucrați la fel de frumos mereu !

Eminescu vine, Eminescu trece,

Am închinat aceste volume în cinstea marelui nostru poet Mihai Eminescu și a distinsei sale doamne, poeta românilor, Veronica Micle. Ei au locul lor așezat la loc de cinste în literatura română. 
Domnul să îi aibă în pază.
Cu stimă.
Manuela Cerasela Jerlăianu & Ion Vanghele

 

 

 

 

Dialog poetic

 

Iubita:

 

Azi e rece şi mi-e cald,

trag ceva pe mine,

scaldă-mă sau nu mă scald,

hoinărind prin tine.

 

Poetul:

 

Dorul asta fără nume,

e stângaci  şi bate-n geam,

de iubire îţi pot spune,

cu lungi foşnete de ram.

 

Cu glasuri de păsări rare,

care-ţi cântă piuit

şi îţi spun colo-n cărare,

cât de mult mi te-am iubit.

 

Iubita:

 

Îmi e frig la geam mereu,

bate vânt cu glas de toamnă,

eşti fierbinte dragul meu,

dar, aud când mă strigi: Doamnă!

 

Toamna, frunzele răstoarnă,

un covor fără sfârşit,

visele  nu pot să doarmă,

au zburat în infinit.

Îmi rămâne doar cărarea,

de dorinţe-acum umbrită,

ce se pierde colo-n zarea,

din făptura ta iubita...

 

Poetul:

 

Şoapta mea este fierbinte

şi se surpă în pridvor,

când tăcerile cuminte,

trec în lumea florilor.

 

Mă ascund în ochii care,

se desfac capăt de lume,

unde tu ca o mirare,

ai cernut un pumn de urme.

 

Vom fugi prin lumea toată,

ca a visului părere,

lăsând dincolo de poartă,

vechea umbrelor durere.

 

Iubita

 

Domnul meu cu par bălai,

soarele zace pe masă.

Prin tăcute umbre, stai,

inima să te descoasă.

 

 

 

 

Să-ţi arăt câtă iubire,

lasă-n urma lor poeţii

când cuprinşi de rătăcire,

pleacă-n lume ca băieţii.

 

Cum în suflete-ntristate,

lacrimile sunt cât pumnii,

cum la stele-s ridicate,

preamărind nebunii.

 

În acest cuprins de haos

ce ne-ncearcă pe-ndelete,

eu îţi sunt acum adaos,

peste umbra din pecete.

 

Dar prin dânsa, trece luna,

albă ca o suferinţă,

când de dor suspin întruna,

cât îmi este cu putinţă.

 

Înăuntru şi afară,

noaptea cântă printre stele,

şi în doruri ne strecoară,

vise scurte, efemere.

 

Poetul:

 

Tu eşti muza mea aici,

un izvor de legământ,

voce dulce cu lipici,

îngerul de pe pământ.

 

Iubirea e dor de când,

rătăceşte în neştire

umeri goi înalţă când,

pleacă făr’să dea de ştire.

 

Doamna mea, dacă mă laşi,

dacă umbrei nu îi pasă,

mă voi pierde printre paşi,

către drumul meu spre casă.

 

Nemuririle pe rând,

s-or întoarce către mine,

stea în noapte fulgerând,

însetat rămân de tine,

 

Trec iubiri se-ntorc şi iată,

bate dorul colo-n ceas,

două umbre plâng în poartă,

în iubirea ce-a rămas.

 

Iubita:

 

Întunericul complice,

către noi îşi tinde valul,

vom vedea ce ne mai zice,

timpul dragostei la anul.

 

Sau  s-o duce fără urme,

printr-un lan de trandafiri,

unde umbre fără nume,

sângeră prin amintiri.

Eminescu vine, Eminescu trece

 

Eminescu vine, Eminescu trece,

Vor urma în floare teii toţi plângând,

Umbrele-nserării capul vin să-şi plece,

Eminescu vine dorul tău chemând.

 

Versurile sale bat malul fiinţei,

Stelele cutremur îngeri în înalt.

Eu sărut din pulberi aripa dorinţei,

De a fi prin vremuri tot aşa de cald.

 

Anotimpuri surde trec prin noi de-a valma,

Lumea tot se surpă şi poeţii mor.

Tu poet prin mine, hai încarcă-ţi arma,

Umbrele din tine fă-le viitor.

 

Vor cădea din ramuri stelele cărunte

Şi va ninge iarăşi şi va viscoli,

Eminescu urcă, dragostea e munte,

Florile grădinii ne vor cotropi.

 

Curcubeu de roze ceru-şi va întinde,

Pe sub noi pământul se întinde orb,

Lasă-mă în braţe, mândra a-mi cuprinde,

Lacrima din gene cu gura să-i sorb.

 

Unde e trecutul unde e prezentul!

Eminescu calcă pe-un tărâm pustiu,

Rătăcit de lume acum e momentul,

Despre viaţa noastră, să încep să scriu.

 

Eminescu trece, floarea e-o ninsoare,

Se îngroapă albă pe sub paşii săi,

Şi-n tăcerea nopţii ninge şi-n odaie

Şi se pierd departe paşnici zurgălăi.

 

 

Veronica ta frumoasă

 

Veronica ta frumoasă,

A plecat trecând de zări,

I-a rămas pe-un colț de masă,

Coșul ăsta cu-ntrebări.

 

Și-o scrisoare pusă-n plic,

Unde  cere s-o iubeşti,

Căci un veșnic ibovnic,

Bate ziua la fereşti.

 

Tine-n brațe-un sloi de gheaţă,

Dragostea ei e de ceară,

Vino tu cu flori de viaţă,

Prinse-n cântec de vioară.

 

Că pe străzi s-a rătăcit,

Umbra nopții pribegită,

Ziua  încă n-a venit,

Printre amintiri rănită.

 

Cum să spun rămâi cu bine,

Asta nu-i dorinţa mea,

Printre algele străine,

Versul meu să prind aș vrea.

 

De dorești vino diseară,

Trenul încă-i călător,

Cântă-n strună de chitară

Și îți dă bilet de dor.

 

Vine luna la plimbare

Şi cu ea mă plimb şi eu,

Întâlnim pe drum un soare,

Ce ia masa la dineu.

 

În salon atâtea  stele,

Strălucesc ca niste zâne,

Numai fata cu mărgele

Și-a uitat dorul la tine.

 

 

 

 

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor