Dialog poetic - Manuela Cerasela Jerlăianu & Ion Vanghele

Rima dă încet…

 

Rima dă încet cu parul

Şi omoară orăşanul,

Când o să îmi fie bine

Am să trag cu durda-n tine.

 

Durda nu te-o împuşca,

Inima ţi-o săgeta

Şi-n amurguri ai să stai,

Replicile să îmi dai.

 

Replici dulci şi minunate,

Cu lacrime semănate,

Fă-mă Doamne murg hapsân,

Nopţile să îi rămân.

 

Să bat seara din copite

Şi din frunze veştejite,

Ea din ochi să mă implore,

Din gură să mă devore.

 

Şi amar dacă voi fi,

Dulce când mă va-nghiți,

Am să cad o rece ploaie

De parfumuri în odaie.

De cuvinte peticite

Şi din dorul meu grăbite...

 

 

 

 

Să crezi tu…

 

Să crezi tu iubite drag

Că de tine plâng în prag

Sau că-mi rup inima-n două,

Patru, șase, opt sau nouă.

 

Fă-mă Doamne-o viorea

Ca să uit ce-i dragostea

Sau pe cer fă-mă o lună

Ori pe mintea lui stăpână.

 

Fiindcă azi se crede mare,

Crede că-i stau la picioare

Cu fața către pământ

Și mă rog la el în gând.

 

Doamne el e numai lut

Numai bun pentru sărut,

Însă eu mă voi ruga

Toată viața-n fața Ta.

 

Scutură-l de o aripă

Că iubirea-n dânsul țipă

Iar eu nu vreau să-l blestem

Și în ajutor te chem.

 

Aș putea să-i spun așa:

Stai Ioane-n banca ta,

Nu te mai da așa mare

Că te-oi părăsi și doare.

 

Doamne frică mi-e acum

Să nu devină nebun

Fiindcă versuri poartă-n piept

Și spune că e poet.

 

O fi el poet sau nu,

Însă ce-o să fac acu!

Doamne mă vrea sărutată

Că-n inima lui mă poartă.

 

Vino Doamne de-mi ajută

Că stau la pământ căzută,

Nu știu unde să m-ascund 

Pe Ion îl port în gând.

 

M-aș duce în lumea toată,

Doar să nu îi fiu consoartă

Dar oriunde eu m-ascund;

El pătrunde-n al meu gând.

 

 

 

 

Bate vântul...

 

Bate vântul, crivăţul

Se coboară îngerul

Pe poteca cu izvoare

Unde tu creşti ca o floare.

 

Pe poteca pustiită

Unde-mi eşti tu dăruită

Şi de-o fi un pic să plâng

Lasă-mă-n braţe să strâng:

 

Dorul şi cu visele

Când întind aripele

Şi pe tine mai ales,

Mai la nord de codrul des.

 

 

 

Și eu vreau…

 

Și eu vreau ca să te strâng

Pe alee colo-n crâng

Și să scutur amintiri

Cu noi doi prinși în nuntiri.

 

Și mai jos de codru vreau

Iar pe brațe să îți stau,

Colo-n vale-ntre izvoare

Să mă porți ca pe o floare.

 

Dorul să rămână-n ușă

Scuturând din pumni cenușă

După arderi păcătoase

Cu priviri prinse în plase.

 

 

Noaptea vine repede

 

Noaptea vine repede,

Dorul vrând să-l lepede,

Însă nu l-a lepădat

Fiindcă eu te-am sărutat.

 

Te-am iubit ca un nătâng

Şi acuma zac şi plâng,

C-or să vină toamnele

Şi-or să plece Doamnele.

 

Doamnele sunt colorate

Ca steluţele în noapte,

( şi vor toate sărutate )

Nu mai pot de dorul lor,

Printre pietre curg izvor.

 

Să-ţi sărut gura de rouă

Când afară da să plouă

Gura ta-i de trandafiri,

Mă umple de amintiri.

 

Şi mă-ndeamnă la păcate,

La iluzii parfumate,

Când e noapte, luna plină,

Vin îngerii la fântână...

 

Dă-mi iubito, gura ta,

Toată apă că voi bea,

Am să beau iubirea toată

Cana să fie uscată.

Când în noapte bate luna

 

Când în noapte bate luna

Și ziua se stinge-n soare,

Tu îmi împletești cununa

Dragostei cu orice floare.

 

Și mă mângâi pe cuvinte

Cu al patimilor dor,

Ca să te păstrez în minte

Și-n al casei dormitor.

 

Dar și mie-mi pare totul

Prins parcă-ntr-un cer senin

Când în mâna ta capotul,

Mi-e mototolit puțin.

 

Și îmi place să pășesc

Peste doruri răvășite,

Ce-ntr-un  joc copilăresc

Ne prinseseră iubite.

 

Privim luna pe cărare

Cum se leagănă și ea

Când a vântului visare

O invită la cafea.

 

Apropo, nu vrei acum

Să bem o cafea amară

Și să mai tragem un fum

Amândoi dintr-o țigară!

 

Zău că mie iar mi-e dor

De acele nopți în care,

În al dragostei pridvor

Fumam Kent  fără-ncetare.

 

Dar să nu-mi vorbești de doamne

Căci am să mă pierd cu firea

Și-n a dragostelor toamne

Am să-ți rătăcesc gândirea.

 

 

Aș vrea…

 

Aş vrea ca luna tu să fii mereu

În poză tu arăţi atât de bine

Că simt tot zbuciumul din dorul meu

Când îţi sărut tăcut buzele pline.

 

Când te cuprind în braţe eu mirean

Şi tu te dărui dulce ca o sfântă

Apoi te pierzi în cerul de catran

Acolo unde păsările cântă.

 

Să-mi spui iubito dac-ai obosit

Şi în dorinţe nu e loc de mine,

Aşa ne coboram în asfinţit

Lumina ce se pierde pe ruine.

 

 

 

Dragostea e de vină

 

Dragostea e blestemul cuprinsului de foc,

În piept ne-a aşezat petale albe de noroc,

Ne-a dat destinu-n braţe în cea dintâia clipă

Cu gândul dus departe să-l prindem de-o aripă.

 

Să mă iubeşti o viaţă, e paradis, e soare,

Că sunt o floare rară, adusă dintre zare,

Mi-e trupul veşnic alb, brodat cu dragostea,

Căzându-ţi în privire, iubire-ar vrea să-ţi dea.

 

Dragostea e blestemul ce arde la mijloc

Apoi ridică aripi la cartea ei de joc

În clipa ce se lasă pierdută-n călimară;

Iubirea asta arde, ne doare și separă.

 

 

 

Iubire hai...

 

Iubire hai să spargem ceasul,

Timpul nu curge colo-n paradis,

Eu vreau doar ţie să îţi cânte glasul

Să-mi dai sărutul mult promis.

 

În veşnicie timpul se topeşte,

Iubirea şi cu dorul ne rămân,

Dar anotimpul care se porneşte

Mai scutură din floarea de salcâm.

 

Înfăşurată toată în dantele,

Eu te sărut cuprins treptat de foc

Şi pun pe-obrajii tăi atâtea stele

Atâtea flori - izmă şi busuioc.

 

Din trandafiri am să îţi fac coroană

În raza lunii am să te îmbrac,

În noaptea care cântă o soprană

Şi-ţi prinde trupu-n flori de liliac...

 

 

Crângul miroase-a floare

 

 

Mirosul  nopţilor de dor trece prin întristare

Cum floarea de cireşi acum, se-scutură sub soare.

Pe umeri grei porţi gândul că nu vreau să revin

Să ne întâlnim în  foc de vise, iubită să-ți devin.

 

Sunt soarele-n apus, sunt soare-n răsărit,

Sunt noapte albă noaptea dar nu te-am necăjit,

Sunt dor cu dor în farmec şi port pe umeri zarea,

Iubeşte-mă năvalnic și-ating armonizarea.

 

Nu sunt sculptată-n piatră de valuri albe, reci;

Mâine-ţi  îmbăt privirea şi munţii ce nu-i treci...

Cu braţe larg deschise zvârl dorul nesfârşit

Şi-aduc miros de floare şi-un crâng neveştejit.

 

 

Sărut mâna, doamna mea!

 

Sărut mâna, doamna mea,

Mi-a fost dor de tine-aseară,

Dorul meu mă înconjoară

Și mă arde ca o stea.

 

Unii zic că dorul trece

Şi rămâne doar nimicul.

Te iubesc în infinitul

Care nu mai vrea să plece.

 

Într-un univers de gânduri

Te păstrez în mine, doamnă,

Pomii scuturaţi, de toamnă,

Zac pe-aleea vieţii, singuri.

 

Te iubesc ca pe-o vioară,

Cu emoţii, nostalgie,

Când scriu asta pe hârtie,

Nu las sufletul să-mi moară.

 

Ne-om vedea poate-n târziul

Îngerilor care pleacă.

Unde cerul își îneacă,

Plin de umbre, doar pustiul.

 

Păsările se vor duce

În amurgul lor, să doarmă.

Te iubesc, frumoasă doamnă,

Cu ochi mari, cu gură  dulce.

 

Te iubesc la nebunie

 

Te iubesc la nebunie,

Mi-e așa de dor de tine

Când tu îmi scrii poezie

Se albește noaptea-n mine.

 

Și mă duc și eu să scriu

Versuri cât m-o ține gândul

Fiindcă  timpul străveziu,

Arde dorul meu de-a rândul.

 

Te iubesc iubite domn,

Azi mai mult ca niciodată

Iar la noapte când n-am somn,

Fă-mă-n noaptea ta uitată.

 

Îngerii ne ne-or vedea

Că ne sărutăm cu dor

Să coboare o perdea

Pentru-al nopții somn ușor.

 

Să nu uiți iubite domn

Că-mi faci nopțile senine

Și că umplu al meu somn

Cu-ale tale doruri pline.

 

Rătăcită am fost ieri,

Azi mai mult ca orișicând

Și văd alte primăveri

Cum m-așteaptă acolo-n rând.

 

Flămând de dorul tău

 

Voi dispărea noaptea în crâng,

Flămând de dorul tău ca orişicare

Când stelele lumina lor şi-o vând

Şi numai eu mă mişc în disperare.

 

Nu am pierit şi nu sunt vinovat

De-această crudă poate întâmplare,

Eu rozele acuma ţi-am lăsat

Ca să le pui frumos la cheotoare.

 

Dar tu o umbră nopţile îmi calci

Şi între noi noaptea este totală,

Doar gungureşti ca pasărea sau taci

Şi-azvârli cu luna ce o ţii în poală.

 

Se scurge noaptea galbenă şi tristă,

Se pierde toată-nchisă în ocult,

Tu ai închis iar luna în batistă

Ca geamătul de frunze să-l ascult...

 

 

Eu te aștept…

 

Eu te aștept de-o veșnicie

Și ard cu noi dorul în gând,

E clipa asta mâna de-armonie

A  nopții risipită-n vânt.

 

Printre cuvinte te-am strigat o dată

Și nu am înțeles de ce cântai,

Aici, acum, eu nu sunt vinovată

Că n-am ajuns ca îngerul din rai.

 

M-am rătăcit prin clipa de tăcere

Și nu știu capătul de drum

Dar risipesc tot valul de durere

Prin miez de ardere și scrum.

 

Adorm în gândul tău în noapte

Și port vederi cu vise noi,

Acolo tu-mi vorbești în șoapte

Când muguri iubiri suntem noi.

 

 

În culorile toamnei

 

În culorile toamnei, eu cu tine mă pierd,

Patime răvăşite, adunate dezmierd,

Te culeg dintre şoapte, te culeg din suspine,

Între nopţile noastre şi din luna ce vine.

 

Peste sate se-aşterne cu steluţe ce ard,

În păcatele noastre stă mirosul de fard,

Buzele tale,  ți le cer și nu vreau ca să pleci

Le sărut chiar de gura le împrăştie reci.

 

Ca o iederă sui, peste-al vremilor zid,

Luna mușcă din suflet cu dorinţe, perfid,

Fluturi lumina o poartă, risipind-o-n decor,

Frunzele scuturate, ne cuprind în fior.

 

Singuratice duhuri, prefăcute năluci,

Vin şi-azvârl către dreapta şi la stânga porunci,

Eu te-ngrop în visare într-un somn ca un rai

Dulcea mea amintire măcar astfel să stai...

 

 

Sunt atât de aproape

 

Unde crezi că mă duc! Sunt atât de aproape!

Prinde frunza de nuc sub descânt să te scape

Și te pierde cu mine-ntr-un decor fără margini

Uitând dorul pe masă deșănțat în imagini.

 

Sunt aici dar și-acolo unde tu mă dorești,

Și-n privirea tăcută unde ardere-mi ești,

Eu consum chiar și-acum gramul meu de iubire

Când de toate îți spun fără pic de vorbire.

 

Și mă pierd în idei și mă mă zbat în iluzi,

Și aștept ca să vii printre clipe cu-aluzi,

Repetat, sacadat pe un ton ne-mplinit

Să mă-ntrebi unde-am fost și de ce n-am venit…

 

Să-ți răspund că și eu am dorit ca și tine

Să-mi vorbești de noi doi prinși în ziua ce vine

Unde soarele arde în atâtea perechi

Rătăcind în culori de rostiri la urechi.

 

Este toamnă aici, e crescută de din vară

Sau ba nu, parcă e, parcă e primăvară!

Însă eu ard de tine să mă salt din cenuși

Ca să zvârl clipa-n care plini de dor eram duși.   

 

 

 

 

 

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor