Din înalt,

mi-am trimis vulturul pleşuv al singurătăţii

să te aducă pe tine, aripată albă a dragostei

destinată mie…

Priveam spre albastrul pătat de aripi

cu neliniştea strânsă pe buze

S-a dat o luptă cruntă...

Târziu, cu fâlfâitul sacadat

 

 te purta în ghearele sale ascuţite,

erai albă de spaimă, aproape moartă…

 

Lumina-ţi plângea prin ochi…

 

Te-a depus în braţele mele scuturate

de emoţie

pătate-n roşu…

 

Cu ultima suflare ai şoptit,

spunănd că nu erai a mea...

Lasă-mă în abisul deznădejdii

Ca să mă întorc, să fiu a ta…

Te-am aruncat…

 

Cu mănuşa neagră, cu braţele întinse,

spre stolul speriat,

aştept ca un

vânător de dragoste

rămas fără trofeu.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Constantin Vizonie pe Octombrie 19, 2012 la 10:36am

Mulţumesc mult, Dora Petre. Mi-aţi făcut o surpriză foarte plăcută.

Accept cu bucurie sfatul şi aprecierile.

Cu stimă,

Comentariu publicat de Dora Petre pe Octombrie 19, 2012 la 10:29am

"vânător de dragoste

rămas fără trofeu"...sunt mii de păsări albe...folosiţi mănuşa albă...Un poem reuşit!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor