Dorul de România şi alegerile prezidenţiale

[Ovidiu Ivancu]

Mi s-a spus adesea, înainte de a pleca din ţară, că îmi va fi “dor” de România. Cuvântul acesta “dor”, căruia Noica îi aşează în spate o întreagă metafizică, ar trebui, pesemne să definească un soi de ataşament al românului faţă de spaţiul în care s-a născut şi a fost educat. E insuficient, însă. De cele mai multe ori, nu ne e “dor” de spaţiu, ci de timp. Cu alte cuvinte, nu România ca entitate geografică îmi poate trezi diverse nostalgii, ci propriile mele experienţe culturale şi de viaţă trăite (întâmplător sau nu) în această ţară. Am aşteptat aproape două luni, sperând că “dorul” despre care mi se vorbise o să apară la un moment dat… Nimic. Nici măcar o singură secundă nu mi-a fost dor de România. Înainte de a merge la psihiatru, am vorbit cu mulţi dintre colegii mei aflaţi departe de ţară. M-am mai liniştit puţin: şi ei simţeau la fel. Am început să mă întreb recent: de ce? De fiecare dată când vorbesc despre ţara mea aici, în India (şi asta se întâmplă frecvent), vorbesc exclusiv despre cultura ei, despre literatura ei, încercând să evit, atât cât se poate, orice discuţie legată de prezent. România de care ţi-ar putea fi dor nu mai există. E confiscată atualmente de exemplare cinice ale unei specii ce pare a macula totul, aproape fără excepţie: politicianul român.


Recentele alegeri prezidenţiale mi-au întărit convingerea că nu îmi va fi prea curând “dor” de România. Multe dintre luptele prea puţin ideologice dintre aşa-zisa stângă şi aşa-zisa dreaptă mi-au adus aminte de 1989. Confuzie generalizată, patimi politice mărunte diseminate până la nivelul omului simplu de pe stradă. Vă mai amintiţi? În fiecare cârciumă ordinară se făcea politică prin 1990. Fiecare semianalfabet deţinea soluţii salvatoare pentru România proaspăt democratică. După vreo 20 de ani, tragedia e că ne întoarcem la vechile metehne. Veţi spune: “lasă, stimabile, lamentaţiile astea, în definitiv suntem în UE, în NATO, şi asta graţie clasei politice. Peste tot politicienii sunt la fel!” Două corecţii: suntem în UE şi în NATO nu graţie, ci în ciuda politicienilor noştri (în definitiv, aceste proiecte importante ale României postdecembriste au fost doar asumate de politicieni vizibili, dar la ele a lucrat un eşalon doi despre care nu avem încă habar). Apoi, ideea că politicienii sunt toţi la fel e o gogoriţă menită a ne mai atenua din frustrări. Depinde cu cine te compari: dacă îl ai ca etalon pe Berlusconi, da, politicienii sunt toţi la fel, dacă modelul de referinţă e Angela Merkel, spre exemplu, atunci răspunsul este categoric negativ!
Românii au avut de ales între doi indivizi ce reprezintă elemente primordiale diferite: un marinar care trăieşte de o bună bucată de vreme pe uscat, dar se comportă ca şi cum ar fi încă pe mare şi un diplomat cu aspiraţii cosmice, care promitea cu aplomb trimiterea unui român în spaţiu. Apa şi aerul, două elemente care, în definitiv, ar fi guvernat ţara aceasta după metode similare. Cum a intra la apă şi a fi în aer nu sunt decât două feţe ale aceleiaşi monede şi nicidecum opţiuni fundamental diferite, alegerile din acest an nu au avut de fapt nicio miză serioasă şi reală. Un alt element primordial a lipsit cu desăvârşire din această campanie îndelungată: pământul. A fi cu picioarele pe pământ e, orice s-ar spune, de preferat intrării la apă şi plutirii în aer.


Figura paternalistă a unui preşedinte care se luptă din greu cu balaurul corupţiei pentru a asigura poporului o existenţă fericită face încă parte din imaginarul majorităţii românilor. Atâta doar că, în secolul XXI, balaurii se transformă în “moguli”. E un termen a cărui punere pe tapet reprezintă, orice s-ar zice, unul dintre răsunătoarele succese ale primului mandat prezidenţial. Tot cu interes filologic se cuvine să analizăm termeni precum “găozar” sau “ţigancă împuţită”. Iată motivul pentru care alegerea aceluiaşi preşedinte pentru încă cinci ani mă face fericit: cine ştie ce alte cuvinte va revigora domnia-sa din negurile dicţionarelor limbii române! Cât despre celălalt candidat, o simplă observaţie (de natură lingvistică, de asemenea): el are obsesia adjectivului pronominal posesiv “nostru”/”noastră”/”noştri”/”noastre”. Nu ştiu cine l-o fi învăţat să spună: “partidul nostru” (PSD), “ţara noastră”, “poporul nostru” (România). Te şi înspăimânţi puţin la gândul că cel care doreşte să fie preşedintele “nostru”, se include pe sine într-un noi “colectiv” indistinct care ne duce cu gândul la proprietatea comună de dinainte de 1989. Şi domnia-sa ar fi fost un excelent preşedinte. Dacă în postură de simplu candidat vorbeşte cu atâta graţie despre ţara “noastră”, ca preşedinte ne-ar fi vorbit despre: Europa noastră (în primii doi ani de mandat), Terra noastră (în următorii doi ani de mandat) şi Calea noastră Lactee (în ultimul an de mandat).


Din păcate, România nu poate avea decât un singur preşedinte în acelaşi timp (ştiu că “preşedinte” se scrie cu majusculă, dar probabil e ceva în neregulă cu tastatura laptopului meu). Încă o fisură în sistemul “nostru” constituţional. Din fericire, alegerile prezidenţiale din România au avut grijă de confortul psihic al celor aflaţi departe de ţară: multora dintre ei nu le va fi dor de România foarte curând. Nu-ţi poate fi dor de o Românie a afişelor electorale, de o Românie care zi de zi respiră politică de maidan, de o Românie în care până şi clopurile sau oile ciobanilor au iz prezidenţial, de o Românie cu aspiraţii cosmice dar realităţi sub-pământene, de o Românie în care politicienii mai au puţin şi se aruncă în pat alături de tine vorbindu-ţi despre platformele lor program.

[Miron Manega]

Domnule Ivancu, amaraciunea d-voastra e justificata. Mi-am permis sa preiau acest text pe www.certitudinea.ro. E un site pe care vi l-as recomanda spre atentie macar, daca nu pentru mai mult. In loc de alta pledoarie, va dau niste link-uri din interior. Zaboviti o clipa, cu privirea asupra colegiului de redactie...
http://www.certitudinea.ro/articole/credinta/view/predoslovie-for-readership
http://www.certitudinea.ro/modelul-de-tara

[Serban George]

Dragă Ovidiu nu trebuie să amestecăm blestemata politică cu gingașul cuvânt ,,DOR”. Cât ești de îndârjit nu cred că dorul pentru plaiurile noastre pline de frumusețe și chemare să nu te facă să te gândești din când în când la frumoasa noastră țară, România.

[Daniela-Florica]

Da, mi-as dori si eu, de pe meleagurile de unde s-a-mbarcat imparatul Traian pentru campaniile din Dacia, sa nu-mi fie DOR de tara.....Cu 11 ani in urma nu concepeam sa parasesc vreodata nu Romania, nici macar Timisoara! Un an mai tarziu...ma aflam intr-un apartament de la etajul 11 al unui hotel de pe riviera adriatica, minunandu-ma de felul cum italienii cultiva dunele de nisip...despre care aveam sa aflu, de la nivelul solului, ca nu sunt dune, ci coline cu teren agricol de o fertilitate dubioasa, dar singurul sol pe care-l au la dispozitie in zona(!) De atunci, de zece ani adica, STIU ca am intrat in Tara dupa culoarea PAMANTULUI si dupa largimea pe care o acorda orizontul privirii mele! N-am stiut prea bine in trecut ce-nseamna DORUL, avand familia concentrata in Timisoara si in vestul tarii, si cu atat mai putin DORUL DE TARA - imposibil de eludat, oricare ar fi exercitiile intelectuale aplicate, pentru cei care au parasit tara pe vremea dificultatilor create de vami, vize, permise de sedere, nenumarate mizerii zilnice la toate nivelurile, peste care domneste constiinta unei realitati simple si fara loc de-ntors: viata e una singura, AICI si ACUM, si nu-ti poti fragmenta fiinta pentru a acoperi spatiul-spatiile si timpul-vremurile care te definesc! De aici sfasierea, de aici SUPRAVIETUIREA intre cel putin doua lumi, de aici sentimentul dezradacinarii, pe care nu romanii l-au inventat, si tot de aici dorul...pe care doar romanii l-au constientizat si concretizat lingvistic. Si ni-l asumam fiecare, involuntar, probabil genetic, atunci cand ne aflam departe de tara si fara speranta unei reintoarceri facile si la-ndemana...Exista desigur si romani carora le e totuna unde se afla, avand probabil oportunitati sociale si posibilitati materiale care le permit sa experimenteze si sa exploreze pamantul in lung si-n lat! In acest caz e evident ca dorul de tara poate fi un sentiment conjunctural si pasager, ceea ce nu e de condamnat, pana la un punct: va rog sa nu generalizati in chestiuni atat de subiective, personale si chiar intime, cum este DORUL, si mai ales DORUL DE ROMANIA...

[valeria]

Nu ti-e dor deoarece nu ai avut de ce sa te atasezi.Exista oameni si oameni.In fond Basescu nu e singur, alesii sunt acolo sa faca ceva pentru care cei mai multi nu sunt pregatiti.Ce inseamna sa fii politician, ce au studiat ei, ce preocupari au, cu ce bagaj vin ca sa faca ceva pentru noi.Eu vin dintr-o comunitate bine inchegata, intotdeauna m-am gandit de ce ei nu se aseamna cu altii , de ce nu se plang, de ce au preocupari decente, de ce stiu sa traiasca fara a se deranja unii pe altii.Satele unde am locuit eu sunt acolo de 500 de ani, e o comunitate consolidata care isi urmeaza cursul au facut cate ceva , n-au lasat sa se prabuseasca totul , ei stiu ca trebuie mereu sa faca ceva ca sa le fie mai bine.Traind printre ei te atasezi si fac parte din tine, sunt viata ta de fiecare zi ,oriunde te-ai tuce le apartii si-ti apartin.Daca nu ai apartinut unei astfel de lumi de ce ti-ar fi dor?
Acum esti un om activ, iti umpli timpul, dar vine o vreme cand te intrebi daca ceea ce ai facut pentru altii nu ai fi putut face si pentru ai tai sa le fie mai bine.Visam sa ne realizam material dar ajungi sa vezi la un moment dat ca banii nu valoreaza absolut nimic ce ceea ce ai reusit sa lasi bun in urma ta.Noi traim in prezent fara sa ne gandim la viitor.Uneori nu mai este drum de intors dar intotdeauna trebuie sa te gandesti si la ce ai lasat in urma, oameni .locuri , multi ,putini,este imposibil sa nu te fi atasat de nimic .
Va veni o vreme cand iti va fi dor,Romania este mai mult pentru fiecare din noi decat lasam sa se vada.
Vine o vreme cand totul se limpezeste si cand faci o retrospectiva.Mai e timp pentru dor , totul e sa nu simti si remuscarea ca n-ai facut nimic pentru o tara care iti apartine .E o vreme a zborului si a mersului in baston, pana nu parcurgi drumul poti sa pari un om fericit.N-as crede ca poate exista un om care sa nu-i fie dor de tara lui.Cand iti va fi dor sa-ti amintesti ca uneori ne mintim singuri.Oamenii sunt trecatori , dar tara?Ca nu toti sunt demni de ea e adevarat.

[Constantin Grecu]

zăpada,se aşterne peste ROMÂNIA,
cu fulgi albi,gingaşi ,imaculaţi,
renaşte acum ca şi altă dată,
bucuria,veselia şi iubirea între fraţi!

români ,oriunde acuma vă aflaţi,
cinstiţi cu bucurie marea sărbătoare,
împreună cu toţii,vestiţi,colindaţi,
Naşterea Domnului şi a Lui Împărăţie!

[Victoria Stoian]

Dragi colegi de Retea Literara, care locuiti acum in afara granitelor Romanie.
Dumneavoastra puteti schimba in bine parerea oamnenilor din tarile in care va aflati despre Romania si romani. Sunteti neoficial, fiecare in parte, Ambasadori Culturali ai Romaniei in tarile care va gazduiesc.
Nu vreau sa fiu nici utopica nici patetica, dar activitatile literare si artistice pe care le desfasurati acolo unde va aflati, va dau aceasta putere. Romania este o tara frumoasa, cu oameni frumosi, asa cum sunteti si dumneavoastra, oriunde v-ati afla.Vorbiti-le si celor din alte tari si continente despre asta.
Cu dragoste si dor va doresc Sarbatori de Craciun, Fericite!
P.S. In Romania ninge de cateva zile. .

[Maryenutza (Mariana Dima-Bendou)]

In Algeria am aflat ca am fi "tara hotilor si a prostituatelor" iar acum ca si din India se vede tot in roz ...

[Constantin Grecu]

DIN PRIETENIE PENTRU ANA DOBRE:SĂ RĂMÂNEM UNDE SUNTEM ŞI SĂ NU NE LĂSĂM AMĂGIŢI ŞI SĂ VISĂM O ALTĂ LUME!,,JOCUL IELELOR E JOCUL IDEILOR!''ĂI SĂ ŞTIŢI CĂ CEI MARI,NU SUNT AŞA DE MARI CUM SE CRED LA UN MOMENT DAT!PUTEREA ESTE UN DROG PENTRU UNII CARE ,MAI DEVREME,SAU MAI TÂRZIU, ÎŞI VOR DA SEAMA ,CÂT SUNT DE MICI,DACĂ SE RUP DE OAMENI ŞI DE NEVOILE LOR!A-ŢI VĂZUT CUM MOR ARTIŞTI?CA NIŞTE EROI NAŢIONALI!DECE?PENTRU CĂ EI SUNT LEGAŢI PRIN FIBRA VIEŢII DE ,,MĂRIA SA POPORUL!''INDIFERENT DE REGIMURILE POLITICE,EI ARTIŞTI,CREAZĂ SIMBIOZE UMANE!

[LILIANA BERTEA]

Multumesc pentru disertatie.

[ANA DOBRE]

Sunteti in India: va invidiez! Mircea Eliade a iubit acea cultura. Eu vreau performanta lui: sa ma abstrag din timp! Nu mai vreau sa stiu nimic de timpul real. Vreau frumusete, vreau ideal, vreau armonie, pace, liniste...Lupte-se cu/pentru putere cine-o vrea!