Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

Cap. 15

 

Rezumat cap. 14

George Apostol pregătește terenul și materialele pentru turnarea zidurilor. Îi sugerează Agnisiei Mărgărit să comande tehnică digitală pentru dotarea stației și are un vis incredibil.

 

A doua zi sesizase de la prima oră că uitase să introducă armăturile din oțel și plasele duble de sârbă înăuntru cofrajului. Norocul său fusese că lăsase trei metri între tulpinile brazilor, de care prinsese cele două părți ale cofrajului, și că lățimea arăturilor era la fel. Le introduse în interior, folosindu-se de scripete și de scară, însă nu terminase mai repede de amiază. Altă problemă apăruse după încărcarea malaxorului cu doi saci de ciment, constatând că nu se gândise la apă.

Găsise în magazie câteva găleți din plastic. Pârîul era la câțiva metri de locul cu pricina, așa că nu-i fusese greu să urce pe acoperiș apa necesară preparării mortarului. Malaxorul era acționat manual prin intermediul unei manete și avea o capacitate de trei metri pătrați. La fiecare cincisprezece minute golea conținutul înăuntru cofrajului, adăugând și o cantitate de pietre, și încărca din nou. Acoperișul din scânduri îi permitea să miște foarte ușor malaxorul și să toarne până la sfârșitul zile aproape o trime din zid. Îi ridicase probleme turnarea cimentului în dreptul primei ferestrei, fiind obligat să umble la consistența materialului, pentru ca acesta să se scurgă ușor în partea de jos a tocului. În timp ce turna și urmărea cursul vijelios al celor trei izvoare, care se adunau la un loc undeva în susul muntelui, se gândea că singura cale de creștere a debitului ținea de dimensiunea țevii de aducțiune, care nu putea fi mai mare de 200 mm. Țevile din magazie era perfecte și suficiente, iar cele vreo douăzeci de baxuri cu plăci de polistiren îi puteau servi la izolarea țevilor de aducțiune, pentru a le feri de îngheț pe timpul iernii. Simpla acoperire cu pământ nu asigura protecția necesară.

.

Se culcase imediat ce ajunse în stație. Nu-i era foame. Își luase la plecare o bucată de slănină afumată de mistreț, lăsându-i și Agnisiei o bucată, și mâncase puțin după prânz. În camera ei lumina era stinsă. Probabil că se culcase cu vreo jumătate de oră mai devreme. Se tot răsucise în pat, cu ochii deschiși, până când se enervase. Își zise că era din cauza frigului și merse să alimenteze centrala cu lemne. Spre mirarea sa, în spatele stației observase ceva mișcând. Nu dăduse importanță și-și continuase drumul. După alți câțiva pași descoperise conturul unei entități mătăhăloase, care se ridicase în două picioare, scoțând niște sunete joase, guturale. În clipa următoare înțelese că se afa în fața unui urs și o rupse la fugă pe scări, urmărit îndeaproape de fiară. Nici nu trase bine zăvorul când ursul

lovise puternic cu capul în ușă, zgârâind tăblia cu ghearele. La scurt timp, auzise vocea autoritară a Agnisei.

- Jos, Al Capone! Ce-ți veni? Șterge-o de aici că te bat cu mătura! Sper că nu te-ai speriat prea tare? îl întrebă din spatele ușii. Poți să ieși!

George Apostol deschide cu precauție.

- Slavă Domnului! Cum de l-ați alungat?

- E ursulețul crescut de mine de când era un ghemotoc. Umblă creanga pe munte, iar uneori se mai întoarce aici, dar nu face rău nimănui!

- De aceea îi ziceați Al Capone?

- Nu, fostul meu soț i-a zis așa și așa i-a rămas numele, dar nu pentru că ar fi avut ceva în comun cu ilustrul personaj, nici vorbă!

- Mie mi s-a părut mai tare ca Al Capone! N-a lipsit mult să-mi facă de petrecanie!

- Fiindcă nu te-a cunoscut. Acum te cunoaște, stai liniștit!

- Sper, deși nu m-aș baza  pe asta!

 

Agnisia Mărgărit îi povestise că la Stânca Vulturești vara era comparabilă cu un început de martie sau sfârșit de februarie, iar temperaturile ajungeau ararerori la 20-25 de grade. În anul acela lucrurile nu se schimbaseră prea mult, obligându-i pe cei doi să se îmbrace gros și să mențină vechea centrală cu lemne în funcțiune. Cât fusese singură, Agnisia îndurase ani în șir capriciile vremii, nefiind răsfățată

ca în ultimile zile, dar, chiar și așa, supraviețuise. George Apostol, care o cunoscuse în postura de femeie băiețoasă, în poulover de lână și cisme în picioare, asista la o transformare spectaculoasă, descoperind-o în fiecare zi altfel, începea, de fapt, s-o vadă în ipostaza ei feminină și nu în cea de obiect, cum se întâmplase până atunci. Faptul că se implicase în proiectul acela fantezist era o reacție inconștientă la atracția pe care o simțise față de dânsa, camuflată destul de prost

și disimulată în muncă. Nu avea niciun rost să ridice acolo, în creierul munților, o  construcție de asemenea anvergură, dacă n-ar fi existat un motiv serios, un îndemn lăuntric. E drept că nu avea o perspectivă prea clară asupra viitorului, fiind și într-o fază explicabilă a negării, știa însă că se afla pe drumul cel bun, neavând de ales, la drept vorbind, între mai multe variante. Întâmplarea cu ursul venise parcă în întâmpinarea acelui impuls, dezvăluindu-i și o altă latură a personalității, în contrast cu senzația de fragilitate, pe care o radia în jur. În fapt, Agnisia Mărgărit era o femeie puternică, pregătită în orice moment să înfrunte toate provocările vieții.

 

Două zile la rând turnase non stop cimentul în cofrajul  hexagonului, pendulând între Pământ și acoperiș până la epuizare. Știa că verile la munte erau capricioase ploua des, uneori chiar și ningea, de aceea ținea să termine cât mai repede  exteriorul. Adăugase scânduri de jur împrejurul acoperișului, cu scheletul tot din scânduri, peste care fixase plăci de polistiren și plasele de sârmă cu ochiuri mari, și turnase betonul peste ele, încheind operația „Hexagon”. Nu-i mai rămăsese decât să aștepte întărirea cimentului, adică vreo patru- cinci zile, bucurându-se de aportul luminii solare și a vântului. Își propuse să se odihnească o zi, apoi să continue cu apa, o lucrare la fel de importantă ca și construcția. Profitând de momentul de respiro, se concentrase pe lista cu dotări moderne ale stației în paralel cu lista trimestrială de aprovizionare, asigurată de Centru. Pusese accentul pe comandarea unei cantități importante de legume rădăcinoase, făină de secară, hrișcă, miere de albine naturală, renunțând la carne, zahăr sau ulei rafinat. Livrarea urma să se facă pe la sfârșitul lunii, motiv pentru care îi trimise un email prietenului său cu schița unei roți de doi metri cu pale tip cupă și un generator de curent, fiabil.

Vizualizări: 7

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor