DORINŢE…

– Când am fost eu prima dată la oraş…

– Aşa!

– Ce lume am văzut, măi, băiete, mă, ce lume…

– Frumoasă?

– Lume, bă, lume…

– Urâtă?

– Nu mă întrerupe, măi, băiete, mă, nu mă între­rupe… Era în puterea verii, prin Iulie, dacă nu mă înşel. Eram cu Popescu ăla mic şi cu Nae-Dobitocu. Mergeam fix pe Strada Mare, pe centru, mă, fix pe centru. Se uitau toţi la noi ca la nişte domni. Mergeam, aşa, cu pasul rar şi ridicat, parcă defilam! Un miliţian, cu siguranţă neam-prost, că altfel nu se băga în vorbă, ne-a oprit şi ne-a cerut buletinele! „Cine sunteţi voi, bă? Şi unde vă du­ceţi? Şi de ce nu mergeţi, ca toată lumea, pe trotoar?

– Şi ce-aţi făcut?

– La început am vrut să ne facem că nu-l auzim…

– Şi… după?

– După… După, i-am dat buletinele. Ne-a privit în faţă, s-a uitat în buletinul fiecăruia şi ne-a zis să tre­cem imediat pe marginea străzii, pe „trotoar”, că nu sun­tem noi „cine ştie ce grandomani”…

– Şi aţi trecut?

– Bă, dacă n-ai răbdare să asculţi, sting lumina şi tac! Păi, cum să trecem? Noi venisem la oraş să fim vă­zuţi, mă, să fim luaţi la ochi, să ştie lumea că am intrat şi noi într-ale vieţii, aşa cum se intră… pe centrul ora­şului, pe mijlocul Străzii Mari…

– Corect…

– Popescu s-a dus până la marginea Străzii, a scuipat cu scârbă într-un coş de gunoi, că pe vremea aia erau şi coşuri de scuipat, şi a revenit alături de noi. Miliţianul nici n-a îndrăznit să se mai apropie de noi. Am mers aşa pe mijlocul străzii până la capăt, apoi ne-am întors, la fel, pe mijloc, niciun milimetru într-o parte sau alta, şi atunci acelaşi miliţian nesimţit s-a luat de mine! „Bă, tu eşti şmecher, bă?” Nici n-am vrut să-i răspund. L-am privit în faţă şi am început să râd: „Sunt, bă, sunt şme­cher, e bine? Da tu ce eşti?”

– Nu se poate! L-aţi înfruntat pe miliţian?

– L-am…

– Şi?

– Cum, şi? L-am înfruntat aşa direct, cum mă vezi şi cum te văd… S-a oprit lumea-n loc! O doamnă în vârstă şi-a făcut cruce cu amândouă mâinile şi a luat-o la fugă! Atunci, miliţianul a vrut să pună mâna pe mine, cred că devenise un pic nervos şi…

– Şi?

– A dracului e răbdarea asta la omul simplu, măi, băiete, mă. Atunci s-a remarcat Nae-Dobitocu, pentru prima dată în viaţă. S-a aşezat între mine şi miliţian, şi-a pus mâinile în şolduri, aşa cum faci atunci când te odih­neşti după trei rânduri de sapă, şi a spus cu voce tare: „Bre, tovarăşe miliţian, noi suntem oameni ai muncii, bre! Noi suntem oamenii viitorului, bre, oameni cinstiţi care vrem să intrăm în viaţă începând de azi! E bine? Ne interzici dumneata, tovarăşe miliţian, să intrăm în viaţă?”

– Nu se poate! Asta e o simplă fantezie. Cum să-i vorbeşti aşa unui miliţian? Noi când vedeam miliţianul pe şosea, fugeam de rupeam pământul, cu toţii fugeam, prin grădină, printre porumbi… Nu, te rog să mă ierţi, dar nu cred o boabă!

– Păi nici nu e de crezut, măi, băiete, mă…

– Vă bateţi joc de mine…

– Vezi-ţi de treabă! Ne-am bătut joc de noi. Ne-a luat miliţianul ca pe nişte infractori, ne-a dat câte un baston la fund, ne-a luat buletinele şi ne-a spus râzând: „Bă, prăpădiţilor, voi sunteţi nişte golani nenorociţi, care vreţi să-mi stricaţi mie ziua! Mă, prăpădiţii dra­cului, staţi mă să vă dau eu «intrare în viaţă şi mers pe mijlocu străzii» până n-o mai puteţi duce!” Şi ne-a dat câte o amendă de cinci sute de lei la fiecare, lui Nae-Dobitocu, că de, îşi asumase rolul de lider, cu „mâinile în şolduri”, i-a mai ars câteva bastoane pe spate, aşa la întâmplare, câteva şuturi în partea dorsală a corpului, şi câteva bastoane, bine dirijate şi cu forţa potrivită, peste ochi şi ne-a zis, aşa printre dinţi, cu scuipatul împroşcat pe buze, că la prima abatere, „prima, bă, nemernicilor”, aşa s-a exprimat de faţă cu toată lumea, ne trimite fru­mu­şel „la turnat betoane, pe şantierul de muncă patrio­tică de la Vidraru”…

– Eh, aşa da, aşa mai merge, acuma mi se pare nor­mal, absolut normal! Uite, mă aşez aici frumuşel şi vă ascult!

 Ţi se pare normal, mă?

– Păi…

– Ţi se pare normal, ai? Păi ce făcuserăm, mă, noi, de a trebuit să fim amendaţi cu venitul familiei pe în­tre­gul an? Ştii tu ce însemnau cinci sute de lei la vremea aia? Ce era, mă, rău în dorinţa noastră de a intra în viaţă, aşa, pe mijlocul Străzii Mari?

– Ştiu şi eu? Poate tocmai dorinţa asta idioată, de a intra în viaţă, pe mijlocul Străzii Mari…

– Dorinţă idioată, mă? Dorinţă idioată, spui? Vai şi-amar de capul nostru! Auzi la el, dorinţă idioată, pentru că vrei să te simţi şi tu o dată în viaţă Om! Hai, stinge lumina, că bubuim de proşti ce suntem şi ne merităm soarta…

28 ianuarie 2011, Piteşti

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 101

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de George Rizescu pe Martie 14, 2014 la 8:27am

Poemul postat, domnule Timerman este remarcabil.Îl tot citesc şi-l recitesc!

Comentariu publicat de George Rizescu pe Martie 14, 2014 la 8:21am

Mulţumesc pentru trecere şi pentru aprecieri atât doamnei Gabriela cât şi domnului Timerman.

Comentariu publicat de DUMITRU TIMERMAN pe Martie 13, 2014 la 6:16pm

POVARA DE A FI OM

 

Necruţător timpul se aşterne în părul tău

cu zăpada sa nici rece nici caldă

doar supărător de adevărată

plină de spaimele morţii

câteodată îţi vine să te urci călare                                                              pe neastâmpărata imaginaţie                                                                   să călătoreşti hai-hui  

prin lumea necuvântătoare

uite de pildă

ţie poate ţi-ar plăcea să devii un copac miraculos

plin cu flori de afecţiune

dar

biciul vântului şi-al ploii şi-al zăpezii te va maltrata

în cele patru anotimpuri

gâzele de tot felul îţi vor ciuguli din coaja trupului    ciocănitoarele te vor despica bucată cu bucată

pentru aţi tămădui rănile

înfriguraţii îţi vor tăia din ramuri

 podoaba coroanei va cădea

ucisă de prima brumă

uite de pildă ţie ţi-ar plăcea să fii o pasăre

care zboară peste întinderile nesfârşite ale planetei albastre

da ... dar

teama te va cuprinde în braţe

când şoimul şi uliul îţi vor da târcoale

pentru a-şi înfige în aripile tale

ghearele

invidiei prostiei şi dobitociei

sau

poate un cârcotaş te va împroşca din praştie cu pietre de ocară pentru ca ucigătoarea discreditare să te înlăture

din lumea zborului

 

nu e mai puţin probabil

ca unii fumători de trabucuri să te calce

din greşeală

cu limuzina sau gipul

numai pentru că zborul tău e mai presus

decât tentaţia plăcerilor materiale

uite de pildă poate ţie ţi-ar plăcea să fii o furnică

să n-ai treabă cu nimeni

să munceşti cât e ziulica de mare

da,da, da, dar

leneşii te vor scuipa cu invective

te vor subestima în faţa mătcii prea puţin informată

care te va biciui cu tot felul de concluzii mocirloase

urât mirositoare

pentru că vezi tu

ea este prea ocupată şi nepricepută în verificarea spuselor

să mai ai grijă şi de trântorii morocănoşi

incompetenţii te vor pândi ca hienele din hăţişul pădurii  pentru a răstura peste tine bolovanii prostiei şi inculturii

uite ştii ce cred eu

poate ar fi mai bine să rămâi om

cu bune... cu rele

pentru aţi duce până la capăt povara mântuirii

fără crâcnire lacrimi reproşuri

şi multe alte apucături pământene.

 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor