Nu mai pot să scriu decât cu cerneală

Din lichide, precum cafea, apă și vin

Și-acum mă uit la zâmbetul larg desenat cu lapte

Pe suprafața cafelei din ceașcă

Ce zace de atât timp în fața mea

Încât s-a solidificat

Așa că tai o felie din ea

Cu tot cu bucata aferentă de ceașcă

Și o pun la pachet

Învelită într-o foaie ruptă dintr-o prefață

Dintr-o carte care spune

Că oamenii fericiți citesc și beau cafea

 

Așa că încerc să beau un pahar cu apă

Dar mai întâi îl agit ca un degustător de vinuri

Până face valuri mari

Care, până la urmă, se transformă într-o pojghiță

Ce înaintează pe nisipul fin de la țărm

Ca albirea albușului de ouă în tigaie

 

Iar în ceea ce privește vinul

Piciorul unui pahar aș vrea să ți-l trec

Printre degetele de la piciorul tău

Iar pielea lui să miroasă a vin

După ce s-a bălăcit într-o mică baltă

Vărsată neglijent din sticlă pe podea

Și totul să fie alb și negru

Iar ceea ce contează să fie pătat cu roșu de vin

 

Vreau să ne scufundăm dimineața

Într-o ceașcă–bazin de cafea neagră ca noaptea

Care dă pe afară de preaplin

Și curge pe mușamaua cu pisici

Cu zeamă de cer negru

Și câteva bucățele de stele

Albe ca zahărul cubic

Hrană pentru divinele mâțe

Cu limbi aspre care satisfac nevoia

De ordine obscură și tabieturi rigide

 

Deci, să sărim de la trambulină

În ceașca-bazin aburindă

Spun eu, cel care imediat după ce îmi torn cafeaua

Umblu atent și iscusit cu o linguriță

Spre a dirija încet spuma cu micile ei bule

Către conturul unei hărți a lumii

Eșuând tot timpul la desprinderea caimacului

Pentru a crea Atlanticul

Iar după ce o beau

Câteodată cobor în rapel

Să studiez structura siturilor de spumă

Pe peretele interior al ceștii

Iar uneori, nu mă pot abține

Arunc o privire în jos

Încercând să găsesc mesaje ascunse în zaț

 

Nu neg, timpul mi-l măsor în cafea

Dar nu de la o ceașcă la alta

Ci așteptând să curgă câte o picătură

Din clepsidra umplută cu lichidul negru

Desigur, aș prefera să iau spuma în palme

Să ți-o suflu în păr, precum cea  de săpun

Să fie bucătăria plină

De nori de spumă neagră

Sau să-ți torn în ceașca-bazin

Să te încălzești, un ceai

Cu o nedefinită culoare

Dintr-un ceainic imens, transparent

În care să fie încastrat bonsaiul hobbiților

 

Dar gata cu ceștile-bazine

Să plutim în bălți de lichid

Turnate direct pe masă

Printre cioburi de ceașcă-insulă

Și cioburi de ceașcă-peșteră

Să dăm o lege prin care să interzicem

Scrisul și zâmbetul de lapte

Să ne băgăm cu totul capul în vin

Să nu irosim nicio picătură

De apă de cascadă

Să luminăm cu raze de soare negrul cafelei

Poate vom întrezări continente

 

Mai bine e să stăm tolăniți într-un cocktail

Strângând la piept o lămâie

Sau să înotăm într-o supă

Dreasă cu trifoi cu patru foi

Putând să ne masăm picioarele

Într-un suc carbogazos

Ori să ne trântim sub pături de lapte

 

Trebuie să stăm de vorbă îndelung

Fiecare în ceașca sa

Poate turnând cafea din ibricul-telefon

După un timp stabilit

De limbile ceasului de pe eticheta sticlei de vin

Să ne legăm cu lanțul de toarta ceștii

Alegând din garderobă

Nu cămăși sau bluze ci plicuri de ceai

Să mestecăm cu lingurița

Poate din clinchet în clinchet mixăm și niște muzică

 

În fine, trebuie să bem multe lichide

Din cești, având mereu în minte

Că în ele se mai ascunde un rechin

Se mai bălăcește un elefant

Lâncezesc nori toxici, valuri de tsunami

Dar să ciocnim cănile, paharele

Și-atunci pisicile noastre vor plonja

Dintr-un lichid în altul

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor