Îţi mai citesc şi azi sublima poezie 
Şi te ador cu aceeaşi frenezie. 
Şi aş fi fost săracă, mută, oarbă, 
Fără a ta, meşteşugită vorbă. 

Încă rătăcesc ades în versul lin 
Dorul mi-l cufund în lacul cristalin, 
Mă răscolesc dorinţi ce-au fost odată 
Oricând pe cer luceafărul se-arată. 

Şi îmi doresc să mor la malul mării 
Câte puţin, de dor, în pragul serii 
Apoi să mă desfăt în vag parfum de tei 
Paşi-mi rătăcind pe dosnice alei. 

Gândul să mi-l culc pe undă de izvor 
Când coboară seara, pe deal, încetişor 
Pernă să-mi fie petalele de nufăr 
Stele să număr, în van să nu sufăr. 
……………………………………………..........   

Demult s-a stins, uitându-ne pe noi 
Răpus de jale, boli şi de nevoi 
Cu gândul dus, la luceafărul de sus 
Neințelesu-i geniu, devreme a apus. 

Din umbra falnicelor porţi veghează 
Steaua lui, viaţa mie-mi luminează 
Oricât de mare îmi este dorinţa 
Înapoi, nu-i mai pot întoarce fiinţa.

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ica matei pe Ianuarie 12, 2011 la 8:07pm
Va multumesc domnul meu, si dumneavoastra ,la fel va doresc.
Comentariu publicat de CORNEL C. COSTEA pe Ianuarie 12, 2011 la 8:02pm
Am citit cu bucurie această poezie. De acolo, din lumea lui de stele, Domnul Eminescu ne veghează şi ne trimite, din când în când, muza lui. Să nu îl uităm şi, mai presus de toate, să îi studiem opera şi să o facem cunoscută. Spor şi inspiraţie!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor