Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț)

Cap. 26

 

Rezumat cap. 25

George Apostol își anunță „șefa” că se pot muta în hexagon. Agnisia Mărgărit îl însoțește la o primă „vizionare” a noii locuințe și se arată încântată de realizările asistentului. Se întorc amândoi la Stație pentru a-și lua câteva lucruri, urmând să se instaleze acolo cât mai repede cu putință.

 

George Apostol își luase laptop-ul, aparatul electric de ras și ghetele din piele de crocodil, primite cadou de la prima sa iubită, a cărei imagine i se estompase de multă vreme în minte. Agnisia se rezumase la câteva articole de înfrumusețare și lenjerie intimă, contând pe asigurările asistentului în ceea ce privea garderopa. Cum nu era pretențioasă în privința ținutei, nu ridicase obiecții aunci când acesta o anunțase că se îngrijise personal de achizionarea articolelor de ordin vestimentar, dar nici nu-și făcuse prea mari iluzii. Sosirea intempestivă a iernii făcuse diferența dintre stație și hexagon. Cât stătuseră la fosta cabană din lemn îi pătrunsese frigul, obligându-i să revină destul de repede la hexagon. Pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, dacă nu mai mult, Agnisia Mărgărit își începuse activitatea în fața unui monitor uriaș îmbrăcată lejer, într-o bluziță albă, care-i punea în evidență formele delicate ale umerilor, ale gâtului sau a ale sânilor, și o fustă neagră, destul de scurtă, oferind o priveliște mai mult decât generoasă privitorului. Pentru George Apostol fusese un șoc. Noul ei look contrasta izbitor cu ținuta sport, pe care o afișase încă de când sosise la stație, constând într-un costum de blugi Calvin Klein, bleumarin, și-o șăpcuță roz, Fenty by Rihanna, cum scria pe cozoroc, destul de nepotrivită pentru o femeie de cincizeci de ani, care se mai și vopsea roșcat pe deasupra. Dar Agnisia era una din acele femei fără vârstă, fără niciun rid pe față, imună, pare-se, la ravagiile trecerii timpului. Avea chiar un aer șăgalnic, tineresc, care te putea duce foarte ușor în eroare. Mai mult, era conștientă de farmecul ei și de atracția pe care o exercita asupra bărbaților. Remarcase și la George Apostol un astfel de interes, care nu-i displăcuse deloc, dar îl pusese pe seama tinereții sale, știind că bărbații la douăzeci-douăzeci și cinci de ani erau atrași mai ales de femeile în vârstă.

 

Pentru prima oară în ultimul an, petrecut la Stânca Vulturești, George Apostol înțelesese de ce se apucase să ridice din temelii o clădire tocmai în vârful munților, un loc atipic din toate punctele de vedere, și să-și facă planuri de viitor. Subconștient se atașase de Agnisia Mărgărit, a cărei viață și îndârjire îl impresionaseră, iar toate acțiunile sale nu urmăriseră altceva decât cucerirea ei. În oricare altă parte, ar fi fost taxat cu zâmbete și s-ar fi găsit destui care să-l descurajeze, inclusiv mama lui, dar acolo, unde erau doar ei, lucrurile erau ceva mai complicate. Până atunci, cu excepția armatei, trăise aiurea, negăsându-și un rost în viață. Îl nemulțumise tot ce făcuse înainte sau după armată, anturajul, relațiile amoroase, mediul familial, și-i trebuise ceva timp să înțeleagă „eroismul” Agnisiei în luptă cu viața aceea aspră, din vârful muntelui, aparent lipsită de orizont. Agnisia însă făcuse o alegere și fusese consecventă cu ea însăși, ceea ce nu se putea spune despre el înainte de a ajunge la Stânca Vulturești. Simplificând,deosebirile dintre viața la oraș și cea de pe munte nu erau prea mari, în ambele locuri existând și lucruri bune și rele, dar nu esențiale, fie că era vorba de factorul social, extrem de coroziv uneori, fie de cel cultural,aproape inexistent. Pe de altă parte, muntele pusese stăpânire pe dânsul, dezvăluindu-i o lume atemporală, cu alte repere, în care supraviețuirea, extrem de dificilă, la limită, se baza exclusiv pe forțele sale. Agnisia își depășise condiția de femeie, izbutind acolo unde toți bărbații înregistraseră eșecuri răsunătoare. Și nu fuseseră puțini. Poate că și de aceea începuse cu ridicarea unui edificiu dedicat vieții în lupta acesteia cu stihiile muntelui. Paradoxal chiar muntele îi oferise totul.

 

Deși nu trecuse de amiază, cum se întâmpla la stație, Agnisia transmisese deja datele la Centru, luase micul dejun și făcuse o baie. Nici nu-și mai amintea de când nu făcuse o baie adevărată, rezumându-se cel mai adesea la un lighean și la câțiva litri de apă încălzită. La șase luni, când mergea la centru, profita din plin de beneficiile civilizației, dar anul avea treisute șaizeciși cinci de zile, nu doar o zi.

Inventivitate lui George Apostol nivelase decalajul dintre aspirații și posibilități.

- Acum îmi poți spune de ce ai făcut toate acestea? îl întrebase ea așezată relaxată în fotoliu. Sinceră să fiu, nu-mi vine să cred nici acum!

George Apostol zâmbi.

- Pentru noi, desigur! răspunse el. Nu neg că m-am gândit, mai întâi, la dvs.!

- De ce?Păream chiar așa neajutorată?

- Nu neapărat, dar voiam să vă ofer ceva special, care să-mi profite și mie, eventual, fiindcă simțisem că, în sfârșit, îmi găsisem și eu locul.

- La ani tăi nu poți trăi ca un pustnic aici!

- Dar suntem doi!

- Asta în matematică, în viață suntem două numere naturale independente.

- Și divizibile, aș adăuga eu! Greșesc?

- Depinde la ce te raportezi!

- Mă raportez la ceea ce există. Aici șirul numerelor naturale începe cu unul și se termină cu doi...prin adunare.

- Să nu-mi spui că vrei să te aduni cu mine că nu te cred!

- Ce motiv ați avea?

- Să zicem legile Universului! Și pronumele de politețe, în subsidiar, cu care mă agasezi în fiecare zi!

- Atunci „șefa”, s-o lăsăm pe altă dată!

Vizualizări: 14

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor