Furtuna m-a prins

cu umbrela închisă,


printre gânduri udate

aşteptam să apari...

Reaprind o ţigară

ce-aproape e stinsă

pe-o bancă din parcul

unde plopii sunt rari.



Explozii de vorbe

nespuse,dorite,

îmi cer să deschid

un discurs renegat

ce timpul legase

de rănile-nchise

de tot ce-ai sperat

să uit,

şi nu am uitat...



Să fiu reîntors

pe vechea cărare

destinul îmi cere

înainte să plâng...

Aş vrea să nu simt,

dar simt doar durere,

la gândul de-a şti...

tot ce am fost

pentru tine...

Nu sunt.



Când vântul părea

dezgolit de-aşteptare

şi norii cerneau

un potop pe pământ,

sărind printre bălţi

de-ntristare,

prin ceaţa speranţei,

din visul ce moare,

te-am zărit alergând...



Ajunsă aproape de mine,

zâmbind m-ai privit...

Resemnat,

şi timpul

se scurse în van

fără tine,

din ceasul abstract

colţuros şi compact...

Sub ramul picurând

a clipe şi vise,

de trunchiul bătrân

aşteptam rezemat...

Să mergem prin ploaie!

- îmi zise -

Şi ploaia se-opri

aproape instant...



Marius Niţică 20 iulie 2010

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor