Dorinţe...

         -  Când am fost eu prima dată la oraş...

         -  Aşa...

         -  Ce lume am văzut, măi băiete, mă, ce lume...

         -  Frumoasă?

         -  Lume, bă, lume...

         -  Urâtă?

         -   Nu mă întrerupe, măi, băiete, nu mă întrerupe... Era în  puterea verii, mă... Eram cu Popescu ăla mic şi cu Nae-Dobitocu... Mergeam fix pe Strada Mare, pe centru, mă, fix pe centru... Se uitau toţi la noi ca la nişte domni... Mergeam, aşa, cu pasul rar şi ridicat...parcă defilam!  Un miliţian, cu siguranţă neam-prost, că altfel nu se băga în vorbă, ne-a oprit şi ne-a cerut buletinele! „Cine sunteţi voi, bă? Şi unde vă duceţi şi de ce nu mergeţi ca taotă lumea,  pe trotoar”?

          -   Şi ce-aţi făcut?

          -  La început am vrut să ne facem că nu-l auzim...

          -   Şi...după?

          - După... După, i-am dat buletinele... Ne-a privit în faţă, s-a uitat în buletinul fiecăruia şi ne-a zis să trecem imediat pe marginea străzii, pe trotuar, că nu suntem noi „cine ştie ce grandomani”...

          -   Şi aţi trecut?

          -   Bă, dacă n-ai răbdare să asculţi sting lumina şi tac! Păi cum să trecem? Noi venisem la oraş să fim văzuţi, mă, să fim luaţi la ochi, să ştie lumea că am intrat şi noi într-ale vieţii, aşa cum se intră...pe centrul oraşului, pe mijlocul Străzii Mari...

           -   Corect...

           -   Popescu s-a dus până la marginea Străzii , a scuipat cu scârbă într-un coş de gunoi, că pe vremea aia erau şi coşuri de scuipat, şi a revenit alături de noi. Miliţianul nici n-a îndrăznit să se mai apropie de noi. Am mers aşa pe centrul Străzii până la capăt...ne-am întors , la fel, pe centru, nici un milimetru într-o parte sau alta, şi atunci, acelaşi miliţian nesimţit s-a luat de mine! „Bă, tu eşti şmecher, bă”? Nici n-am vrut să-i răspund. L-am privit în faţă şi am început să râd! „Sunt, bă, sunt şmecher, e bine? Da, tu ce eşti?”

          -  Nu se poate! L-aţi înfruntat pe miliţian?

          -   L-am...

          - Şi ?

          - Cum, şi? L-am înfruntat aşa direct, cum mă vezi şi cum te văd... S-a oprit lumea-n loc! O doamnă în vârstă şi-a făcut cruce cu amândouă mâinile şi a luat-o la fugă... Atunci, miliţianul a vrut să pună mâna pe mine, cred că devenise un pic nervos şi...

         -  Şi?

         -  A dracului e răbdarea asta la omul simplu, măi, băiete, mă... Atunci s-a remarcat Nae-Dobitocu, pentru prima dată în viaţă... S-a aşezat între mine şi miliţian, şi-a pus mâinile în şolduri, aşa cum faci atunci când te odihneşti după trei rânduri de sapă şi a spus cu voce tare: „ Bre, tovarăşe miliţian, noi suntem oameni ai muncii, bre! Noi suntem oamenii viitorului, bre, oameni cinstiţi care vrem să intrăm în viaţă începând de azi... E bine? Ne interzici să intrăm în viaţă?”

         -   Nu se poate! Asta e o simplă fantezie. Cum să-i vorbeşti aşa unui miliţian? Noi când vedeam miliţianul pe şosea fugeam cu toţii prin grădină, printre porumbi... Nu cred o boabă!

         -   Păi nici nu e de crezut, măi, băiete, mă...

         -   Vă bateţi joc de mine...

         -   Vezi-ţi de treabă! Ne-am bătut joc de noi. Ne-a luat miliţianul ca pe nişte infractori, ne-a dat câte un baston la fund, ne-a luat buletinele şi ne-a spus râzând:” Bă, prăpădiţilor, voi sunteţi nişte golani nenorociţi care vreţi să-mi stricaţi ziua... Vă dau eu „intrare în viaţă şi mers pe centru străzii” până n-o mai puteţi duce”...şi ne-a dat amendă câte cinci sute de lei de fiecare, lui Nae-Dobitocu i-a mai ars câteva bastoane pe spate şi peste ochi şi ne-a zis că la prima abatere ne trimite frumuşel la turnat betoane pe şantierul de muncă patriotică de la Vidraru...

         -  Aşa da, aşa mi se pare normal... Vă ascult...

         -  Ţi se pare normal, mă?

         -   Păi...

         -   Ţi se pare normal, ai? Păi ce făcuserăm, mă, noi, de a trebuit să fim amendaţi cu venitul familiei pe întregul an? Ştii tu ce însemnau cinci sute de lei la vremea aea? Ce era mă, rău, în dorinţa noastră de a intra în viaţă, aşa, pe centrul Străzii Mari?

        -  Ştiu şi eu? Poate tocmai dorinţa asta idioată de a intra în viaţă pe centrul Străzii Mari...

        -  Dorinţă idioată, mă? Vai şi-amar de capul nostru...voinţă idioată... să te simţi şi tu odată în viaţă, Om! Hai, stinge lumina că ne merităm soarta, bă, ne merităm soarta...

                 GeorgeRizescu,28.01.2011,Piteşti

 

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor