cu gandul plin de lene,
in arsita ce-o lasa soarele in urma,
mi-apari pe gene, cu trupul ca de spuma,
si ma trezesc clipind mai des, spre a te cerne.

o dupa-amiaza ca dintre cele-eterne -
cum altfel, cand mi te arati ca o zeita?
in palme cand mi-aduci umbrele reci de vita,
sa-mi ostoiesti dorintele perene.

parca e un preaplin de vreme...
si-am terminat tot ce-am avut sa fac -
e-atat de cald...si te dezbrac,
si te intind pe perne.

satinul lor sa-ti dea, in mangaiere,
ce-ti da si marea, imbratisandu-te mereu,
cand intri-n valuri, cu sanul ars si greu;

si, sa te apere de stralucire,
sa-ti pun pe pleoape ochelari de soare
din umbra sufletului meu.

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Andrei Gabriel Bosancu pe Iunie 8, 2010 la 8:26am
Da, se face mai cald decat in miez de vara. Si ce sentiment cand e asa! Dar nu despre palmele mele vorbeam, ci ale iubitei. Doar la ea este racoarea care ar putea sa ostoiasca o asemenea arsita. Si o revarsa de pe palme asupra mea, cum isi revarsa vita de vie umbra asupra unei curti incinse de soare. Multumesc frumos pentru apreciere si feedback.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor