din cînd în cînd visele nu se uită

inima mea ca un ţarc,
cai sălbateci , praf, foame, neputinţă

claxoane, vitrine, oameni asudînd,
roşu, interdicţii, sete.

de unde vin ploile, mamă?
mă uit în ochii ei şi simt povara
inevitabilă ca şi răspunsul
vin cînd oamenii plîng oameni...
de ce plîng ?
n-au timp pentru altceva.
ce e timpul, mamă?
ceva ce uiţi că-ţi macină visle.
tu visezi?
uneori, visez că dorm.

mîna ei în mîna mea,
copaci îmblînziţi şi blocuri dormind pătrat,
oameni, mulţi oameni ,
priviri în gol şi umbra ei mai mică decît a mea
un pas şi-apoi un zîmbet mic
vreau să fiu mare.
de ce, draga mea?
pentru că oamenii mari plîng.

casa, holul lung şi întunecat , un teren părăsit,
camera mică
şi fata, jucîndu-se nevinovat
în inima mea

uneori visez că dorm, atît de liniştit
ca o preerie cu cai sălbateci ca timpul,
ocolind trupul ei mic.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor