De ziua ta 

 

De ziua ta, amică virtuală,

Eu îţi doresc mulţi ani cu sănătate,

Cu dragoste şi împliniri în toate,

Femeie simplă, mamă ori vestală!

 

De ziua ta, primeşte-mă la tine

S-aduc prinos cuvinte de iubire

Şi de respect cu-adâncă preţuire,

Într-un buchet cu gândul meu de bine!

 

De ziua ta eu vin să-mi cer iertare,

Îngenunchind smerit, cum se cuvine,

Că n-am putut să vin cu alinare

 

În zilele ce nu ţi-au fost senine!

Dar sunt acum prezent şi-ţi fac urare:

Să ai doar zile de iubire pline!

 

 

 

Îţi mulţumesc, iubită mamă! 

 

Îţi mulţumesc, iubită mamă, 

Că m-ai crescut, m-ai îngrijit! 

Eu ştiu că uneori te supăr, 

Dar, ne-ncetat, tu m-ai iubit! 

 

Eu te-am văzut plângând cu jale 

Când, grav bolnav, am fost la pat. 

În nopţi întregi tu, nedormită, 

Durerile mi-ai alinat. 

 

M-ai învăţat ce-i poezia, 

În lumea basmului m-ai dus, 

Iar toate hainele frumoase 

Tu ai muncit şi mi-ai adus. 

 

Din mâna ta am luat creionul 

Şi-am scris, apoi am socotit, 

Cu-aceeaşi mână, până-n şcoală, 

Tu m-ai condus când m-am mărit. 

 

De-aceea eu, iubită mamă, 

Îţi mulţumesc şi te sărut, 

De ziua ta ţi-aduc o floare 

Şi-ţi modelez chipul în lut!

 

 

 

Ţie, femeie iubită! 

 

Îţi dărui roşu trandafir 

Să-l prinzi la piept, iubita mea, 

Sub unda caldă de zefir 

Să fii strălucitoare stea. 

 

Când plete-mi laşi să le răsfir 

În umbra dată de perdea, 

Îţi dărui roşu trandafir 

Să-l prinzi la piept, iubita mea. 

 

Eu vorba dulce îţi respir 

Mărturisindu-mi dragostea 

Şi-ţi gust pe buze elixir 

Sub cer senin de peruzea,

 

Când îţi ofer un trandafir!

 

 

 

Îţi aminteşti, iubito? 

 

Îţi aminteşti cum aşteptam ninsoarea 

Cu palmele-căuş sub pomii de pe-alei? 

Ne întreceam să urmărim mişcarea 

Cristalelor gingaşe-n dans de funigei… 

 

Prin voalul iernii-ţi desluşeam candoarea 

Şi gingăşia pur-a jocului de miei… 

Îţi aminteşti cum aşteptam ninsoarea 

Cu palmele-căuş sub pomii de pe-alei? 

 

Valsam într-un ocean de alb sub zarea 

Cu străluciri de stele-n ramuri de polei 

Şi îţi sorbeam sărut, călcând cărarea 

Să auzim sunând de gheaţă clopoţei… 

 

Îţi aminteşti cum aşteptam ninsoarea…? 

 

 

 

În vraja de-o clipă

 

În vraja de-o clipă cât sunt doar cu tine           

Şi-ţi simt răsuflare-adiere de foc,

Uşor se-nfiripă o stare de bine

Şi-ţi gust sărutarea oprind timpu-n loc.

 

Te-ating din risipă pe braţele-ţi fine

Şi-ţi simt frământarea în ritmuri de joc,

În vraja de-o clipă cât sunt doar cu tine

Şi-ţi simt răsuflare-adiere de foc.

 

Tu, albă tulipă, deschizi către mine

Petale din floarea ajunsă-n soroc,

Iar trupul tău ţipă în furci caudine

Să soarbă licoarea ce-aduce noroc,

 

În vraja de-o clipă cât sunt doar cu tine…

 

 

 

Sărutul iubirii

 

Pe buze-ţi simt sărat sărutul    

Spălat de lacrima iubirii       

Şi modelat ca-n palmă lutul      

În gest divin al făuririi.  

   

Când îţi ascult tăcut cuvântul,

Ce dă alt sens mărturisirii,

Pe buze-ţi simt sărat sărutul

Spălat de lacrima iubirii.

 

În taina nopţii când zefirii

Învăluie călduţ pământul

Şi intri în valsul fericirii

Grăbit-abandonând veşmântul,

 

Pe buze-ţi simt sărat sărutul.

 

 

 

Dorinţă

 

Visez s-adorm în asfinţit

Sub cer proptit pe fruntea mea,

În roşu, trupu-ţi mult dorit

S-ascundă-n umbră orice stea.

 

Sărutul astrului să-l simt

Prin gura ce ţi-oi frământa.

Pe-al tău, iubito, să-l presimt

Prin freamăt şi strânsoarea ta.

 

Albastrul bolţii din amurg

Ascunsă lin în ochii tăi,

Să-mi lase cale să mă scurg

Aprins iubirii prin văpăi.

 

În aşternutu-mi - câmp de flori,

Sărutul tău - parfum de vis,

Din asfinţit şi până-n zori

Să ne înalţe-n paradis!

 

 

 

 

Dintre toate

Dintre toate
iluziile,
cea mai autentică
şi des întâlnită
este FEMEIA...


Dintre toate
durerile,
cea mai pustiitoare
este săpată
de FEMEIE...

Dintre toate
plăcerile,
cea mai dulce
este creată
de FEMEIE...


Dintre toate
drumurile,
cel mai scurt
este cel ce duce
la FEMEIA iubită...


Dintre toate
FEMEILE,
cea mai bună
şi cea mai curată
şi iubitoare
şi plină de grijă
şi afectuoasă,
este FEMEIA
pe care o alegi
şi cu care faci casă!

 

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor