Mă întrebam, femeie,
de unde lacrimi
sub genele mele,
când eu mă uscam din pântece
de dorul iubirii…?
Şi apoi
mi-am amintit
dimineţi şi amurguri,
când te purtai
pe deasupra trupului meu
netocmit şi gol
şi mi-ai spus:
Te iubesc!
Cât de clar mi-amintesc
un fior necurat;
la început a fost Cuvântul!

Mă întrebam, femeie,
de unde piatră pe sufletul meu,
când eu mă-nălţam nemişcat
într-un zbor închipuit
şi cu ochii închişi,
căţărat pe aripe firave,
cercetând
unde se-ntorc îngerii să moară..
Și apoi
mi-am amintit
zile senine, zile bogate
în ceasuri întinse
cu acele lungi;
mă topeam şi slăbeam
şi tânjeam după tine…
şi atunci
ţi-ai trimis vorba:
Să fie tărie în inima ta
să despartă
iubirea de nebunie –
să fie un cer şi pământ!

Mă-ntrebam, femeie,
de unde răni pe trupul meu,
când visele mele au fost floare gingaşă
şi n-ar fi putut să mă ardă?
Şi apoi mi-am amintit
nopţi încâlcite
cu gheare şi demoni,
cu himere diforme,
când tu însăţi mi-ai spus:
Să iasă sânge
din carnea ta
şi să te-acopere
şi să citesc în cheaguri
pofta ta de mine!

Şi apoi m-ai sărutat
şi ai spus că mă vrei
şi-ai văzut că toate sunt bune.

Şi a fost seară…
Şi a fost dimineaţă..
Ziua întâi.

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor