Mi se parea ca eclipsa de luna ma cheama...Inchipuirea mea imi joaca iar feste...!
Era august. Cald. Motaia intreaga natura; valurile obosite isi luasera vacanta, vantul sufla prin zari indepartate, algele esuasera ostenite pe tarm, panzele velierului, agatat neputincios la ponton, visau un ocean cu vant potrivit, inghetata vanzatorului ambulant turc, prelingandu-se neputincioasa pe degetele micutului purtator de cap bucalat, visa si ea la frigul din nord ce nu mai venea...Aseara venisem tarziu de la club, inca eram obosita. Nu stiam ce-ar trebui sa fac. Poate ar trebui sa plec in satucul vecin sa vad noua marina, marina de pe malul lacului. Lacul de la marginea satului se deschidea in mare, era adapostit, peisajul ma incanta, podul feroviar vechi se arcuia filigranat peste un brat asezat de natura acolo doar pe criteriu estetic.
Poate imi duc si eu Welcraft-ul acolo. Poate-mi cumpar un loc si-mi fac o casuta pe mal...Mai bine plec la Balcic, prietenul meu Nikolay tocmai s- a
intors din Croatia, de la un salon de pictura... Nu, mai bine ma duc in umbrar
sa citesc ziarul local, sa vad ce se intampla in urbe, ce voi face deseara...
Sezlongul, asezat confortabil la umbra, m-a imbratisat prietenos, avea nevoie de companie, se pare...M-a rasfatat putin apoi am ramas multumiti si tacuti, el de implinire, eu cu ochii pe cer...
Cer, cer...zburator...
Da, mi-am amintit ca aseara cunoscusem un zburator, un om special. Purta aripi imense, stravezii, bordate de curcubeu. Imi placea sa trec prin ele, sa-mi adun toti colegii de club sub ele, sa-mi imaginez ca plutim oriunde dorim, printre stele...Puzderie de intrebari as fi vrut sa ii pun...
I-am privit aura si am luat de acolo raspunsurile toate, fara sfiala ,fara sa bage de seama...Era imens si avea atata pulbere de stele pe aripi...Eram
fascinata, ma bucuram de fiecare firicel de lumina care se prelingea de pe aripile lui deschise mereu...Avea niste ochi mereu miscatori si profunzi,
asa cum cred eu ca e infinitul. Momentul cel magic se derula doar de mine stiut. Da, acum stiu de unde te cunosc ! Atunci, la primul tau zbor, cand toti
erau preocupati de probleme tehnice, ingineresti, eu m-am asezat linistita pe stema pe care o lipisera pe costumul tau alb...eram spicul de grau...Tu erai puternic, te vedeam ca pe un zeu, iar eu am tremurat inspaimantata de miracolul prea mare la care, nevazuta , participam si eu...Da, zburasem impreuna, dar eu ma ratacisem si m-am adapostit neimpacata , intr-un nor razvratit. Ma plictisisem deja de atata razvratire si, ca un fluture de noapte, ma indreptam grabita spre lumina cea noua, nebagand de seama ca ea m-ar fi putut arde...Nu eram pregatita, aripile mele erau prea firave, dar...ce mai conta!
Cer, cer...
Eram toropita de cald si de bine atunci cand am vazut pe cer avionul cel mic si obosit care zilnic cara acelasi neinteresant poster publicitar ... Se intampla ceva! E alt anunt. Ce scrie oare? Mi-am luat ochelarii de soare de pe masuta si am reusit sa citesc : “Eclipsa de luna din noaptea aceasta poate fi vazuta doar de pe malul marii . Au fost pregatite multe temple. Va asteptam!”
-Ehh, mi-am zis, ar trebui sa ma purific, poate merg deseara la templu!
Am atipit si tocmai visam ca-mi cresc aripi cand a sunat telefonul...
Era Ana, prietena mea, care aranjase un altar pe plaja de miazazi.
Aranjase cu tine sa vii sa ma iei. Mi-am continuat visul si, cand ai sosit,
mi-am luat doar gandul cel nou si am urcat in carul tau de foc.
Am ajuns prea curand...Era multa lume obosita din varii motive; sperau toti sa se poata odihni putin, precum soarele care pentru o clipa nu va mai lumina o bucata de luna...
Cele trei coloane te-au intampinat solemn, recunoscandu-ti maretia.
Cer...mare...
Marea mi-a trimis un val care m-a dus departe, acolo de unde vedeam
mult mai clar. De acolo am putut sa iau modelul aripilor tale. Daca mi-ai da voie, as incerca sa-mi cresc si eu o pereche!
M-am intors dupa eclipsa, am facut poze, am ascultat plictisita sporovaiala avocatului care inaltase templul acela, dorind sa ajung repede acasa sa desenez aripile tale, cu toate detaliile ce-mi erau proaspete inca in minte.
Gandul din mine isi incepuse devenirea si voiam sa-l implinesc, aveam nevoie de aripi...Nu te-am intrebat daca-mi dai voie, stiam ca vei fi fericit candva, stiind ca ai sacralizat un loc, locul in care am primit aripi.
Nu mi se paruse, eclipsa de luna ma chemase pentru a renaste...pentru
a-mi putea tine promisiunea...
Cer...mare...aripi...eclipsa...renastere...

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor