Dialog poetic - Manuela Cerasela Jerlăianu & Ion Vanghele

De când e lumea asta...

 

De când e lumea asta de doi bani,

Mişeii taie frunzele la câini

Şi în tupeul de urangutani

Susţin mereu că ei sunt cei mai buni.

 

Mai buni la ce? Când poate trec naive

Amantele lansate în amurg,

Când o bomboană-i pusă pe colive

Şi balele dorinţelor mai curg.

 

Tam-tamul sună, tobele străbat

Această inerţie prinsă-n haos

În care lordul nopţii blestemat

Se vrea iluminărilor adaos.

 

Dar plouă peste vremi, totu-i putrid

Masca lui Zorro zace în băltoace

Şi nici chiar Dumnezeu nu e valid

De vreme ce ca-ntr-o răbdare tace.

 

Morala lumii zace la pământ

Smulg impostorii inima din ea,

Degeaba scriu prin vreme un cuvânt

Mai bun e scrisul ei de tinichea.

 

Înscrie Doamne în audienţă

Să vezi şi tu ce ai să mai primeşti,

Poate te-nchide iar în penitenţă

Dezmăţul plâns al poftelor lumeşti.

 

Până atunci îmi schimb iar editorul,

Că e bătrân, cu pofte de tembel

Şi numai timpul scurmă viitorul

În care nu se mai găseşte el.

 

Rămân doar nurii presăraţi pe garduri

Din viaţa asta un biet compromis

Şi risipit în ale nopţii falduri

Îngerul care zace-n noi ucis.

 

 

 

Iubite drag

 

Iubite drag tu scrii azi cu revoltă

Și te cobori cu versul dând cu boltă

În alte vietăți ce nu-și au rostul

În dragostea crescută-n noi cât postul.                                                                                                                 

 

Și dacă tu acuma te revolți

Și-n versuri de iubire bagi doi colți,

Am să-ți rămân alăturea crispată

Să scriu cu tine viața răsturnată.

 

Hai ! Fie și un lup mâncat de oaie

Sau miaua ce-a crescut cu stropi de ploaie

Fiindcă în lumea asta și potaia

Se lasă de mângâiată la Sinaia.

 

Știu că îmi spui ceva de editură

Sau că tăcerea ei ți-o dă o tură

Când ai ceva a spune pe-ndelete

Dar nu prea poți în lumea ei de fete.

 

Și nici că editorul nu-i prea breaz

Dar tare e ca munții din Bicaz

Ține în mână cărți de iasomie

Și zburdă cu privirea pe câmpie.

 

Nu s-o lăsa o vreme ca să cadă

Un fulg de nea în lumea de zăpadă

Să se scuture cerul de oceane

Ascunse în hățișul de liene!

 

Că dac-o fi așa ne-om pricopsi

Și n-are cine-a te mai oropsi

Și-om scrie versuri pline de însemne

Că îngerii iubirii ne dau semne.

 

Morala e că Dumnezeu  e treaz

Și ia cu tine parte la necaz

Dar nu uita că vine înc-o dată

Să zvârle lumea asta creponată.

 

Atunci să vezi drăguțele de vază

Și pe editorul tău cum oftează

Și cum dă vina pe bietele ispite

Că l-au lăsat presat cu versuri infinite.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor