Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

Cap.1

 

Să fiu al dracului, am luat interviul ăla blestemat, susținut săptămâna trecută! Mă uit la adresa primită, cu antetul  Administrației Naționale de Meteorologie și nu-mi vine să cred .„ In atenția d-lui George Apostol, Referitor la…”. Încă nu știu unde voi fi repartizat, dar asta nu mai contează. Neavând nicio obligație, care să mă lege de un anumit loc, sunt dispus să merg și la capătul Pământului. Circulă vorba că jumătate din stații sunt conduse de femei trecute de cincizeci de ani ( relicve!), iar altă jumătate de fete tinere, proaspete absolvente. Chiar și așa, nu are importanță, nu mă duc acolo să frâng inimi, îmi ajunge inima Roxanei, cu toate că nu e în totalitate a mea (Roxana fiind măritată). Nu fusese prea încântată de veste : „Și eu cu cine mi-o mai trag… dacă te repartizează la dracu` în praznic!” mă întrebase aproape instantaneu prin sms. Cu pămpălăul tău, sunt tentat să-i răspund, dar renunț de teamă să nu mă taie de la „porție” până plec. Curva dracului! Numai la „tras” îi stă mintea, nu mai ține cont de nimic, își înșeală bărbatul, își bate copii, lipsește de la serviciu, nici nu-ți poți închipui de ce e în stare! Acum stau în gazdă la domnișoara Minodora, o creatură grasă și bârfitoare, care trăiește singură după moartea soțului ei, nemaigăsind pe altcineva dispus să-și lege viața de dânsa. Eu beneficiez de de un statut special, îmi acordă o reducere substanțială la chirie și îmi asigura pe gratis trei mese pe zi, cerându-mi doar s-o ajut cu mașina la cumpărături, să dau iarna zăpada din fața blocului sau să tund iarba în timpul verii. Nu-mi interzice decât să aduc femei în casă, ca să nu-i stric reputația de femeie evlavioasă, cu frica lui Dumnezeu, în fața băbăciunilor de pe scară. Restricția survenise după o vizită inopinată a Roxanei, care dormise peste noapte la mine, suficient cât să dea apă la moară tuturor cațelor de la parter până la etajul patru, mai ales că una dintre ele o și cunoștea. Minodora fusese cea mai vehementă dintre ele, amenințându-mă cu evacuarea și obligându-mă, în lipsa altei soluții, să mă orientez către un motel de mâna a doua, din apropiere. Nu era tocmai pe gustul meu, dar pentru că Roxana achita întotdeauna nota de plată, nu puteam ridica prea multe obiecții. Vestea reușitei mele la interviu devenise bârfa zilei, iar Minodora abia putuse să-și stăpânească lacrimile, intuind că mă va pierde ca „mușteriu”. Mai mult ținuse să-mi ofere o masă de adio în noaptea aceea de dinaintea plecării, fiindcă asistase „întâmplător” la discuția telefonică purtată cu viitorul meu manager, o doamnă cu timbru plăcut, care-mi comunica unde trebuia să mă prezint a doua zi și cum puteam ajunge acolo.

- Ai idee unde vine locul acesta? o aud întrebându-mă cu o voce pe care abia dacă o recunosc.

- Undeva în nord-vest, îi răspund, la Stânca Vulturești! Habar n-am!

- Și cum ajungi acolo?

- Vine cineva să mă ia mâine dimineață!

- Slavă Domnului! oftă ea. Mă duc să pun masa!

 

Numele meu de fată este Agnes Mărgărit. Nu știu dacă ar trebui să mă bucur sau să mă întristez! Simt că mă apucă  melancolia în fața sticlei de Cotnari dulce, golită pe jumătate. Azi împlinesc cincizeci și cinci de ani, e bine, e rău,  greu de spus! Dacă n-ar fi vinul ăsta, cred că aș izbucni în plâns! Pentru prima oară în viața trag linie. Ca o proastă ce sunt. Nu am însă ce aduna. Copii n-am făcut, nici nu m-am străduit din cale afară, recunosc, dar  nici  n-am prea avut cu cine, casă nu am, Todirică, prezumtivul meu soț, cu care n-am trăit decât o lună pe muchie, s-a încurcat cu alta, am, în schimb, foarte mulți bani în cont și tot atâta gol în suflet. Ducă-se dracului! Nu mai pot schimba nimic! Mă autoflagelez (ca o perversă ce sunt!) aici în creierii munților, unde nu mă vede și nu mă aude nimeni. A fost, la urma urmei, alegerea mea. Am pus înaintea propriei fericiri stația asta meteo blestemată, unde, probabil, am să și mor! Dacă îmi displace ceva, Doamne, sunt felicitările! Fututele alea de la centru nu vor rata nici anul acesta ocazia să se pisicească la telefon, să mă compătimească voalat ori să-mi umple capul cu tot felul de bazaconii. Toate sunt niște curve ordinare, trăiesc unele cu soții altora, n-au nicio rușine. Roșcata aia de la recepție este combinată cu Todirică al meu, pe față. La ce să mă mai aștept de la dânsa? Dă-le în pizda mă-sii pe toate! Unde mai pui că ianuarie ăsta primăvăratic se zbârlește, de miercuri începe să ningă, dă, Doamne, aud că-mi trimit un ajutor, a nu știu câtelea, fiindcă nimeni nu stă mai mult de două-trei zile aici, iar dacă se pune pe nins și se înfundă drumul de acces până la sfârșitul lui Martie, cum se întâmplă în fiecare an, nu-l mai vezi în Aprilie. Cât de prost trebuie să fii să stai la trei mii de metri altitudine „pe uscat”, în compania unei „vrăjitoare” țâfnoase, care se uită tot timpul chiorâș și ocărăște cât e ziua de mare? Cam așa m-a zugrăvit un puști obraznic în fața curvei de directoare, combinată între timp cu dânsul, dacă poți să crezi! Putoarea are patru copii și un bărbat pe cinste, dar umblă tot timpul cu coada pe sus, deși e la menopauză! Termin sticla asta și mă culc. Știu că vinul nu-mi face bine, însă nu pot să mă abțin. Așa pățesc întotdeauna când beau, devin tristă și negativistă, mă aleg cu dureri insuportabile de cap, cu stomacul făcut varză și, mai ales, cu un car de depresii. Altfel cred că  aș înebuni. Munca și vinul dau sens existenței mele. Peste câțiva ani ies la pensie și mă gândesc cu groază la momentul acesta, deoarece nu știu să fac altceva sau unde să mă duc. La Todirică nu mă mai întorc, nici nu cred că m-ar mai primi, ștoarfa cu care trăiește e cu treizeci de ani mai tânără și-mi dă clasă, mă gândesc. Nu mă uit la filme porno ca să fiu la curent cu toate noutățile, neavând și un domeniu de aplicare. Mă rog lui Dumnezeu să nu mă îmbolnăvesc, fiindcă parașutele astea m-ar da afară ca pe o măsea stricată. Cred că o s-o las mai ușor cu băutura și cu fumatul, deși acestea sunt micile mele plăceri pe care mi le permit. Poate de mâine. Azi am chef să mă fac pulbere, să mă masturbez la noapte, mi-e dor de un orgasm adevărat, chiar dacă mi-l provoc singură! Cel puțin nu mă fute nimeni la cap, nu-mi controlează viața și nu mă rupe în bătăi!

Vizualizări: 30

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor