M-AM TOT DUS PRIN HALKIDIKI

 

e vară prea de tot şi peste poate,

mi-e dor de toamne

în subtil topite,

grav ruginite pe-ndesate,

încheieturi-le-n durere şi ploioase.

 

de trişti castani mi-e dor,

când vântul îi înmoaie-ndoaie,

de aerul lor în cumsecade,

de ultim spre colibă africană stol,

ba şi de o viforniţă smintită

rătăcitoare prin ani-triburi,

cu ger de crapă ceruri

şi îngheţ-podişcă,

de sălbatice ninsori mi-e poftă,

cerbul iernii-n salturi.

 

lângă mine, pe-aproape –

pâlcuri de noapte

sub junghi de zorii,

nu s-au trezit noduroşi măslinii,

vremea bate în devreme,

la margine de mine,

livada în însomnurare,

clipa de rouă-soare

căzând distinct şi zgomotind

a lene.

 

e chiar şi-o prispă de-un soare-vers

unde măslinii se retrag ades,

sorbind pe nerăsuflate

dimineţi la Marea Egee însărate.

acolo, încinse între ei vorbiri

din semne celeste frunzind,

abia ei nedescifrânzi.

 

zidite-ntârziate clipe ce s-au dus,

se scurge-pată de ulei cerul

încă rămas între măslini,

privelişte pe maluri de apus -

strâmtoare în stâncoase vremi,

pe unde, ape de foste şi veninde.

 

ca splai lunii - marea,

prea stele îndopate cu mare,

peste măslini în tremur cad umbre

sfătoase de divin,

atât înluminată, o cârpeală noaptea,

de ici, de colo, o-ncropim.

 

apoi măslini duioşi roşind în dimineţi

sub raza verde a versului scăpat,

tulburătoare subţiatice nelinişti,

văzduh blând, a strofe tremurat.

 

în tresăriri se văd măslinii luminând,

tot drumul spre ei, deşi la doi paşi,

îl iei în picioare,

ba nu-l mai faci,

e o întârziere în toate,

şi clipele clipesc pe jumătate,

o tăcere se smulge vorbelor,

o pierdre din toate se cascade aruncă

înspre rostul lucrurilor.

 

e pace.

înfloreşte stânca tăcerii

la Marea Egee.

o iau şi mi-o pun în piept.

pe Acropole, dintr-un sipet

sare gustul pentru sălbaticii trandafiri,

dar anume crescuţi printre măslini.

 

istoria se roteşte-sabie

printre greceşti zilele mele

şi năucitor cade-taie,

în despicare fapte

şi ascunzători cu istorii-cohorte.

 

„cine eşti tu?” întreb pe oricare grec

încercând aflare

timpului scurs prin amfore.

„de unde-mi vii?” îmi prinde el mişcarea

de-a înainta spre încredere

timpului bâtând dinspre mare

şi duioşind către viitorime.

 

iar noi mai facem o plimbare

la măslinii de dincolo de ce sunt imagine,

să ne tălmăcire-descifrare,

să ne mai venim în fire.

râuri de petrecute,

mă înec cu şi fără sens,

dar şi, mai ales,

în ochii lucrurilor din jur.

 

prin Africa

totul mi se părea

mult mai simplu,

aici, oriunde, cu Achile periplu!

 

dar ce pace!

e beteag sughiţul spaimei.

e slabă-murmur silaba, se duce

pe zilei cuptor plajei,

se mai apucă de motăneşte toarce.

 

măslinii prin încins, văzduh cum sfârâie!,

ferestre să ne facem mărturisirile

tăiate în grămada de însorire

crescută între mine şi lume.

 

din ascuns se-arată de dragul meu

şi al vreunui nestăpânit zeu,

proaspăt coborâş din Olimp,

atingerile cu puls de mare aici –

miez de zi străveche, cum o simt!

 

atunci nu se mai nimic transpare,

le ghicim unele şi ne

îndoim de soarele căzut în mare,

de câte ori apune-răsare,

de parcă acolo zoreşte văgăună-scaldă

cu din Africa smulse vrăjile

care fac imposibilele să se facă treze.

 

ne topim de sensibilitate,

tremur virgin,

măslin în priviri neatent,

vrei-cauţi dorul frunzei de măslin?,

creanga lui mi se loveşte de piept,

şi zbucium-cântec de strună,

în chiapros decupată-scrijelită durere

înspre lume,

măslinii fac totul a vrajă

să sune.

 

leandrul îmi frunzăreşte zilele,

înflorit – talaz în apusului sânge.

la casei grecului prispă,

de gât cu umbrele - o lumină-feştilă,

de pe fund de mare far.

un măslin grecul veghiază

să nu plece-dispară în braţe de zadar,

să nu cumva arunce-se-n seară

printre ruine de lupte

şi încrederi în nălucite vizite.

 

iar mama Penelope,

când bate strada, se întreabă

de-n preajmă - doar omăt de lună

sau chipuri tăcerilor nedezvăluind,

printre noi, pe jos, misterului trecând,

prilej de vorbă-aplecare căutând.

 

 

 

 

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ianoş kadar pe Septembrie 26, 2011 la 9:42am
frumos
Comentariu publicat de doina boriceanu pe Septembrie 26, 2011 la 1:24am

pentru domnul profesor George Anca!, prin Ben Todica, cu multumri pentru inspiratul sau interviu

ma consider o privilegiata, caci am avut prilejul sa va citesc, sa va ascult, sa comentez impreuna cu dumneavoastra atatea! La Cenaclul unde ne sunteti gazda, dle. George Anca, petrec cu timpul prins-inchis in emotiv si alunec in lumea de dincolo de aparente, acolo unde se face poate risipa de literatura grea, de mule carate, de intrepatrunderi de ganduri, de alint in aduceri aminte, fie ele si amare... Dar cate nu ar fi de spus! Cine nu viseaza la Australia! Faptul ca ne vin de acolo ecouri despre un roman atat de neobisnuit, de neasteptat si mereu alungat pe taramuri invadate litarar, galgaind literatura, pentru care - astfel cred eu - totul spune, se rosteste, dar ne isi ncanta, uluieste si ne canta, pentru care versul e apa-tumult in izvor dulce de munte, iar marea se rastoarna in vers sa faca dintr-o poezie, ei, da, insusi Oceanul Indian, cu India tragandu-i de poale, plina de palate incinse si de maharajahi filozofand alaturi de noi si de omenire... faptul ca, marturisit, in rand cu dumneavoastra -  putem asculta muzica interioara a paginilor peste care scrisul canta partituri la o fermecata vioara... si inca... Ce se poate spune, in fond, decat ca este nemaipomenit sa ne putem intalni cu astfel de semeni pe buza unui vers, pe o muchie de vreme, pe o farama de spatiu pierdut cosmosului, doar trainzi in minunatul anotimp al scrisului...

mereudoina

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor