Disputa continuă: Kafka era scriitor evreu sau german ?

Disputa continuă:  Kafka era scriitor evreu sau german ? 

Se spune că un admirator al lui Franz Kafka a apărut cu o legătură splendidă în care combinase trei povestiri într-un singur volum luxos. Kafka, teribil de enervat, reacționează: "Scrisul meu materializează ororile pe care le trăiesc...". Nu ar trebui tipărite ci arse ". În aceiași răsuflare Kafka declara că nu are altă menire decât cea a scrisului: "eu sunt literatură, nu pot fi nimic altceva". Această ambivalentă relaționare legată de munca sa, exprimă marile îndoieli avute despre sine. Are scriitorul dreptul să  descrie ororile și coșmarele vieții la care este supus? Tot el spune: "dacă nu poți rezova problema, rămâi în tăcere". Cu alte cuvinte: Să nu permitem că impotența noastră să dăuneze altora". În mod paradoxal, lipsa de speranță și de orizont, centrale în opera lui Kafka, îl plasează pe scriitor cu certitudine în centrul literaturii secolului XX.  Gregor Samsa, cel care se trezește într-o dimineață metamorfozat într-o oribilă insectă sau Joseph K, care este acuzatul unui proces intentat pentru o crimă inexplicabilă, ascunsă acuzatului,  devin figuri arhetypice în modernism. Critica l-a evaluat just pe alienatul Kafka, așa cum Shakespeare sau Dante erau priviți la timpul lor, a fi vizionari care au captat esența umană a vremii lor. Ce păcat... Kafka nu a apucat să cunoască gloria și impactul pe care scrisul lui l-a produs lumii care a urmat  după el. Nu numai în termeni literari, dar și financiar și geopolitic. "Colonia penitenciară" aruncă lumină asupra cruzimii și a demenței din închisori, în mai toate sistemele. O carte recent scrisă de Benjamin Balint * propune lumină în cazul disputei Israelului cu arhivele germane, un proces care durează de ani, în jurul unor manuscrise ajunse în mâini particulare în Tel Aviv. În 2016 manuscrisele au fost confiscate doamnei Eva Hoffe, posesoarea lor, și înmânate Bibliotecii Naționale a Israelului. Cartea lui Benjamin Balint (Kafka:  Ultimul proces al moștenirii literare) pune întrebări acute despre naționalitate, religie, și  efectul Holocaustului în care cele trei surori ale lui Kafka au pierit, de la care el a fost scutit, murind în anul 1924 de tuberculoză. Hoffe a moștenit manuscrisele de la mama sa Ester, care la rândul său le avea de la Max Brod, amicul și lichidatorul moștenirii Kafka. Hoffe intenționa să le vândă Arhivei Literaturii Germane din orașul Marbach, (instituție care arhivează literatura germană din secolul 19 și până azi.) la loc de onoare lângă alți mari scriitori germani ca: Schiller, Goethe, Alexander von Humboldt, Gottfried Benn, Hans Blumenberg, Paul Celan, Ernst Jünger,  Martin Heidegger, Hermann Hesse, Rilke etc. Implicațiile acestui fapt sunt enorme pentru Germania care ar fi fost recunoscută de facto patrie a autorului Kafka, care nu era german ci un evreu care s-a născut și  trăit la Praga în Cehia. În Israel, Biblioteca Națională a insistat și a argumentat pentru includera operei lui lui Kafka,  în moștenirea culturală a poporului evreu, unde pe drept, autorul aparține.

** 
Decedat (la numai 40 de ani) Kafka nu se bucura de o faimă mondială. În cercurile literare era cotat ca un ne-profesionist minor scriitor de limbă germană. Pentru existența sa  lucra la o firma de asigurări, făcând o muncă pe care o ura. Trei capodopere, publicate în volume modeste, separate: Metamorfoza, Colonia Penitenciară și Un artist al foamei, trec neobservate. Cele două mari romane: "Castelul" și "Procesul", așteptau  nepublicate în manuscris. Spectaculos, el lasă lucrurile în acesta stare. Înainte de moartea sa el lasă o scrisoare amicului său Max Brod . În acest "testament"  Kafka ordona lui Brod să-i ardă manuscrisele, scrisorile și agendele. Din fericire Brod îl admira pe Kafka, și refuză să execute dorințele postume ale scriitorului. În schimb, se dedică editării și publicării operei lui Kafka. Ba chiar scrie o nuvela despre autor pe care îl botează Richard Garta. Deși el însuși era un bun poet, Brod rămâne faimos pentru rolul sau în al face pe amicul Kafka celebru. Cartea "Ultimul proces" semnată de Balint disecă valoarea etică a faptei lui Brod, care ignorând dorința muribundului său amic, demonstrează umanității că arta aparține mai mult audienței decât autorului efemer. Uriașul impact al cărților lui Kafka a influențat și schimbat literatura europeană, a oferit cercetătorilor, studenților și criticii un filon inestimabil. Privind  filosofia textelor sale, putem decide că de fapt, Kafka ar fi dorit ca scrisul său să se întâlnească cu cititorii. Subiectele atinse sunt universale ca la Virgil, Shakespeare sau Dante. Brod realizează importanța manuscriselor amicului sau și publică capodoperele Procesul și Castelul în anul 1920. Dar cărțile își găsesc marea audiență în anii 30. Cititorii se confruntă cu nazismul german care urma cu precizie profețiile lui Kafka: o țară cu legi contrafăcute și de o violență de neînțeles. Antisemitismul în plină expansiune, împiedică publicarea lui Kafka în Germania. Brod călătorește în Cehoslovacia exact în timpul în care naziștii anexează țara, în Martie 1939, purtând cu el manuscrisele lui Kafka. Fiind un bun zionist, Brod  se mută la Tel Aviv, unde trăiește până la decesul sau în 1968. Nu are aici o ușoară existență, fiind ignorat de literații locali care preferau exclusiv limba ebraică. Balint subliniază că opera lui Kafka nu a atins niciodată în Israel, interesul stârnit în Europa sau Statele Unite. În timpul procesului pentru custodia arhivei, Germania a pledat ca manuscrisele să fie predate Germaniei, acolo ele vor fi studiate intensiv și nu neglijate așa cum procedează Ierusalimul. Alții au ridicat obiecțiuni: ar fi obscenă cedarea operei lui Kafka Germaniei, care i-a exterminat toată familia. Și totuși încăpățânarea de a reține moștenirea Kafka nestudiată în Israel are aspecte literare și legal- juridice. Judecătorii care au decis transferul moștenirii la Ierusalim au argumentat astfel: 
"Kafka a fost un scriitor evreu".  Dar citind Procesul, trebuie să folosim vederea evreiască a lucrurilor?  Cuvântul evreu nu apare nicăieri  în ficțiunile sale, personajele au un caracter și un destin universal. Kafka a trăit într-un marasm antisemitic. Nu era educat în spirit iudaic dar era profund interesat de cultura evreiască. Teatrul idiș cât și poveștile hasidice îi influențează opera și se știe că în ultimii ani de viață visa să emigreze în Palestina. Chiar ia lecții de ebraică în acest scop. Marii cercetători ai lui Kafaka, Walter Benjamin sau Harold Bloom  l-au perceput pe Kafka a fi un scriitor bazat pe spiritul culturii iudaice est europeene. El s-a detașat de idișul tradițional și în același timp era incapabil să se integreze total în cultura germană care trata evreii cu dispreț și ostilitate. Kafka scrie lui Brod astfel: " Mă simt blocat cu picioarele în credința strămoșilor mei în timp ce bâjbâi cu mâinile (dar fără să găsesc) un nou teritoriu.." Astfel de personaje sunt frecvente la Kafka.  O maimuță captivă din "Un raport Academiei" învață cât de greu este să fi uman. Personajul Joseph K. din " Procesul" este judecat după reguli ciudate pe care nu le înțelege. Kafka este obsedat de sistemele juridice confuze, care funcționează practic în mod teologic, pe când legile iudaice par a fi iremediabil pierdute. Dar geniul lui Kafka este în transpunerea esenței sale iudaice la cea cea Balint numește "încăpățânata sa expatriere și ne-apartenență". În secolul XX , practica de a separa cetățeanul de religie, individul manipulat de concerne și de instituții ostile, de multe ori violente, devine universală. Bertold Brecht este un teren fertil ideilor lui Kafka. El preia în piesele sale elementele viitorului: lagărul de concentrare, legile instabile și schimbătoare, viețile oamenilor paralizați și fără scop.
 În România, evreul Max Blecher, este contemporan cu Kafka.  La fel ca scriitorul din Praga, dezarmat în faţa sistemelor de strivire a individului de către mecanismele birocratice, Blecher intuieşte dezumanizarea, decăderea omul modern. Eforturile sale de a-şi expune identitatea interioară semănă cu o dureroasă spovedanie. Se aseamănă cu paroxismul lui Kafka care el însuşi mărturisea: "A scrie înseamnă a te mărturisi peste măsură, dar cu sinceritate şi dăruire nemărginită..." 
Balint concide: "Kafka este un profet al timpurilor care au sosit și nu contează unde sunt stocate manuscrisele sale, ci faptul că și azi, 90 de ani mai târziu, trăim într-o lume Kafkiană" . 


* Benajmin Balint este scriitor, traducător, profesor de literatură la Colegiul Bard și la universitatea Al-Quds din Ierusalim. Eseurile și recenziile sale apar adesea în Wall Street Journal, Die Zeit, Haaretz, the Weekly Standard, și  Claremont Review of Books.

Adrian G
surse:  Benjamin Balint - KAFKA’S LAST TRIAL 

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor