e întuneric lăptos îmi crapă buzele

toate lucrurile din cameră îmi trec prin cap

doar cuiele tremurând în pereţi

şi ceasul sună în dreptul trompei lui eustachio

o lovitură de baros cum spărgea tata lemne

vino să ne jucăm cu viaţa taiată bucăţi să aibă loc

când mă năşteai aveam un ţipăt de mort nu mai contează

culoarea zidurilor din jur cu zugrăveala spălată

până dincolo de stratul adipos şi ce bine în sfârşit

că m-am eliberat de albeaţa din oase

îmi vine să mă uit numai la ele învârtindu-mi capul

cu ameteală mă uit în ochiul de veghe 

cum clipoceşte lumina visul iese din mine şi eu

uşoară mă arunc înainte cu sângele 

îmi vine o frică sau ce o mai fi 

că nu se aprinde

Vizualizări: 129

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Caracas Mircea Florin pe Iulie 18, 2015 la 12:41pm

Dimineti de zurbagie 75 imi aduce aminte de jocurile copilariei, cum ne invita si Marin Sorescu :« Hai sa credem tot ce spunem, E un joc foarte frumos Tu sa imi spui te iubesc iar eu sa ma bucur de parca mi-ai fi daruit un briceag cu prasele de os…»
„Vino să ne jucăm cu viaţa taiată bucăţi” ne invita autoarea intr-un joc precum un puzzle. Apoi tot ea exclama uimita : „ce bine în sfârşit că m-am eliberat de albeaţa din oase, îmi vine să mă uit numai la ele”. Nu este insa o eliberare completa. Autoarea revine la modul „cum clipoceste lumina” „cum iese visul din mine„ dovada ca este inca prada visului avut .
Dimineti de zurbagie 76 Copilul din fiecare se roaga si iar se roaga pentru venirea luminii.
Regasesc in continuare din frumusetea intrebarilor existentiale ale lui Marin Sorescu, unele din ele aparute ca paranteze introduse in text, metafore subtile.Rusinea autoarei survine in fata noptii interioare « Ma rusinez de lumina ». Poate este vorba chiar de lumina milei lui Dumnezeu izvorata din lumina iubirii Sale nemarginite pentru sufletul de copil al fiecaruia dintre noi.
Dimineti de zurbagie 77 invoca lumea pura, inocenta a copilariei noastre. Autoarea ne invita sa ne privim prin acesti ochi curati. De cate ori nu ne-am catarat si noi pe sifonier, in dorinta de a fi cat mai sus,sa ne luam zborul , aruncandu-ne de acolo... in pat.Se aude zgomotul de avion,mai curand decat zgomotul evenimentelor cumplite ale acelui an greu pentru poporul roman: 4 martie 77.
Dimineti de zurbagie 78 Sa aduni poate din fiecare varsta poate haine purtate si uzate, tot ce de atat purtat nu mai puteai purta, sa cauti in mormane... «de gunoaie » Tu, poate, in varful lor calare, tot dand din maini, din gura sau din picioare...o licenta, vei fi fascinat de o sclipire cat de mica. Sa cauti acolo unde aparent nimeni nu mai cauta. Autoarea se inscrie pe » linia vietii », « aruncata in maldar cu sobolanul dormind »
Este coplesitor sa iti dai seama ca deasupra ta este de fapt numai Dumnezeu, Cel care te-a creat inclusiv pe tine si « cerul atat de inalt si de albastru », in orice situatie te-ai afla.
Sobolanii veniti din patimile tale nu ii mai simti , cu gandul numai la senin, la curatarea ta sufleteasca.
« Rasucirea asta a cotului care ne rastoarna in infinit ...« in varf cu pamantul nostru ori cu vreo samanta de stea « cum spune in continuare tot marele Marin Sorescu. Cu nostalgie ,autoarea marturiseste: « tu ai adormit langa paparazzi «
Dimineti de zurbagie 79 se refera cred mai curand la inima. Oare cum reactioneaza inima …fata de“ nimicurile de carne si de sange”fata de « creierul care nici nu mai e al meu « ?Tragi de firul amintirilor si iar tragi.Te adancesti in timp, cautand in adanc, cele mai dragi evenimente « Sunt victorioasa tragand de firul acesta sa nu ma ratacesc » Si daca ne-am rataci, totusi… Autoarea ne invita sa ne ratacim avand la indemana firul Ariadnei Exclamatia de stralucire razbate in finalul extraordinar al poemului, aducandu-ne in suflet lumina milei lui Dumnezeu izvorata din lumina iubirii Acestuia pentru fiecare dintre noi.
Dimineti de zurbagie 80 imi aduce aminte de Vasko Popa, atat de minunat tradus de marele nostru poet Nichita Stanescu. Dar cel mai mult imi aduce aminte tot de Marin Sorescu. » Oasele tale ma dureau pana mi se facea cald » .... « draga osciorule ".
Autoarea se identifica fiintei iubite ca printr-o « tragere » a timpului, o tragere cu totul a existentei, tragere a unei intregi lumi interioare, mai curand decat o schimbare a unor obisnuinte.Cat de minunata poate fi copilaria. Sa urci, sa cobori in amintirile tale, sa te adancesti cu memoria afectiva, privind lumea cu ochii senini de atunci, ochii de copil.

Comentariu publicat de Maria Vo pe August 22, 2013 la 8:34pm

 "...mă uit în ochiul de veghe 

cum clipoceşte lumina visul iese din mine şi eu

uşoară mă arunc înainte ... "

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor