DOAMNE ŞI DOMNIŢE ALE ROMÂNILOR: VIII. DOAMNA DESPINA MILIŢA, SOŢIA LUI NEAGOE BASARAB

Doamna Despina Miliţa (n. aprox. 1490 [1486 sau 1488?], Serbia – d. 30 ianuarie 1554, Sibiu). Soţia domnului Neagoe Basarab (1512–1521), ctitor. Descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, fiica lui Iovan Brancovič, despot de Srem, din familia despoţilor sârbi, şi a unei anume Danca (nepoata mitropolitului Maxim Brancovič) şi soră vitregă cu Doamna Elena, soţia domnului Moldovei Petru Rareş (1527–1538, 1541–1546). În 1503 soseşte în Ţara Românească împreună cu Maxim Brancovič, aşezându-se la mănăstirea vâlceană Bistriţa, sub protecţia boierilor Craioveşti. S-a căsătorit cu postelnicul Neagoe, rudă cu Craioveştii, în 1504. Au avut împreună şase copii, Ion, Petre şi Anghelina, morţi înainte de vreme, Teodosie, Ruxandra şi Stana. „Viaţa împreună a acestor doi soţi, care s-au înţeles şi s-au iubit, a fost închinată Bisericii şi artei […] au strâns, în timpul domniei lor, o întreagă comoară: Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea” (C. Gane). Sprijină financiar acţiunea lui Maxim Brancovič  de zidire a Mănăstirii Krusedol (1514–1515) şi ctitoreşte, împreună cu soţul său, Biserica episcopală de la Curtea de Argeş, sfinţită la 15 august 1517. Face mai multe danii Mănăstirii Krusedol (15 iunie 1519), printre care un telm lucrat de ea în mărgăritare şi fir de aur. La rugămintea ei, în 1520, Neagoe Basarab începe ridicarea schitului Ostrov din Călimăneşti, inaugurat, după moartea domnului, în 1522. Imediat după moartea soţului ei, la 15 septembrie 1521, a fost ales domn de către boieri fiul său Teodosie (1521–1522), care avea doar 16 ani. A domnit sub îndrumarea unchiului dinspre tată, Preda Craiovescu, şi a mamei sale. Ridicat împreună cu vistieria ţării de Mehmed bei, în decembrie 1521, Teodosie a murit undeva în Imperiul Otoman, la începutul anului următor. „Doamna nu fusese lăsată să-şi întovărăşească fiul, care se stânse acolo între străini. Într-o icoană sârbească, înfăţişând după normele artei occidentale trupul pe braţele Maicii Sale a Mântuitorului, Despina făcu să se zugrăvească însăşi cernita sa fiinţă, purtând pe braţe copilul încoronat care nu mai era acuma printre cei vii” (Nicolae Iorga). „Intensitatea sentimentului omenesc este sugerată de o reprezentare iconografică unică în aria sud-est europeană: Despina, ţinându-şi în braţe feciorul, este înfăţişată alături de Maria, plângând pe Iisus mort” (Dinu C. Giurescu). Despina Miliţa, împreună cu cele două fete, s-a refugiat în Transilvania, la Sibiu, apoi la Braşov, punându-se sub protecţia regelui Ungariei, Ludovic II. Cele două fete au fost căsătorite cu domnii Ţării Româneşti şi Moldovei: Ruxandra cu Radu de la Afumaţi (1522–1529, cu întreruperi), iar Stana cu Ştefăniţă (1517–1527). Cei doi gineri au murit, domnul moldovean, în 1527, bănuit a fi fost otrăvit de soţia sa, iar cel muntean, în 1529, ucis de boieri. Rămase văduve, fetele s-au întors lângă mama lor; Stana s-a călugărit şi a murit în 1531, iar Ruxandra a fost căsătorită cu noul domn al Ţării Româneşti, Radu Paisie (1535–1545). Suferind după pierderea tuturor celor dragi, Despina Miliţa s-a călugărit la schitul Ostrov, primul schit de călugăriţe muntean, luând numele monahal de maica Platonida. După înlăturarea lui Paisie (1545) s-a stabilit la Sibiu, unde a murit de ciumă. Chipul este reprodus în tabloul votiv din Biserica episcopală de la Curtea de Argeş, alături de toţi membrii familiei sale. Rămăşiţele au fost aduse în ţară de către mitropolitul Anania şi înmormântate în ctitoria sa şi a soţului ei, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş (1556). Despina Miliţa a fost „unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaierele, cărţile preţioase […], bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora” (Nicolae Iorga).

 

Fişa se regăseşte în Enciclopedia personalităţilor feminine din România, coord. George Marcu, cuvânt înainte acad. Marius Sala, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012.

 

http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_george-marcu-r...

 

Vizualizări: 571

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor