Dor de Nichita
Draga Nichita,

Azi e un cer plumburiu...
In astfel de zile, de teama sa nu se faca iarna si in mine, mi se face dor de inalt si, din coltul bibliotecii, cel in care stau doar invingatorii, aleg volumul tau, volum cu urme certe de trebuinta impartasita cu nesat....Nichita, neimperecheata minune, doar iti ating urma si, deja, e mai bine !
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua...
Dintre paginile ingalbenite de timp si de dor, a cazut un articol vechi, taiat dintr-un
ziar, in care tu povesteai despre « noua frontiera a sufletului uman », despre un copil frumos ca insasi tineretea, despre un erou al neamului nostru, ramas nepereche si el,
despre singurul nostru cosmonaut, despre Dumitru Dorin Prunariu.
Draga Nichita, cat de mult as vrea sa-l vezi azi, la fel de curat cum este carnea unui
mar si atat de frumos ca insasi intelepciunea, matur neintinat de ani si vremuri...,la fel de modest, cordial, savant si copil totodata !
Stiu ca l-ai iubi si mai mult si ma intreb cate cuvinte ai mai instapani tu spre a descrie minunea aceasta... ! Stii, draga Nichita, acum are aripi si el, in ochi a pastrat pulberea de stele, in suflet i s-a insalasluit infinitul, in gand nemarginirea... A devenit un om
inger... , un voluntar neobosit care incearca sa-i invete pe semeni zborul inalt...
Asa cum credeai, el, deocamdata doar el, a descoperit gravitatia la purtator...Are un
camp de gravitatie imens si mirific, indumnezeeste tot ce atrage, tot ce patrunde in el.
E armonie si echilibru in jurul lui, e lumina . Ingerii calca alaturi de el...
Era in preajma sarbatorilor de iarna atunci cand tu l-ai iscodit pe cel intors, dar ramas in inalt...si sarbatorile, neobosite , uitamd ca au mai fost, se apropie iar... Tu nu mai esti, demiurg al cuvintelor toate, sa-l privesti, sa te bucuri de el, sa simti ca au venit colindatorii, sa recompui neasemuit cuvinte, sa-l faci sa inteleaga cat ne e de drag, sa nu-l lasi sa mai plece...sa nu simti iar ca au plecat colindatorii... Nichita, Nichita,
locuiesti in sufletul meu, doar ca eu nu reusesc sa descifrez codul ascuns al cuvintelor
matrice din gandul tau... !
Sunt ca cele doau culori :
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus...
Nichita, la culori ma pricep, chiar sunt pe cale de a descoperi una noua, culoarea infinitului, ce-ar fi de mi-ai trimite codul cuvintelor tale, am atata nevoie de el !
Nichita fa-ma sa cred ca< moartea nu e numai pentru murit, ca soarele nu e numai pentru rasarit, ca inima nu e numai pentru batut...> ! Invredniceste zeita pagana sa
poata si ea sa auda, cale de un cantec, muzica astrelor si nemuririi... !
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte....
si-abia mai pot ramane-n viata
Stii ca sunt un elev constiincios si vreau si eu sa inteleg si sa cred ca :
suntem da, sau suntem nu !
Va multumesc, oamenilor inger !
E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine...

« Exista oameni care traiesc fara a sti ca traiesc si mor fara a sti ca au trait » spunea cineva, nu-mi amintesc cine, si exista oameni care traiesc pentru cohorte de oameni din prima categorie, oameni care faptuiesc intr-o singura viata cat altii in multe vieti.
Cand am notat gandurile acestea aveam in mana o carte si o bucata de ziar ingalbenita de vreme( articolul scris de Nichita Stanescu dupa intalnirea cu DD Prunariu la intoarcerea sa din cosmos), ma intalneam cu doi fauritori de nemurire. Unul nu mai este, celalalt se imputerniceste pe zi ce trece pentru a face fata prea multelor indatoriri cu care viata si neastamparul lui constructiv l-au asaltat. Ma intreb daca nu cumva, atunci cand a zburat printre stele, o entitate nepamanteana nu
i-a asezat grijuliu in « bagaj » o putinta ramasa noua de neinteles ? Oare un singur om poate sa faca atatea ?
Ma voi explica: sunt, ca si Dorin Dumitru Prunariu, rotarian,
si-i cunosc activitatea, implicarea, daruirea de voluntar in binele comunitatii, societatii. El este Past President al Clubului Rotary Bucuresti. Mai stiu si despre pasiunea lui pentru fotografie, despre gustul cert pentru frumos, despre sufletul sau frumos mobilat, despre dorinta sa de a picta si talentul indiscutabil care razbate din primele sale tuse. Am spus-o fara teama, cu siguranta. Iarta-ma Dorin, daca vei afla vreodata, ca am dezvaluit lumii joaca ta cu culorile!
Este un om special, daruit generos de divinitate, un om care are multe putinte si dorinte care vor ramane neexploatate vreodata. De ar avea timp pentru toate !

Si acum...va provoc, dragi creatori !!!

In 14 mai 2011 se vor implini 30 de ani de la iesirea in spatiul extraterestru al singurului nostru cosmonaut.
Am deseori tristetea ca multi nemeritosi fac sa se irosesca tone de cerneala...Stiti, cu siguranta, ce doresc a spune ! Oare de ce nu am puncta si noi aceasta frumoasa aniversare a zborului sau si a deschiderii noastre spre lume ? Tema este deosebit de generoasa- zborul. Fiecare ar putea sa o imbrace potrivit dorintei sale...Pana in mai
s-ar putea aduna scrieri si lucrari de arta valoroase care sa se inchege intr-un dar de suflet pentru omul acesta deosebit care ne reprezinta cu destoinicie in lume, la forurile cele mai importante. Poate se va gasi posibilitatea de a materializa intr-un volum demersul vostru, poate ...
Nu l-am intrebat daca i-ar placea, nici nu o voi face(darul e dar si ii cunosc modestia!), doar pe dumneavoastra va intreb daca puteti si vreti sa invesniciti aniversarea celor 30 de ani de la zborul sau in cosmos. Cine ar putea sa o faca mai bine decat aceasta comunitate de suflete nascatoare de frumos. Mereu am stiut ca frumusetea merge mana in mana cu vesnicia !
Lui Nichita Stanescu nu i-a cerut nimeni sa scrie ode...a revarsat doar preaplinul sufletului sau la intalnirea cu Dorin Dumitru Prunariu, l-a gasit pe cosmonautul nostru inspirator.
Nu a fost decat un gand, provocare suna cam dur..., daca nu-l veti lua in seama, voi intelege
Va imbratisez cu drag si va doresc muze generoase,
Luiza Cala

Vizualizări: 113

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Luiza Cala pe Martie 31, 2011 la 12:07pm

Azi, la Clubul Artelor Solteris, Mangalia, il vom primi pe Nichita...sa ne aminteasca:

Tacerea nu e nenorocul surdului, lumina nu e nenorocul orbului,

ele sunt numai triste cuvinte

ale creierului orb,ale creierului surd

Gandul meu se atarna de lumina ta, Nichita

Comentariu publicat de Luiza Cala pe Martie 29, 2011 la 8:36am

Marius, si mie imi este dor de EL! In 31 martie, ca in fiecare an, Clubul Artelor Solteris-Mangalia il va sarbatori pe Nichita. Vei fi si tu in gandul meu la marea intalnire anuala cu EL.

" NU CRED SA MI SE DEA VOIE

  SA VIN INAPOI.

  Dar,-oriunde voi fi,

  ma va mistui dorul

  de neimplinirea de om....

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Martie 28, 2011 la 11:06pm

e seara de 28, mai sunt 3 zile si NICHITA..., era undeva prin 96' sau 97' intr-o zi de joi de cenaclu JUVENTUS, ziua lui NICHITA era sambata si ne-am zis sa-l sarbatorim si noi tinerii de pe atunci ai cenaclului... si joia ce a urmat- 5 aprilie am marcat-o fiecare intr-un fel sau altul in felul sau, eu prin:

 

   Lui Nichita

 

E cinci şi e aprilie

acum cu mult mai pustie,

căci el nu mai este

cu ochiul degetului său

pus pe hârtie

ca o minune,

iar eu, ca o mirare că sunt

încerc de pot

curaj de am

într-un cinci dintr-un an

să ridic spre cer

omagiu curat

acelui mare ce e

seniorul veacului

cu ordinea-n cuvinte

aruncate-n aval,

iar eu, ca o întâmplare că sunt,

să cruţ pământul

pe unde-a călcat

cu ochiul tălpii

şi buzele mâinii

pentru a nu strivi sărutul,

dar frică-mi e,

căci e o mirare că sunt

şi sânge în vine nu am

şi-mi vine să plâng

că-s prea mic...

şi plâng

întâmplarea că sunt.

 

 

Comentariu publicat de Luiza Cala pe Martie 18, 2011 la 12:36am

Oamenii minunati despre care scriam in acel" Dor.." ne elogiaza pe noi prin faptele lor. As fi vrut sa invatam sa le multumim pentru ceea ce fac, dar...ideea nu a prins.

Pacat!

Comentariu publicat de Luiza Cala pe Martie 18, 2011 la 12:21am

Bernard, pana si necuvantatoarele din imaginile tale sunt atat de graitoare! Totul are talc. Felicitari!

Oamenii minunati despre care scriam in acel" Dor.." ne elogiaza pe noi prin faptele lor. As fi vrut sa invatam sa le multumim pentru ceea ce fac, dar...ideea nu a prins.

PS-Ingerul tau "inzidit" in zapada imi revine deseori in minte; e fascinant

Comentariu publicat de Luiza Cala pe Noiembrie 14, 2010 la 9:39am
Mai ales la capitolul observatii, sinceritatea este cea care ajuta, cea constructiva. Multumesc mult!
Muze generoase!
Comentariu publicat de stefanmardale pe Noiembrie 14, 2010 la 9:24am
Doamna, Luiza Cala, am inteles sinceritatea. Scrierea mi-a placut per total de aceea am tastat cele observatiuni.
Spor la cele bune!
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Noiembrie 12, 2010 la 3:43pm
PREMERGĂTOR ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI CENACLUL LITERAR ŞI DE JURNALISM ,,VICTOR ISAC'' DIN HUNEDOARA ÎŞI LANSEAZĂ ANTOLOGIA,,PREAPLINUL DIN SUFLET''
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Noiembrie 12, 2010 la 3:40pm
VÂRSTA OAMENILOR NU SE MĂSOARĂ DUPĂ VÂRSTA BIOLOGICĂ, CI DUPĂ CE LASĂ ÎN URMA LOR1
Comentariu publicat de Luiza Cala pe Noiembrie 12, 2010 la 2:04pm
Este adevarat ca suna exagerat, dar admiratia mea era sincera. Voi lua in considerare pe viitor sfatul dumneavoastra. Vedeti, domnule Mardale, cred ca este mai rau sa-i lasam sa plece mai intai si abia apoi sa le multumim pentru ce au facut pentru noi! Mereu am stiut ca "totul cu masura" este calea cea buna, asa ca, va multumesc!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor