Drumul soarelui

 

 

                          Interviu cu pictorul Ilie Cămărăşan

                                     (1940  - 1998)

 

    -    Născut în Constanţa,”cu soarele în suflet”, şi totuşi ardelean de sorginte,cum se explică stabilirea Dv. la Baia Mare ?

    -     Baia Mare este kilometrul zero, este centrul Europei, de aici toate drumurile duc la Roma, Paris, Munchen. Nu întîmplător s-a înfiinţat aici şcoala de pictură, nu deageaba castanele se coc numai aici. Fiecare a căutat să spună de ce a venit la Baia Mare. Cerul este cer peste tot. Aici, la poalele munţilor aerul cald face toamna ca dealul meu din fereastră să devină oranj. Prin complementar cerul devine mult mai albastru.Trebuie să ai ochi să-l vezi. Clima statornică face iernile dulci, verile nu prea călduroase. Ploaia, vaporii dau farmec de curcubeu. Dispersia luminii este altfel decît în altă parte. Din fereastra mea se vede Dealul Tîlharilor dar şi Dealul Florilor. Drumul soarelui trece prin atelierul meu. În toate lucrările mele vezi lumină, aurul cu complementarul… De ce apelez eu la ocru ?  Pămîntul este bogăţia, nu este cerul transcendental, este deasupra misticului. Suntem în copilăria Cosmosului care înseamnă sinceritate, naivitate. Aş vrea să pot rămîne cu sufletul de copil chiar dacă sunt la semicentenar.

 

    -   Ce să înţelegem prin postimpresionism? Aşa sunteţi caracterizat în Dicţionarul  artiştilor români contemporani. Citez : ”În pictură reflectă aspecte de muncă din mediul rural şi citadin într-o viziune postimpresionistă”.

   -    Eu nu am terminat cu impresionismul care este o revoluţie în pictură.De acolo a plecat adevărata pictură,acolo s-a  văzut lumina,culoarea. Lucrările mi le fac în atelier. De ce să ies afară cînd soarele trece prin atelierul meu ? Corot a spus că n-a văzut tablouri expuse  în copac. De ce să te duci să pictezi afară ? Ca fotograf  poţi să imortalizezi un apus, un răsărit dar nu prinzi ceea ce este semnificativ. Apusul, după mine nu este soarele după deal. Pentru mine soarele apare şi dispare, îşi are drumul său şi-mi face mie lumină şi culoare. Nu există altceva în pictură, poţi să fii abstract, dacă  lumină nu există, nimic nu există. Planta nu-şi trage seva din pămînt ci din lumină, care de la Newton încoace nu a mai fost studiată cu profunzime. Nu se ştie exact ce este  acea lumină.

-  De ce drapelul nostru are ca însemn curcubeul ?

-  Suntem singurul popor  din lume care are ca semn distinct culorile primordiale ale spectrului luminii: roşu, galben şi albastru.

-  Unde aţi studiat domnule Ilie Cămărăşan ?

-  Eu consider că a studia nu înseamnă a avea o diplomă eliberată de un institut.Important este cu  cine povesteşti şi ce povesteşti.Am făcut estetică la institut cu  Nicolae Moraru. Asta îţi spune ceva ?

- Parcă Dicţionarul literaturii române contemporane al lui  Marian Popa zice cîte ceva. Dar de la Coriolan Munteanu aţi învăţat ceva ?

- Daaa...rigoarea Apusenilor. Dacă tot trecem la sentimentalisme...la dumnealui am văzut cum trebuie să arate un spaţiu pentru pictură. Avea studii la Budapesta şi la Praga. Mi-a fost dascăl la liceul de artă din Cluj. Am absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti.

- Ce profesori v-au fost mentori spirituali ?

- Gheorghe Şaru, de la care am învăţat rigoarea ardeleanului, să-ţi faci  lucrul aşa cum trebuie, să ştii că nu-ţi este permis să te afişezi oricum în lume.

- Dar boema ?

- Consider că este de prost gust  să faci pe boemul. Eu încă nu înţeleg ce este boema. Nu trebuie să te arăţi în public că faci bravuri. Aş fi boem dacă m-aş grozăvi că pot provoca pe oricare înnotător la întrecere. Nu mi-am lăsat  barbă ca să fac frondă. Fiecare  poate să  umble cum vrea, fiecare vrea să fie vioara  întîi prin orice mijloc. La noi se confundă cu indecenţa.

- Deci boema poate fi înterpretată ca o dorinţă de glorie. Ce profesori v-au rămas în memorie?

- Mai mult m-a impresionat viaţa artistică din Bucureşti, nu profesorii din institut.

- De ce nu aţi avut nici o expoziţie personală pînă acum, este o chestiune  de modestie ori de orgoliu?

- Unul dintre profesorii mei zicea că a-ţi face o personală este ca şi cum ai sta dezbrăcat într-o vitrină. E o chestiune mult prea serioasă pe care unii o desconsideră. Îşi fac o glorie din numărul de personale. Nu mă interesează la cîte expoziţii voi mai participa de acum în colo, ci cu ce lucrare. Eu sunt primul meu judecător şi apoi publicul. Bunul simţ mă obligă să fiu primul judecător. Nu tind la culmile gloriei nici nu vreau să fiu cel mai...sunt chestii de circ. Eu nu doresc să cîştig pâine pe pînzele mele. În general neiniţiaţii vin să cumpere. Eu nu vînd artă ori, mai corect spus, nu vînd oricui. Prefer să am două lucrări de care să fiu mulţumit decît o personală cu 200 de lucrări de care, în posteritate să-mi fie ruşine. Catalogul expoziţiei mele sunt eu. Am făcut şi  lucrări cu tematică. Pictura pentru mine trebuie privită ca o geneză: te naşti,te însori şi mori.Trebuie privite ca sărbătorile vieţii. Un obicei strămoşesc nu trebuie banalizat, trebuie privit cu sufletul. Trebuie să ai reflexe înăscute care nu se moştenesc şi nici nu se învaţă. Inima la fiecare bate altfel. Probabil că greşim cînd spunem inimă,să ne gîndim la animaţie, inima este un motor iar sufletul este necunoscut.

- Aţi poposit în Baia Mare în urmă cu 25 de ani. Ce era pe atunci oraşul de sub Dealul florilor, care era atmosfera din Colonie ?

- Eu credeam că toţi maramureşenii sunt blonzi cu ochi albaştri. Cînd l-am văzut pe poetul Ion Bogdan a trebuit să-mi schimb macazul.

- Că doar nu eraţi acar?

- Cînta aşa de frumos poetul Ion Bogdan încît m-a fulgerat în suflet. Coup de foudre, en francaise. Primul cu care am băut nişte bere la Mara în parc a fost Mihai Olos, apropo  de boemă. Baia Mare n-ar fi fost Baia Mare dacă nu erau Mircea Hrişcă, Mihai Olos şi Ilie Cămărăşan.

 - Crai de Curte veche ai picturii...

 -  Nu numai ai picturii, care dădeau coloratură locului, care fac oraşul să existe. Ca sarea în bucate.

 -  Dar „clasicii” Coloniei nu v-au impresionat de loc ?

-   Ba da, Iosif Balla cu zîmbetul său de copil octogenar. Balla este pe sufletul meu, singurul cu care pot închina un pahar cu voie bună. N-am venit în Baia Mare ca să-mi fie mai uşor, nu m-am exilat ca Ovidiu la Constanţa dar pe Ovidiu îl iubesc şi în fiecare vară îi fac o vizită. Vida Geza era mult prea cunoscut ca să-mi ofere ceva inedit, Paul Erdos era de vîrsta mea şi era maestru emerit al artei, avea premiul de stat. Deşi am vîrsta lui de atunci nici unul dintre colegii mei nu a ajuns să aibă o asemenea consideraţie. Nu-i vorba de mine ci de generaţia pe care o reprezint: Horia Flămând, sculptor, Mihai Olos, pictor şi sculptor, Nicolae Apostol, pictor. Nu se pune preţ pe sacrificiile pe care le fac nişte oameni de bună credinţă.Trebuie să se termine cu “trecutul glorios “ al unora care nu au avut nimic cu pămîntul de unde şi-au tras seva.

 - Ce părere aveţi despre tinerii plasticieni de astăzi?

 -  Nu prea sînt !

 -  Şi totuşi…

 -  Stroe Cristian, Mihai Pamfil, Vasile Corneşteanu…

 -  Care sunt criticii de artă cei mai de temut la ora actuala_

 -  Nici unul !

 -   Chiar aşa ?

 -   Ei trebuie să se teamă de noi şi nu noi de ei, ceea ce rămîne, după noi va rămîne, nu după ei ! N-am nici o stimă pentru ei, n-au ce căuta criticii printer  noi.

  -  Ce mai are de spus pictorul semicentenar Ilie Cămărăşan ?

  -   Îmi doresc ca Dunărea să devină apă naţională românească. De aici trebuie să izvorască, nu de la nemţi.

   - Care lucrări vă reprezintă, dacă ar trebui să vă exilaţi pe o insulă ce lucrări aţi lua dv ?

  -   Nici una. Aş face acolo altele.

  -   Şi dacă nu aţi avea culori ?

  -    Aş face din nisip. Aş alege Insula Şerpilor, ca să fac castele de nisip, happeninguri şi aţi fi obligaţi să veniţi în fiecare zi să vedeţi alte happeninguri…

   -  Dumneata îi fi fiind Gauguin…

   -  Nu, nu pe Insula Şerpilor nu trăiesc  femei ci numai şerpoaice. Aş cînta Zaraza  cu corp de şarpe felin.

   -  Şi nici o rugăciune ?

   “Rugămu-ne-ndurărilor

     Luceafărului mărilor

     Ascultă-a noastre plîngeri

      Regină peste îngeri ...”

  - Îmi fac  eu biserica mea, un templu spre zeul Soare : Helios – Helias, adică Soare – Ilie.  Ştiai că naşii meu au fost greci ?

 

        Baia Mare, 14 iulie 1990.

 

Interviu realizat de Ştefan Jurcă

 

 

 

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ştefan Jurcă pe Noiembrie 17, 2019 la 12:35pm

 Acest interviu a dispărut de pe site-ul revistei Nord Literar. Parcă e un făcut, mai multe texte îmi dispar  din postare. Numele meu are mai multe dubluri , nu am cui să mă plâng. Încerc să reiau postarea unor texte până ce le voi reuni într-o carte. șt.j.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor