Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

Cap. 23

 

Rezumat cap.22

Agnisia Mărgărit se simte prinsă în vârtejul acela mediatic, iscat din acțiunile criminale ale fostului ei soț, care, pare, s-o afecteze într-o anumită măsură și împotriva căruia începe propria ofensivă. Atât ea, cât și George Apostol, sunt în așteptarea elicopterului, ea fiind deja citată la Poliție și Parchet, el fiind preocupat, în continuare, de definitivarea proiectului său.

 

Femeia rămase la Stânca Vulturești în timp ce George Apostol merse mai departe, spre capitală. Urma ca Agnisia să-l ajungă din urmă în câteva ore cu o mașină de serviciu a institutului, după întâlnirea cu directoarea Institutului Național de Meteorologie în legătură cu acele concedii de odihnă restante. Și el trebuia să facă o mică oprire la Bitere, apoi să-și continue drumul, vreo douăzeci de kilometri, cu o ocazie. Bitere îl primise cu brațele deschise, observând că George Apostol mai slăbise.

- Boilerul tău, amice, îi zise el, e gata de vreo săptămână. Am ținut cont de toate indicațiile, să știi, în plus i-am adăugat o supapă de evacuare pneumatică, în cazul unei căderi intempestive de tensiune, ca să nu-ți explodeze „măgăoaia” în cap.

- Eram sigur, zâmbise George Apostol. Sper că îmi dai și niște instrucțiuni de montaj și exploatare?

- Nu, nu-i cazul. Ai în lateral un ștuț de racord la apă, iar în față două butoane: unul de pornire, roșu, și altul de oprire, negru, asta-i toată șmecheria! Te costă cât ți-am spus!

George Apostol îi plătise pe loc și săltase boilerul, destul de greu, pe umăr.

- Crezi că mă ia cineva la ocazie cu ”măgăoaia”?

- Nu, dar te duc eu până la institut! Gratis!

 

Ofițerul de poliție o primise extrem de politicos. Se informase despre trecutul și prezentul ei, sperând să afle mai multe informații despre Hociung.

- Îmi pare rău, domnule inspector, îl temperă ea, după ce aflase ce urmărea polițistul. Ne-am despărți de aproape douăzeci de ani, nu mai știu ce-a făcut sau n-a făcut ulterior. Este adevărat că a încercat de mai multe ori să se împace cu mine, lucru care, după cum știți, nu s-a mai întâmplat. Ca om era afemeiat, pervers, laș, dispus să facă oricând compromisuri ca să-și atingă scopurile, un gunoi!

- Știți de ce este acuzat?

- Da. Era previzibil să ajungă și la crimă. Când ne-am despărțit nu avea nimic, stătea undeva la o femeie, în chirie. Acum, înțeleg, are o avere de peste un milion de euro! Credeți că adunat-o din salariu său de merceolog?Vă spun eu că nu putea. Pesemne că a omorât și traficat sute de femei.

- Aveți cunoștință despre cineva?

- Nu, speculez numai. De acolo, din vârful muntelui, nici n-ai cum!

- Înțeleg și îmi cer scuze. Aveam obligația să „bifez” și această pistă, ca și procurorul, de altfel. Nu cred că mai trebuie să treceți pe la Parchet.Voi face eu informările necesare.

Agnisia ieșise din Poliție cu capul sus, sfidându-i pe ziariștii adunați acolo, care tăbărâseră pe ea.

- Erai complice cu Hociung?o întrebase direct o ziaristă obraznică, băgându-i microfonul în nas. Unde ai dus fetele?

- Știi că lucrez la stația meteorologică „Stânca Vulturești”, la opt mii de metri distanță de pământ, zise, cum poți să mă întrebi așa ceva?N-am fost niciodată complice cu nimeni și n-am „dus” pe nimeni nicăieri! Atât am vrut să vă spun!

Trecu printre ei fără să le mai răspundă la nicio întrebare și urcă în primul taxi.

 

Pe ecranul telefonului apăruse imaginea Agnisiei.

- Da, răspunse, George Apostol.

- Să nu te apuci de cumpărături fără mine! îl rugă ea. Am terminat la Poliție, acum merg la institut! Nu mai durează mult.

- Bine, vă aștept! Cum a fost la Poliție?

- N-am stat decât cinci minute. Au fost foarte amabili. Mai greu a fost cu ziariștii, care au tăbărât pe mine precum ciorile!

- Și?

- Le-am spus unde muncesc și i-am rugat să nu-mi mai asocieze numele cu Hociung! Sper s-o rezolv și cu „șefa”.

- Succes!

 

„Șefa”, Cornelia Ispas, o primise cu exclamații de admirație.

 - Înflorești de la un an la altul, draga mea! Ce faci ca să te menții atât de bine?

- Nimic, „șefa”, îmi văd de treburile mele!

- Cu noul asistent cum te împaci?

- Bine, merci.

- De acum îți poți lua și tu concediul de odihnă ca lumea! Și restanțele, bineînțeles!

Agnisia afișă un zâmbet rece.

- N-am niciun fel de restanțe, „șefa”! Mi-am făcut toate concediile la vremea lor, mi-am luat chiar și banii! Nu mai am nimic de luat!

- Eu știu altceva!

- Nu te contrazic, dragă Cornelia, dar eu știu mai bine! E adevărat că n-am avut om și se putea presupune asta, numai că eu mi-am făcut concediul acolo, la „Stânca Vulturești”, și n-am înaintat nicio cerere de amânare sau de alt fel.

Cornelia Ispas ridică din umeri.

- Treaba ta, scriptic figurezi cu toate concediile la zi. Faci cum vrei! Eu doream să-ți întind o mână de ajutor.

- Mulțumesc. Mai avem ceva de lămurit?

- Nu, din câte știu! zise Cornelia mirată de graba ei. Unde fugi ca o căprioară?

- Trebuie să mă întâlnesc cu George, să facem niște cumpărături personale. I-am promis!

- Măi, măi, măi!

- Are nevoie doar de sfatul meu, nu e ce-ți trece ție prin cap!

-  De unde știi tu la ce mă gândesc eu?

- Ți se citește pe față.

 

George Apostol o aștepta într-unul dintre cel mai mari magazine de bricolaj din capitală. Văzuse câteva lucruri deosebite, care îi plăcuseră, dar nu luase nicio decizie, fiindcă  era curios să afle și părerea ei. O zărise sosind în fugă la intrarea în mall.

- N-am vrut să te fac să aștepți prea mult, îi explicase Agnisia, cu mâna la inimă.

Abia am scăpat de „șefă”, care avea chef de vorbă!

- Cum a rămas cu restanțele?

- Ca și până acum, a lăsat totul la decizia mea, așa cum mă așteptam! Ai aruncat o privire prin magazin?

- Da, sunt de toate, chiar peste așteptări! E foarte greu însă să te hotărăști asupra culorilor!

- Ca să nu pierdem timp, eu zic să mergem pe galben muștar pentru fotolii, paturi, mese, scaune, care este o culoare caldă și veselă, cu o mare încărcătură energetică, la modă acum, și care se asortează perfect cu griul covoarelor, cu albul perdelelor sau al lenjeriei, dar și cu nuanțele mai închise, mahon, de pildă, un fel de roșu înăbușit, al mobilei.

Ce zici?

- Perfect, sunteți foarte practică!

- Atunci, la treabă! Presupun că știi să le și ansamblezi, fiindcă aici mobilierul vine, de regulă, demontat, în cutii de carton, iar spațiu din elicopter este limitat!

- Nicio problemă. Să trecem, mai întâi, de faza aceasta!

Vizualizări: 15

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor