Şi-apoi, dacă vedenia asta, atât de vie şi sfâşietoare cu tine, nu e semn de nebunie crâncenă ce altceva ar putea să fie?

     Desnădejdea e atunci când, descompus fiind, nu mai vine nimeni să-ţi unească încheieturile, umerii şi pieile, cu tot cu cute şi aluniţe. Atunci când nimeni nu vrea să te refacă din nimic. Când eşti plin de negru în sânge şi-aştepţi pe cineva să suga noaptea din tine. Şi-aştepţi, înnebunind...

     Disperarea e atunci când mă întreb care sunt degetele mele şi care sunt ale tale. Mi te-am iubit atât de mult încât am început să cred că sunt tu şi că toate degetele mele îţi aparţin. Şi paşii şi dinţii. Gura cu totul. Pe rând, însă. Niciodată în acelaşi timp. Cu gura te-am iubit cel mai mult. Cu mâinile cel mai puţin.

     Nebunia e atunci când îmi bag mâna, până la cot, adânc pe gât. Să te caut, să te găsesc, să nu te pierd. Şi răscolesc în mine munţi şi-ntunericuri, scuip în prăpastii şi răstorn bolovani că singurătatea mi-e multă şi grea de când te-ai stins.Şi-mi ajunge mâna până la coapse, până la genunchi, până-n călcâie, înăuntru, întrebând la fiecare rascurce de artere şi la fiecare nucleu, celulă, ţesut, de tine. Într-un târziu îmi intră şi mâna cealaltă, bolnavă de tine, strigându-te. Şi-mi întru toată pe gât, cu picioare şi plete, cu globul ocular stâng şi apoi cu cel drept, mă înghit zdravăn, să nu-mi rămân în gât, şi cu frigul din oase intrându-mi printre dinţi sap cu picioarele şi cu gura până dau de lumină. Iară de n-am să dau de ea, mă întreb acum, aş putea oare să mă dezghit?

     Desnădejdea e atunci când mai degrabă aştept să orbesc decât să te zăresc.

     Disperarea e atunci când prefer să nu mai aştept. Mă orbesc singură.

     Nebunia e acum.

Blogul personal, Scars and Souvenirs

Vizualizări: 193

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de MARIN DUMITRESCU pe Ianuarie 3, 2014 la 12:19am

...mda!, te duce până în pragul, cel mai de jos al durerii; cobori în pivniță, să îți mai scoți din butoi, o cană cu vin roșu, amar și bun. Paradoxal; mă vindecă și îmi place.

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Decembrie 28, 2013 la 11:27pm

Textul se constituie o tramă anamnetică de " Disperare"  pentru Lxi, generată  de permanenţa unei reamintiri, reale sau fictive, care îi abrutizează simţul, dar nu şi , mult reuşit, expozeul!...  Este vorba, aici, de o prezenţă a unor stări şi trăiri introvertite, evidente în lăuntricul încărcat de  imagini lirice construite cu crome dure şi tuşe abrupte, până la contopirea-monolitică  in persona a alteru-lui : " Mi te-am iubit atât de mult încât am început să cred că sunt tu şi că toate degetele mele îţi aparţin. Şi paşii şi dinţii. Gura cu totul."... Discursul permanentei contopiri şi refuzul de a accepta solitudinea abundă, până la superflu, în  developări viscerale anamnetice. Sunt expuneri de scenarii reuşite care capătă , la un moment dat, într-un cadru abisal , dimensiuni ale unor scene reale construite din metafore care se transferă în multe expoziţii suprarealiste cu valenţe lirice... Se percep facil de către cititor, reverberaţiile unor imagini anatase, generate de un interior arborescent şi asimetric în conformaţie, partit ,  fizic-lăuntrice şi permanent contopite, el şi ea, imposibil de desprins spre cele exterioare - telurice, cu o evidenţă  tragică în finalul  identificării singurătăţii uneia cu ţărâna cosmică a celuilalt: " Nebunia e atunci când îmi bag mâna, până la cot, adânc pe gât. Să te caut, să te găsesc, să nu te pierd. Şi răscolesc în mine munţi şi-ntunericuri, scuip în prăpastii şi răstorn bolovani că singurătatea mi-e multă şi grea de când te-ai stins" ... Este şi  o încercare, de moment ,a construirii unei viziuni de extrovertire, a ieşirii din starea de suferinţă , dar care nu durează mult şi relaxarea, în viziunea unei extrovertiri existenţiale, este transferată imediat în trăirile unor suferinţe cu tonusuri şi vibraţii de intensităţi interioare, in anima şi somatice, şi mai puternice: "Şi-mi ajunge mâna până la coapse, până la genunchi, până-n călcâie, înăuntru, întrebând la fiecare rascurce de artere şi la fiecare nucleu, celulă, ţesut, de tine. Într-un târziu îmi intră şi mâna cealaltă, bolnavă de tine, strigându-te" ... Şi, într-un final , pentru a scăpa de frenezia obsesivă a suferinţei şi alienării, Lxi  propune , în context, formula ieşirii din stare prin  autodevorare, pentru eliminare umbrelor stihiale, pentru purificarea  spaţiului său existential interior, având ca rezultat al tenacităţii în acest demers, transcenderea din suferinţă, din planul interior, sentenţial dramatic în spaţialitatea exterioară, apolinică, aposteriori explozivă imagistic, compensatorie acestui lung travaliu paulvaleryan şi binevenită:  "Şi-mi întru toată pe gât, cu picioare şi plete, cu globul ocular stâng şi apoi cu cel drept, mă înghit zdravăn, să nu-mi rămân în gât, şi cu frigul din oase intrându-mi printre dinţi sap cu picioarele şi cu gura până dau de lumină" . Interesant modul de expunere a  stărilor şi trăirilor posibil reale cu reverberaţii sentimentale adânci  într-un cadru ontic construit din  imagini vădit halucinante dar cu reflexii anamnetice genuine, care o identifică  şi îi consolidează prezenţa meritorie în  spaţiul creaţiei literare!..Felicitări!.. Gheorghe Apetroae Sibiu

Comentariu publicat de Sifora Sava pe Decembrie 28, 2013 la 8:53pm

 mulţumiri !

Comentariu publicat de Lxi pe Decembrie 28, 2013 la 3:18pm

Vă mulţumesc, desigur, călduros, pentru recomandarea articolului!

Comentariu publicat de Lxi pe Decembrie 28, 2013 la 3:15pm

M-au inspirat întotdeauna stările de suferinţă şi durere sufletească, ele m-au ajutat să creez de fiecare dată rânduri pline de miez şi de simţire. Mă bucur că reuşesc să trec dincolo de bariera asta virtuală şi să impresionez cititorii. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu nu aş putea scrie şi nu aş putea citii mai mult de  2-3 propoziţii închinate fericirii. Mă plictiseşte.

Sugestiile sunt întotdeauna binevenite şi chiar vă rog să nu aveţi reţineri când vine vorba de ele, în fond, mă ajută să evoluez şi să progresez în această artă a scrisului. Tot ele îmi arată că oamenii sunt alături de mine şi asta nu poate decât să îmi aducă zâmbete pe buze!

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Decembrie 28, 2013 la 2:38pm

Evident că a fost doar o sugestie. Mie imi place oricum, altfel, nu recomandam textul. Era doar o sugestie stilistică. Si după cum stiți, sugestiile...sunt doar niște sugestii...chiar dacă se referă la o tehnică prrogresivă...puteți să le ignorați ! :)

Comentariu publicat de Monica Vizonie pe Decembrie 28, 2013 la 1:30pm

Sunt convinsa ca observatia lui Dominique e bineintentionata. Numai ca uneori catharsisul  nu se poate realiza decat exprimand fidel trairile. Poate ca Lxi chiar trece printr-o faza existentiala in care nu toate lucrurile sunt usor de purtat. Tocmai de aceea admir curajul ei de a exprima ceea ce simte.

Comentariu publicat de Monica Vizonie pe Decembrie 28, 2013 la 12:10am

Sincera sa fiu, textul imi place. Mi se pare complet lipsit de ipocrizie. Este redarea bruta a unei simtiri. Textul acesta nu trebuie sa atraga, neaparat. De ce sa ne prefacem ca disperarea sau tristetea nu exista ? La urma urmelor, tocmai aceste sentimente ne fac sa scriem. Textul trebuie sa redea un sentiment. Si mie mi se pare ca o face din plin. Felicitari !

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Decembrie 27, 2013 la 10:41pm

Ai un stil deosebit, textul este excelent! Doar o mică observație as face...poate ar fi bine sa ocolesti titlurile acestea tip „disperare”, „tristețe” etc. Parcă diminuează textul. Eu as lua o sintagma din text... Una care să atragă la fel de mult ca și textul. Imaginație si cutezanță ai din belșug. Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor