Editura Flori Spirituale - PE CALEA LUI ZAMOLXE - SALONUL EDITURILOR HUNEDORENE Ediţia a X- a, Deva

Vă aşteptăm cu drag la Casa de cultură Drăgan Muntean din Deva

Vizualizări: 256

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vali Slavu pe Octombrie 21, 2009 la 6:00pm
Felicitări pentru această acţiune! Am vorbit la telefon cu Teodora, a spus că acţiunea a fost reuşită iar dumneavoastră o drăguţă. În week-endul acesta nu va veni acasă (va merge la Cluj, la o acţiune a cercetaşilor), dar săptămâna viitoare voi posta poze de la lansare.
Comentariu publicat de Hadya pe Octombrie 15, 2009 la 11:01pm
M i c a p o r a

*89 d.Hr....




La Tapae legiuni de morminte
Dislocă Deceneu, în Zamolxis cuvinte
Pământ -Decebal şi Diegis- scapă
Timpul Regalianus, Dracus, în albie de apă.

Diademă Iulianus, safir în Micapora
Solie de nădejde pe viitor, trecut din Roma
Hristogeneza scrie, în mântuire scut
Prinţesa geto-dacă.

Tibisius curge cu trandafiri, la mal
Pe lângă zid, din catacombe o pasare măiastră
Cu fâlfâit în cosmogonice rotiri, surpând în val
Coboară Micapora din bolta cea albastră.

Pământ purtat de ceruri demult nou început
Andrei sfinţind în Pont, si pasul prin Licinii
Învolburate valuri, pe ţărmul inimii, ascult
Izbindu-se de dig, adâncul micaporic al venirii.

Rug-susur, Decebal şi Iulianus, izvorul pe colină,
Limba română, în pajişte, în Duhul Sfânt
Oştire nevăzută, cerească stihuire ce respiră
Transfigurând mormânt peste mormânt.

***

M I C A P O R A - Fiica regelui dac Decebal va fi soţia generalului roman Tettius Iulianus - atestată ca fiind prima creştină provenită din Dacia, la anul 98-99 d. Hr
Comentariu publicat de Hadya pe Octombrie 15, 2009 la 10:58pm
Primii crestini ai Daciei
May 23rd, 2006 | de admin |
La prima vedere pare a fi un paradox cand vom afla ca primii crestini ai Daciei au fost la Roma. Daca parcurgem cateva pagini din istoria Daciei, din perioada confruntarilor cu legiunile romane, vom afla adevarul.

Dar pana la aceasta perioada de timp, propovaduirea apostolului Pavel (Saul – 3-67 d.Hr.), si a lui Petru (Simon 10-67 d.Hr.) a ajuns la un stadiu destul de inaintat, incat la Roma au fost alesi preoti si chiar episcopi. Religia crestina fiind interzisa in acea perioada, crestinii se adunau prin case particulare, iar incepand cu anul 60 d. Hr., pe timpul imparatului Nero (Tiberius Claudius Drusus Germanicus – 54-68 d. Hr., cand s-a sinucis), crestinii se adunau in catacombe, asa de multi, incat acestea erau neincapatoare. Astazi, la Roma, religia romano-catolica il considera pe apostolul Petru ca fiind primul papa. Catacombele erau galerii ramase de la niste cariere in care au muncit sclavii.Cand acestea au ajuns aproape de zidurile cetatii au fost inchise si folosite pentru inhumarea strainilor si a robilor.

Prima confruntarte intre daci si romani a fost in toamna anului 89, in localitatea Tapae, aproape de Sarmizegetusa, cand legiunile romane au fost invinse, cu mari pierderi. Cu toate ca regele Decebal (87-106) a fost invingator, trimite o solie la imparatul Domitian pentru a incheia o conventie prin care pretinde 3 conditii:

Roma sa-i plateasca un tribut anual pentru a acoperi pagubele facute de legiunile romane

Roma sa-i trimita ingineri constructori si instructori militari si sa-i dea ajutor militar ori de cate ori va avea nevoie

Roma sa-i fie o aliata credincioasa

Delegatia lui Decebal era compusa din Diegis, fratele sau, si doi comandanti militari:Eusagus si Bitunus. Imparatul Domitian (Titus Flavius Domitianus 51-96) primeste conditiile, dar spune ca si el are doua dorinte:

Decebal sa-i trimita multi robi cu care sa intre triumfator in Roma (pentru a nu se face de rusine).

In templu din Sarmizegetusa sa fie asezata statuia sa, pe care o va trimite cat de curand.

La aceste pretentii Diegis ii raspunde ca, referitor la robi, nu stie daca fratele sau Decebal va fi de acord, iar in templul din Sarmizegetusa nu poate sta decat statuia lui Zamolxis, zeul ocrotitor al Daciei.

Cu toate ca pacea a fost incheiata, hotarele Daciei trebuiau pazite, intrucat legiunile romane s-au retras in Panonia, provincie romana, pe teritoriul Ungariei de astazi. Trupele care faceau paza frontierelor nu se numeau graniceri ci cercetasi.

Intr-o buna zi fiica lui Decebal, Micapora, cere voie de la tatal ei, si insista foarte mult, intrucat Decebal nu era de acord, sa plece intr-o misiune de recunoastere pentru a-si arata demnitatea de fiica de rege dac.

Din aceasta patrula faceau parte Regalianus, logodnicul ei, sclavul credincios Bato si doi comandanti. Calul Micaporei, alb ca zapada, raspundea la numele Dracor (Trandafir n.n.), care atunci cand Micapora nu era langa el necheza pana la sosirea stapanei.

Intr-o noapte ploioasa, cu fulgere si ploi torentiale, se da o lupta intre cercetasii daci si cei romani. Dracor este ranit grav de un cercetas roman, care i-a retezat cu sabia soldul drept.Disperata Micapora se refugiaza intr-o vale unde ii spune lui Bato sa-i omoare calul pentru a-i curma chinul si sa-l ingroape in albia raului (Tibisius – Timis n.n.) pentru a nu fi sfartecat de animalele salbatice. Micapora si Bato au ajuns, din intamplare, in tabara romana, unde au fost nevoiti sa intre. Cercerasii romani o predau pe Micapora generalului Tettius Iulianus care, indragostindu-se de ea, amana pregatirile de razboi si o duce la Roma, unde o preda mamei sale, recomandand-o ca fiica de rege.Familia Iulia a primit-o cu deosebita atentie si i-a admirat comportarea ei demna de fiica de rege dac. Pana la urma, generalul Iulianus se casatoreste cu Micapora (in anul 90 ?). Micapora naste doi baieti gemeni, pe care ii boteaza Decebal si Iulianus.

La Roma, Micapora se imprieteneste cu Licinia, sotia generalului Sura, un coleg si prieten al lui Traian (Marcus Ulpius Traianus 98-117 d.Hr.), cu care face mereu plimbari prin oras si bineinteles asistau si la prelegerile crestine din catacombe.(atestare mai 99 d.Hr.)

La sfarsitul prelegerii preotul crestina mult norod si in predica sa rostea astfel:

„Religia crestina, mare nivelatoare si mangaietoare, inalta pe om sufleteste, il apropie de Dumnezeu adevarat. Sa ne rugam lui Iisus Hristos sa lumineze mintea si sufletul paganimii ca sa cunoasca drumul mantuirii, intrand in Biserica lui Dumnezeu…Credinta fara fapte bune desarta este, si nu este de ajuns a zice: ”Doamne cred in Tine”, ci prin fapte bune, prin jertfa vietii sa sigilam credinta noastra in Iisus Hristos…Veniti cu noi pentru ca Iisus a fost si va ramane Mangaietorul celor umiliti, al celor nenorociti…

Veti intelege ce este muntele Golgota si de ce face sa tremure muntele Palatin (una din sapte coline ale Romei n.n.), veti intelege pe Fiul lui Dumnezeu Cel mai umilit printre umiliti, Cel mai bland, pe cel ce a zis:” Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”. Acum fratilor si surorilor primiti binecuvantarea mea.”(Dr. Ioachim Dragescu: „Povestiri despre inceputul si menirea neamului romanesc”, Craiova,1913)

(Articol preluat din „CANDELA” Revista de teologie si cultura a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor – Anul XI- Nr.5,6 –Mai, Iunie 2001; pag. 38-39 , pus in pagina de N. Moscaliuc)
Comentariu publicat de Hadya pe Octombrie 15, 2009 la 10:55pm
Cu drag.
Comentariu publicat de baciuileana pe Octombrie 15, 2009 la 10:52pm
VA MULTUMESC
Comentariu publicat de Hadya pe Octombrie 15, 2009 la 10:29pm
Completare:

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor