Educaţia prin Dogmă: „Drepţi! Spre mântuireeee… Marş!”

Vroiam să scriu acest text grav, detaşat, cu argumente, motivaţie şi  documentaţie. Documentându-mă, am aflat că există suficiente luări de  poziţie echilibrate, susţinute logic, sociologic, cultural şi juridic,  invocând constituţia de exemplu, toate cu un mesaj de bun simţ: n-avem  nimic cu religia, cu atât mai puţin cu cea Creştin-Ortodoxă, dar este  absolut nefiresc, periculos, imoral şi, până la urmă, constituţional  discutabil, ca ea să fie obiect de studiu în şcoală. Iar ideea de a o  face obligatorie ne aşează ferm pe drumul spre Orwell. Studii  şi luări de poziţie ignorate cu mare succes. Inclusiv de către  guvernanţi, că doar Biserica Ortodoxă lucrează cu masele, nu te joci cu  alegătorii în an electoral şi numai ce am văzut cum i-au zburat lui  Băsescu 10 procente ca luate de Duhul Sfânt… Cu alte cuvinte, înţelepţii  protestează, Ortodoxia… converteşte… Şi nu oricum, ci dându-ne la  temelie, la nivelul celei mai preţioase investiţii pe care o putem face,  copiii noştri…
Încă ezitând, cu gândul la utilitatea discutabilă a încă unui demers  serios, numai bun de pus la dosarul meu ortodox, mi-am cumpărat  manualele de Religie de Clasa a treia şi a patra. Citind, am avut  impresia că intru într-un meci cu Casius Clay total nepregătit pentru ce  urmează. Nimicitoarele croşee educaţionale au avut şi un efect benefic,  azvârlindu-mă în domeniul motivaţional, ceea ce mi-a dat surplusul de  adrenalină necesar evitării knock-out-ului.
Până acum doi ani, când fiul meu a început şcoala generală, educaţia  religioasă în şcoli mi-era numai bună de subiect de inflamare teoretică  în dezbaterea asupra libertăţii de conştiinţă. Pe măsură ce am început  să primesc în faţă plăcinte zemos-habotnice, trimise acasă cu iscusinţă  de doamna profesoară de religie, problema a devenit mult mai personală.  „Tată, evoluţia e invenţia diavolului, mi-a zis doamna…” „Tată, cum e cu  meteoriţii, că doamna spune că de fapt bate un înger din aripi…” „Tată,  dinozaurii au existat într-adevăr?” Bonus, amenajarea unui colţişor de  rugăciune ca probă de evaluare la şcoală! Concursul „Cel mai frumos  colţişor de rugăciune…” Mi-am suflecat mânecile, am cumpărat multă  plastilină pentru modelarea evoluţiei şi încă cinci enciclopedii pentru  copii, un telescop şi un microscop, ceva figurine cu animale preistorice  şi am început să-l dezinfectez. Nu mi-a fost greu să fac asta, e  copilul meu şi îl iubesc şi asta a fost sursa de inspiraţie cea mai  bună. Dar eu l-am trimis la şcoală cu mintea deschisă! Cu toată  încrederea că acolo va creşte intelectual şi spiritual, că va deveni un  om complet. Am avut grijă – şi asta a fost provocarea cea mai grea – să  nu-l îndoctrinez cu necredinţa mea, să nu ironizez religia, să-i păstrez  opţiunile deschise. I-am dat doar informaţie, să poată alege singur, în  momentul în care alegerea va fi coaptă.
Evident că mă simt trădat mişeleşte, şi, vorbind după Creangă,  serenitatea mea foflenchiu! pe loc s-a muiet şi cade jos… Aşa că, pe  cale de consecinţă inversă, mă hotărăsc să fac eu zbâc! în miezul  problemei…
Acum, că mi-a trebuit o pagină să mă hotărăsc să fiu agresiv, mai  reţineţi doar atât: o bibliotecă bine garnisită are atât Karl Popper cât  şi Jaroslav Hašek. În fine, dacă-i pamflet, pamflet să fie… Deşi e şi  jurnal de front…

Stau faţa-n faţă cu Manualul de religie de clasa a treia. Rânjim unul  la altul. Agresivitate, hormoni de-o parte şi de alta. Îl deschid la  cuprins. Îmi atrage atenţia evaluarea finală. Curiozitate. Ce ar trebui  să ştie Cozmin la sfârşitul clasei a treia? Mă muşcă scurt de ochi  „Prezentaţi: a) condiţiile unei spovedanii eficiente” Hmm… ca spălatul  pe dinţi… Citire pe diagonală… „… scurtă compunere în care să prezentaţi  participarea voastră la o sfântă slujbă de la biserica de care  aparţineţi. Nu uitaţi să amintiţi: modul în care v-aţi închinat la  intrarea în biserică, părţile componente ale… obiecte de cult şi rostul  acestora.” Senzaţie de deja vu, nu pot pune degetul pe ea. Ceva cu  exerciţii şi regulamente… Înapoi la cuprins. Privire de ansamblu…  Catehism, Moise, predica de pe munte, minunile, decalogul, biserica –  părţi componente, obiecte de cult, sfinţi, sărbători – ce au astea în  comun, care-i ritmul, e ceva cunoscut… Declic la ultima unitate,  „Slujire şi misiune”, analogia a prins contur, are aceeaşi structură  ideatică ca manualul militar după care ne făceam că studiem în armată…  Ok, e cazul să citim, să vedem dacă intuiţia e corectă…
„Sfintele Taine – lucrări ale lui Hristos în Biserică” – da, prezentarea contextului organizaţional. Next.
Botezul – înrolarea, superb gândit, imediat după naştere, nu poţi să  spui că nu te interesează problema, eşti luat în evidenţă deja. Citesc:  „Învăţătură pentru suflet: Prin Sfânta taină a botezului omul devine  membru al Bisericii Creştine.” Mda, destul de greu să spui „eu n-am  semnat nimic”…
Mirungerea – botezatul primeşte darurile Duhului Sfânt. Jurământ. În  faţa careului. Fratele cel Mare. Optimizat, în interiorul subiectului.
Împărtăşania – prima dependenţă hotărâtoare. Fără povestea asta nu eşti  în comuniune cu Dumnezeu. Despotism hidraulic. Presimt că în curând o să  aflu cine dă împărtăşania, când şi cui. Training preliminar –  „pregătirea pentru împărtăşanie”.
Spovedania – control pe faţă. Flashback, ofiţerul politic. Ritmul  lecţiei: regret, mărturisire completă, angajament, iertare, canon.  Întrebare la teme: „Ai îndeplinit canonul?” Mă trec fiorii. Mi-aduc  aminte când l-am rugat să o întrebe pe profesoară în a câta zi a făcut  Dumnezeu dinozaurii… Pic pe punctul 4: „alcătuiţi un scurt text…  cuvintele: pocăinţă, duhovnic, mărturisire, iertare, dezlegare,  sănătate, Rai, taină” Jur că tema asta o fac eu cu el. De genul „Prin  pocăinţă duhovnicul îmi smulge o mărturisire la care nu are dreptul, îmi  dă o iertare de care nu am nevoie şi o dezlegare de ceva inexistent,  numit păcat. Totul în taină, să nu se prindă nimeni. Sănătate s-avem, că  Rai se mai găseşte…”

Mă ridic un pic de pe text. Ce sădesc ei aici este o dependenţă  profundă, care va fi foarte greu de învins mai apoi. E o educaţie  pionierească, făcută profesionist, înglobând parşiv două mii de ani de  experienţă. Înapoi la text…

Vechiul Testament – îndoctrinare preliminară, referinţe istorice,  mesaj destul de liniar. Dumnezeu îi ocroteşte pe cei ascultători, îi  loveşte pe cei mândri, înţelepciunea înseamnă ascultare. Soft. Dacă însă  intuiţia mea e corectă, asta e doar învăţarea poziţiei de drepţi.  Esenţială de altfel, ca punct de plecare. Vom vedea.
Noul Testament. Mă aştept la o introducere preliminară despre Isus.  Începe direct, cam abrupt după gustul meu, cu „Tatăl nostru – model de  rugăciune” Explicată pe replici. Explicaţiile par destul de naive, mai  degrabă anoste. Am senzaţia că îmi scapă ceva. O să revin.
Noul Testament, B. Postul şi milostenia. Mă mir ca prostul, dar nu pot  decât să mă strâmb la o temă, „alcătuiţi un meniu de post”. E mai  degrabă rizibil. Ceea ce mă îngrijorează. Şi sunt nelămurit, unde e Isus  în povestea asta, în afară de „a spus, ne-a învăţat” etc.
Minunile Mântuitorului… Învierile (Iair şi Nain), înmulţirea pâinilor şi  a peştilor… Poveştile sunt frumoase, şi mie îmi plac, şi învăţămintele  generoase. Astea sunt din categoria pe care aş fi dorit să i le  povestesc chiar eu… Da, însă comentariile cu „reţineţi” şi temele  schimbă totul!… Suflet nemuritor – roagă-te, roagă-te, roagă-te, ajutor  divin – milă, milă, milă, hrana zilnică – dependenţă, rugăciune,  supunere.
Ok, am înţeles, ăsta e capitolul de îndoctrinare avansată, de aceea nici  nu are multe referinţe la istoria biblică, deşi se numeşte „Noul  Testament”. Soldaţii sunt motivaţi pentru a fi ascultători. Cine sunt,  ce au de pierdut dacă nu ascultă, pe cine slujesc. Acum am înţeles cum  se vor preda aceste lecţii şi care este mesajul. Am înţeles şi de ce  începe capitolul cu „Tatăl nostru”. Voi face un exerciţiu riscant şi voi  extrapola felul cum va fi transmisă către copii această rugăciune, în  contextul educaţional ortodox.

Predica de pe munte
A. Tatăl nostru – model de rugăciune

Reinterpretarea mea nu se referă la rugăciunea în sine, ci la  interpretarea şi folosirea în context didactic, replică cu replică,  făcută de manual. „Tatăl nostru” ar trebui să fie un moment de maximă  sinceritate şi intimitate cu Dumnezeu, pentru orice credincios creştin.  Ştiu, pentru că am încercat foarte tare să cred, la un anumit moment al  vieţii. Această intimitate este intolerabilă pentru Biserică. Copiii  trebuie învăţaţi de fragezi scheme de gândire care să-i facă dependenţi  de intermedierea preoţilor. Mesajul manualului îl deformează pe Isus,  sursa rugăciunii, prin trecerea permanentă din spiritual în ritualic,  ceea ce poate altera grav mesajul Christic. Astfel, „Tatăl nostru”  devine din spiritualitate pură – îndoctrinare pură:

Mesaj general dominant: „Eşti un cerşetor! Dar stăpânul e milos…”

Demontarea pe replici, aşa cum sunt împărţite de manual:
1. Sfinţească-se numele Tău
Stăpânul trebuie respectat. Rosteşte-i numele cu teamă.
2. Vie împărăţia Ta
Vegheaţi la domeniu. acesta nu trebuie încălcat şi nici micşorat. Expansiune, vă rog.
3. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ
Regulile sunt clare, democraţia nu are ce căuta aici. Nu gândi cu capul  tău: nu este nevoie şi nici nu e voie. Nesupunerea este intolerabilă!
4. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
Să nu-ţi închipui că ceva îţi aparţine. Eşti pe ogorul Stăpânului. Fă  sluj şi poate vătăşeii o să-ţi dea ceva să îmbuci astăzi. Cerşetorule!
5. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
Nu încerca să fii prădător, rolul e deja dat. Ocupă-te de behăire şi  înmulţire. Păstorii te vor tunde din când în când, să nu-ţi fie cald.
6. Şi nu ne duce pe noi în ispită
Păcătosule! Magnet de ispită! Handicapatule moral! Îţi dai seama câtă nevoie ai de Stăpân?
7. Ci ne izbăveşte de cel rău
Dacă nu ai înţeles de prima dată: în afara ţarcului e Lupul!

Dincolo de interpretările aparent naive pe replici ale manualului,  important e modul cum sunt folosite apoi în exerciţii şi evaluări (!!!)
Pentru veridicitatea interpretării vă rog să confruntaţi cu manualul de Clasa a treia, Editura Sf. Mina, ediţia 2007.

Revin din extrapolare, e tipul de bungee-jumping intelectual pe care nu-l iubesc cu tot dinadinsul.
Decalogul. Regulament de ordine interioară. „Deşi au trecut 3500 de ani  de atunci, aceste zece porunci au rămas drept reguli de urmat pentru  toţi oamenii, din toate timpurile şi toate locurile. Ele sunt  obligatorii (…)” Toleranţă zero.
Poruncile cu datorii faţă de Dumnezeu. Păcate grave. Exemple, temă –  identificaţi păcatul: tata e patron şi adună avere, nu a mai trecut  pragul bisericii; prietenul Dan nu-şi face cruce; Sorin joacă duminică  fotbal în timp ce Victor „se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre biserică”…  Reţineţi, încălcarea datoriilor faţă de Dumnezeu constituie păcate  grave. Tata, Dan şi Sorin sunt nişte păcătoşi îngrozitori pentru că,  respectiv, muncesc, sunt altfel, se joacă…
Datoriile faţă de aproapele.
Cinsteşte-ţi părinţii. Evident, dacă aceştia nu merg la biserică lucrurile devin un pic mai complicate.
Să nu ucizi. Şi uciderea întâilor născuţi, egipteni, că li s-a dat ca  exemplu de pedeapsă divină, la Moise? Confuzie… Desigur, Dumnezeu e  singurul îndreptăţit să pedepsească… Justificarea inegalităţii la nivel  principial.
Să nu fii desfrânat. Stop! Aici interpretarea manualului şi a Bisericii e  categoric ofensivă faţă de psihicul copilului. Desfrânat egal  convieţuire între un bărbat şi o femeie fără Sfânta Taină a Cununiei.  Adică dacă eu, contribuabil, am ales să am un copil cu femeia iubită  fără să dau şpagă ca să mi se cânte „Isaia dănţuieşte” în jurul unei  mese de metal ieftin, sunt desfrânat?!!! Adică toţi cei necununaţi  religios plătesc taxe pentru ca omul pe care îl iubesc cel mai mult pe  lume, copilul lor, să înveţe despre ei că sunt desfrânaţi?! Pardon,  sunteţi buni de dat în judecată, şi vorbesc serios. Trişez pe faţă şi  sar la a doua lecţie din manualul de Clasa a patra. Cununia. Temă.  „Priviţi împreună cu părinţii voştri fotografiile făcute la cununia  acestora”. Compunere: „La cununia părinţilor mei”. Vorbiţi cu orice  psiholog cât de devastatoare e o astfel de experienţă pentru un copil:  expunerea în public ca având o lipsă, ca fiind un „ciudat”, cu părinţi  necununaţi. E vorba de o temă! Nu are cum să se ducă cu tema făcută,  nici dacă ar vrea! În toată lecţia asta despre cununie e cuprins un  şantaj ordinar, făcut prin intermediul copilului.
Chiar nu vă daţi seama că e greşită, că e strâmbă din start abordarea?  Că e ceva malefic în toată povestea? Mi se tot repetă că educaţia  religioasă nu face rău nimănui, că nu interferează cu viaţa personală şi  că nu afectează libertatea de conştiinţă. Uite că interferează! Uite că  face rău! Cât despre libertate… mai fii tu viril, Ioane, dacă poţi,  după ce te-am castrat…

Am obosit până la plictiseală… E atâta răutate şi intoleranţă  potenţială în manualele astea, încât analiza pe text îmi dă senzaţia de  înot în melasă… Notez din inerţie: Noţiuni de Liturgică – cazarmă,  uniforme, arme, ierarhie, program. Slujire şi misiune – tactici de  sfinţire; doi mucenici, un cuvios şi un ierarh. Clasa a IV-a. Preotul,  unicul distribuitor de mântuire. Cununia obligatorie şi irevocabilă.  Maslul – „doctors sucks”. Crezul – eliminarea ereziilor, scrisoare către  un prieten de altă religie (temă!!!) în care să-l convingi de dreapta  credinţă, misionarism. Mântuirea – scopul vieţii creştine, viaţa veşnică  – monedă de schimb (la tejghea – preotul), iadul, fapte bune împărţite  în utile pentru mântuire şi inutile (temă!!!), condiţiile mântuirii,  iadul din nou… Chiar sunt ghiftuit până la saturaţie cu dogmă…

Mi se poate spune: oricine îşi poate retrage copilul de la ora de religie.
Da, dar cu preţul ostracizării. Atât timp cât o chestiune intimă de  credinţă este expusă în spaţiul public, educaţional, şi se dau note pe  cât de bine identificăm păcatele, opţionalul e o glumă sinistră care are  în spate o imensă presiune psiho-socială. Cine şi-ar expune copilul la  aşa ceva de bună voie? Plus că, din punct de vedere legal, şi această  opţionalitate e pusă sub semnul întrebării. Se discută trecerea la  obligativitate…
Mi se poate spune: dramatizezi, nu e mare lucru, spune şi el acolo nişte  rugăciuni şi în rest îşi vede de treaba lui. Copilul poate fi educat şi  acasă.
Da, dar în primul rând aste e calea lui „zi-ca-ei-şi-fă-ca-tine” pe care  mulţi am experimentat-o în timpul regimului comunist. Nu cred că  doreşte nimeni nici să stimuleze laşitatea în copilul său, nici să-l  vadă trăind într-o societate duplicitară.
În al doilea rând e vorba de potenţialul totalitar al sistemului. În  acest moment copiii noştri învaţă o dogmă, care e menită să inducă o  loialitate necondiţionată faţă de un anumit stil de gândire şi viaţă, şi  faţă de o anumită organizaţie. Nu doresc să fac pripit paralela între  creştinism şi comunism, doctrinele pot fi esenţial diferite, dar metoda  de propagare, îndoctrinare şi înregimentare a tinerilor, pe care o  foloseşte în acest moment Biserica Ortodoxă Română, prezintă  similarităţi îngrijorătoare cu educaţia din momentul stalinist al  României (nici măcar cel ceauşist).
Şi nu în ultimul rând: ce caută dogma religioasă în şcoală? Locul ei  este în biserică, în sinagogă, în moscheie… Cel puţin atât timp cât  pretindem că suntem un stat laic. Altfel este o intruziune violentă în  spaţiul personal al oricărui om liber. Măcar să facem ca în Occident,  chiar dacă pe dos, balcanic: aşa cum acolo există şcoli şi licee  catolice, pentru cei care doresc o educaţie religioasă pentru copiii  lor, să avem şi noi măcar câteva şcoli laice, pentru cei care doresc ca  opţiunea religioasă pentru copii lor să vină la o vârstă mai coaptă.

Aş fi vrut să râdem împreună pe parcursul acestui pamflet, care n-a  ieşit pamflet. Până la urmă pare un soi de reportaj sub acoperire. Râsul  mi-a trecut foarte repede pe parcurs. Nu pot să mă amuz când morala e  condiţionată de rugăciune. Când faptele bune sunt împărţite în utile  pentru mântuire şi inutile. Când o singură organizaţie îşi asumă  monopolul accesului la Dumnezeu şi-i învaţă pe copiii noştri că ea este  unicul deţinător al Adevărului absolut. Când aceşti copii sunt  îndoctrinaţi pentru încazarmare prin Manuale aprobate de Ministerul  Educaţiei. Am viziunea lui Hitlerjugend adaptat la ortodoxie şi mi se  usucă orice zâmbet. Şi atunci continui să scriu, pentru ca această  viziune a mea să rămână o glumă proastă.
Şi totuşi nu mă pot împiedica să sper că răutatea nu este universală, că  dincolo de doctrine sunt oameni, că apelul la morală poate fi mai mult  decât o simplă claustrofobie etică de-a mea. Şi las nervii la o parte,  şi spun…
Oameni ai Bisericii, de ce ne ameninţaţi copiii că o să ardă în Iad dacă  nu fac ce spuneţi voi? E o ţară mare, chiar trebuie să aveţi voi toate  sufletele? Nu vă e teamă de Dumnezeu? Ar trebui, nu scrie nicăieri că  preoţii nu pot arde în Iad.
Oameni buni, creştini de bună credinţă, aţi citit cu atenţie ce învaţă  dragii voştri la şcoală?! Vreţi să ajungă să creadă în patriarh sau în  Dumnezeu?! Cum le poate îmbunătăţi viaţa isteria asta: să meargă în marş  forţat spre mântuire, cu preoţi ca sergenţi şi ierarhi la comandă? Zău,  nu-i lăsaţi, că e un incendiu din care nu mai scapă nimeni!…

Şi pentru că nu sunt nici ateu şi nici diavolul – deşi uneori îl călăresc pe cel din urmă, am să spun şi eu crezul meu:
Cred într-un Dumnezeu care nu e crud, ortodox şi totalitar, care ştie să  ne iubească dacă alegem să credem în el, care ne priveşte cu îngăduinţă  dacă alegem să nu credem, care preţuieşte mai presus de toate  diversitatea şi sinceritatea, care urăşte ipocrizia şi a cărui singură  mare poruncă este: Să nu te minţi pe tine însuţi!

Vizualizări: 230

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de mihai condur pe Ianuarie 18, 2012 la 9:09am

Nu impun nimanui nimic domnule . Tot asa face si Dumnezeu si asa trebuie sa facem si noi.dar Adevarul ramane doar unul singur findca doua adevaruri nu pot coabita unul dintre ele fiind un fals grosolan -aproape perfect. Dumnezeu asta si doreste de la om. cunoasterea si recunoasterea acestui singur adevar care abia atunci va schimba viata credinciosului, nu cele o ,,mie" de celelate biserici fiecare cu ,,adevarurile" lor.

In loc sa ,,atingem " Dumnezeirea ne lamentam in discutii sterile despre hypatia si alte zorzoane.

Mi se pare totusi ca pierd vremea pe aici. nu mai postez si nu mai raspund fiindca ma plictiseste enorm sa conversez in gol. 

Comentariu publicat de mihai condur pe Ianuarie 17, 2012 la 9:22am

Comentariu publicat de mihai condur chiar acumŞtergere comentariu

Nu ma-ati convins. adultii sunt niste copii mari. foarte putini se maturizeaza cu adevarat. omul poate fi indus in eroare foarte usor. propaganda ce este? repeta ceva la nesfarsit si vei ajunge sa crezi in cele din urma ceea ce a dorit cel care a lansat informatia. Va mai dau un exemplu. Eu personal sunt impotriva ideii de sport. Nu ca as fi impotriva miscarii in aer liber, a alergarii si fortifierii organismului. Numai ca sunt jocuri sportive care duc ludicul la extrem dezvoltand anumite patimi. sunt deci impotriva ideii de sport tocmai datorita caracterului pueril  pe care il speculeaza ideea de sport si care nu are nicio finalitate in afara de ai imbogati pe unii si de ai prosti pe altii. in fond sportul ca idee de contemplare produce doar senzatii, exacerbari ale comportamentului uman, ,,bucurii" efemere si prostesti cand toata lumea se ia in brate si se pupa dupa un gol ( dupa care a doua zi tot aceiasi se injura daca se intalnesc in trafic, cu masina la semafor). Mai definesc sportul si ca pe o organizatie creata de stat cu scopul de a mai pierde urma unor fonduri reiterand ideea ca sportul e un bun ambasador al natiunii ! ! ! ??? prostii. Omul ramane totusi un copil domnule,  un copil care trebuie protejat nu lasat de izbelliste.  

Inca o data. Nu m-ati convins. suciti cuvintele dar nu spuneti nimic.

Comentariu publicat de Andrei A. RADU pe Ianuarie 16, 2012 la 10:27am

Domnilor,

Copii pe la vârsta de 11-12 ani au cam 80% discernământul format, desigur, unii mai mult, alții mai puțin.Există o tendință  clară de „emancipare” mai timpurie, dar legislatorul a rămas în urmă cu vârstele legale, devenite un fel de fetiș: 14 ani , 18 ani, 21 de ani...De asemenea ideea că doar adultul este vinovat a devenit...o idee fixă, depășită de evoluția realității.Aici ar fi nevoie de o flexibilizare, vârsta de maturitate să fie dovedită printr-o examinare psiho-somatică executată de medici  și psihologi, iar nu prin...certificatul de naștere.

În ceea ce o privește pe Hypatia, savanta antichității, ultima reprezentantă a Museion-ului din Alexandria, observ că un domn preopinent îmi povestește scenariul unui film văzut la televizor!  Deși scenariul pornește de la personaje și fapte reale, totuși rămâne un rod al fanteziei autorului, scris din motive...cinematografice.Mult mai aproape de realitate sunt datele furnizate de Wikipedia (din păcate majoritatea în engleză) la titlurile respective, adică Hypatia, Theon , parabalani, Kyrillos, etc...Intrigile amoroase din scenariu sunt, totuși, fantezie...Chiar să fi fost reale, nu impietează cu nimic asupra valorii acestei unice personalități a antichității târzii.

Ceva mai târziu, prin secolul VII, papa Adrian al VI-lea, dacă nu mă înșel, a inaugurat calomnia sexistă, transformând-o pe Maria Magdalena din apostol preferat al lui Isus în...prostituată!

Bisericile Apostolice, mai ales cea ortodoxă, discriminează manifest femeia; despre acest aspect nu aveți nimic de zis, la fel ca și despre celelalte, semnalate în comentariile mele anterioare, nu-i așa?

Comentariu publicat de mihai condur pe Ianuarie 15, 2012 la 5:34pm

insultatoare la adresa nu numai a personajelor crestine de acolo ci impotriva crestinismului insusi.filmul il prezinta pe amantul femei la urma care ii culege ramasitele pamantesti. in film era vb de o iubire ...mama mama! In realitate Hy ii facuse pasi lu ala si era vazuta des la Oreste(amantul ei?)

A fost cea mai mare porcarie de film vazut anul trecut , alaturi de o alta porcarie de film -inglorious basterds cu molid pitt sau cum naiba-l mai cheama pe prostu satului.

lasa ca le stim si noi domle nu mai puneti atata suflet in ,,eruditia" atee. uite ce era sa facem noi acuma s-o plangem pe Hy. vai vai vai. stim si noi ceva istorie ne credeti prosti? si nu mai sariti atata de la una la alta ca era vorba de cu totul altceva. lasati macazul pe linie nu abateti bietul personal la alte linii si opriti-l in statia respectiva nu aiurea pe camp.. 

Comentariu publicat de mihai condur pe Ianuarie 15, 2012 la 5:33pm

notiunile de bine si rau exista orice ai face.ele nu sunt relativiste.relativista e gandirea noastra care nu poate lua in calcul prea multi parametri iar ce vedem in lume si in univers e o decurgere unde exista foarte multe variabile, foarte multe elemente care interactioneaza intre ele, chiar omul in sine e un univers de senzatii, de trairi si intelegeri unice irepetabile.

daca am spune ca binele e bine dar e si rau in alte contexte iar raul e rau si totodata si bine in cu totul alte contexte (sau de ce nu in aceleasi!) inseamna ca de fapt binele si raul nu exista sau coexista sub o forma amestecata dar nu mai putem spune ceva despre doua elemente care sa le separe definitiv.dar noi vedem in ;umea aceasta lucruri separate definitiv. e o grava greseala sa crezi ca binele e bine dar poate fi si rau in acelasi timp( in cazul asta nu e bine) romanul a are o vorba ( pentru unii muma pentru alti ciuma!) Hristos atentioneaza si el despre aceasta lucrare a diavolului. :Vai de cel care va spune luminii intuneric si intunericului lumina!

cat despre Hyapatia...au mama cate neadevaruri. Hyapatia o fi fost ea vre-o filozoafa acolo dar nu i se cunoaste nici o lucrare personala. E degraba mai cunoscuta ca ajutandu-l pe tatal sau Theon mi se pare, matematician. Aceasta H. era cunoscuta mai degraba ca ,,editor". I se atribuie construirea unui astrolab insa intr-una dintre scrisorile antice acesta fusese construit de catre Synesyus din cyrene ( amantul femeii) dupa moartea filozoafei.

Aceasta H a mai fost prietena cu un anume Oreste  individ care se declara crestin botezat dar care era de o perfidie si cruzime care intrecea orice. avand puteri politice in alexandria( prefect)  acesta a intrat in conflict cu Sf Chiril tocmai din cauza ca acesta stransese adepti in jurul sau. in vre-o doua randuri acest O a torturat vre-o cativa crestini unii dintre ei fiind oameni simpli fara nici un amestec.Cel mai grav lucru la care se deda acest Oreste este insa incendierea unei biserici alaturi de  niste bande de evrei radicali din Alexandria cu scopul de atrage pe crestini intr-o ambuscada. Si totusi sf chiril propune lui Oreste impacarea insa acesta refuza. lucrurile evolueaza pe acest fagas pana cand este omorata aceasta H. Totul e pus in spatele sf Chiril de catre un filozof  pagan, (PAGAN......DA?) -Damascius- care a scis acest lucru pt prima data din auzite de la alt pagan pe numele sau socrate scolasticul. Uciderea salbatica a Hypatiei nu are nici un suport real ca fiind atribuita crestinilor. Orestes avea foarte multi dusmani- nu numai crestini in Alexandria. In urma antrenarii evreilor in conflicte acestia au fost expulzati din oras la porunca imparatului care aflase conflictul.simtindu-se inselati si ei ar fi putut recurge la aceste violente, stiindu-se bine ca in spatele lui O erau si ideile belicoase de altfel ale Hy.

Hy. era vazuta des in casa acestui Oreste si mai mult decat probabil ca ii influenta si deciziile politice.Ce va fi fost Dumnezeu stie insa acest Damascius da vina pe sf Chiril si din cauza ca ii ura pe crestini nu e vrednic de crezare insa posteritatea a preluat aceste neadevaruri. Dar cChiril propusese impacarea cu Oreste iar acesta refuzase! este gestul uciderii acelei femei gestul unui episcop care a dorit sa se impace cu belicosul oreste?greu de afirmat. Apoi sunt foarte multe voci ca acest martiriu al H. a propulsat-o pe acesta intr-o lumina martirica facand-o cu mult mai cunoscuta decat era (si ar fi ajuns vredodata)pana si posteritatii care a preluat  minciuna lui Damascius. personaje precum john Tolland (prin 177o), voltaire( marele ateu care nu mai trebuie prezentat ) i-au intregit aura de martira acestei femei. Ideologii protestanti de asemenea au infierat pe sf chiril in scrierile lor( pe nedrept -singura dovada fiind acel nenorocit de damascius-precursor al multora din ziua de azi). a mai fost facut si un film in zilele noastre despre aceasta Hy. o panarama de film tendentioasa si insulta

Comentariu publicat de res, res pe Ianuarie 15, 2012 la 12:10pm

atunci cand se vorbeste de educatie cred ca in primul rand ar trebui sa se raspunda la intrebarea: care este scopul educatiei? Daca scopul este supunerea, atunci religia este cum nu se poate mai potrivita

Comentariu publicat de Andrei A. RADU pe Ianuarie 15, 2012 la 11:42am

...contestabile, precum Nicolae sau  „sfântul” Chiril din Alexandria, reputat teolog, dar individ dur și intolerant, care i-a instigat pe parabalani să o ucidă cu pietre pe Hypathia,în anul 415 e.n. - inchiziție avant la lettre!- pentru că era liber cugetătoare!, profesor universitar!, autor de cărți importante în domeniul matematicii și astronomiei! și...mai ales...femeie! Tot preasfântul Chiril a ordonat ca operele ei să fie...arse! Din fericire a mai scăpat câte ceva.

Să nu uităm și cazul „evangheliilor eretice”, acestea fiind declarate astfel pentru că nu conveneau popilor, descriind latura umană alui Cristos! Deși au fost arse cu înverșunare...tot s-au păstrat în bună parte. Episcopul Arie al Alexandriei a fost anatemizat tocmai din această cauză - prevalența laturii umane a lui Cristos.. El, totuși crescuse în atmosfera raționalistă a Școlii din Alexandria....Tot atunci, în sec. IV-V, „sfântul ” Augustin spunea: „credo quia absurdum” - cred pentru că este absurd!

Buuun și atunci...de ce NU apare Cristos în niciun document contemporan lui? Singura mențiune laică mai veche datează din anul 165 e. n. Restul sunt exclusiv operele  adepților lui, și culmea, majoritatea sunt scrise mult mai târziu. Știința istorică cere măcar câteva mențiuni independente pentru a certifica un eveniment, personaj sau aspect. Concluzia?....

Comentariu publicat de Andrei A. RADU pe Ianuarie 15, 2012 la 11:24am

Stimați domni,permiteți-mi să vă spun o...poveste:

Observ că se vehiculează niște noțiuni precum „bine” și „rău” de parcă ar fi entități concrete și absolute iar nu ceva foarte relativ. Să avem iertare, dar binele pentru X poate fi chiar rău pentru Y și atunci trebuie să recurgă la judecata lui Z, care să încline cumva balanța. Acest Z (dacă vreți, de la ZEU) nefiind la îndemână, sau fiind contestabil, atunci s-a inventat ...zeul, entitatea supremă care fiind undeva „acolo, sus”  și intangibil, ar fi capabil de o judecată dreaptă. Nefiind însă nicio dovadă palpabilă a existenței lui, preoții au rezolvat abrupt problema decretând pur și simplu că nu le este dat oamenilor să-l vadă pe zeu. O logică...„impecabilă”, nu?

Mai ales că din această cauză mulțimea oamenilor de rând („prostimea”, după cum  o numesc sus-pușii) are, nu-i așa, nevoie de un „intermediar” între ei și zeitate, intermediar care nu poate fi decât...ați ghicit, preoțimea!

Vedem mai apoi spaima instinctivă de moarte. Constatăm că tot ce e viu piere, dar nu ne împăcăm cu gândul și încercăm să rezolvăm cumva problema. Cum altfel decât utilizând imaginația, trăsătura fundamentală a lui HOMO SAPIENS, care l-a deosebit de Homo Neanderthaliensis, de Homo Ergastus, de Homo Erectus, ,de Homo Habilis, etc., toți aceștia fiind strămoșii direcți sau indirecți ai speciei supraviețuitoare. A propos, după chipul și asemănarea cui au fost creați omul de Neanderthal și ceilalți, care au dispărut între timp?

Revenind la Homo Sapiens (adică... înțelept!), constatăm că prin paleolitic, acum câteva zeci de mii de ani, imaginația lui, dezvoltându-se de nevoie, condițiile aspre de mediu forțându-l la aceasta, deci imaginația lui ...inventează religia, pe baza instinctelor, afectelor sale preexistente și...conform noilor condiții.Tipul lui de gândire era cel „magic”, adică pandeterminist, cunoștințele lui limitate  nepermițându-i să facă legătura cauzală în apariția fenomenelor. Pe scurt, gândirea lui era plină de tot felul de superstiții. În decurs de câteva mii sau zeci de mii de ani această trăsătură începe să se transmită genetic și devine...instinct.În condițiile crâncene din timpul glaciațiunilor moartea era o prezență cvasi-cotidiană în grupurile de oameni și dispariția unui membru se resimțea dureros. Dacă murea chiar șeful grupului, clanului sau ...gintei, (numiți-l cum doriți), atunci situația era și mai dramatică, fiind pusă în pericol chiar supraviețuirea grupului.Atunci intervine...imaginația, care decretează că „șeful” nu e mort, ci veghează undeva, acolo...„sus”. Mai apare și noțiunea de „suflet”, ca entitate separată de „corp” și cum corpul era evident muritor, măcar sufletul ar putea fi...nemuritor.

Din păcate nu avem niciun zeu ocrotitor, și ce bine ar fi să fie! Despre acest „suflet” v-aș recomanda să citiți cartea unui specialist, doctor neurolog, pe nume Antonio R. Domasio : „Eroarea lui Descartes, Gândirea Rațiunea și creierul uman”, tradusă în românește și publicată de către editura Humanitas de curând.

Revenind la instinctul religios, observăm că acesta se manifestă foarte diferit, conform individualității...diverse a oamenilor.„Câte bordeie, atâtea obiceie”! Rezultatul? Avem o puzderie de religii, iar în interiorul creștinismului, o mulțime de secte, toate decretând că ar deține doar ele singure „adevărul”, restul fiind...eretici, care nu se pot...salva (mântui!) Păi dacă există un singur zeu (Dumnezeu!), atunci care este motivul...risipei acesteia de zeități?

Cât despre sfinți, ce reprezintă ei decât setea de concret a omenirii? Aceștia au fost oameni care au suferit un proces de...zeificare, proces cunoscut chiar înainte de apariția creștinismului. Creștinismu la preluat multe dintre credințele, riturile și „misterele” anterioare, prin sincretism.(Misterele lui Mithra, Saturnaliile, devenite Crăciun, și...elementele religiei iudaice, desigur).Unii dintre acești „sfinți” au fost chiar personalități contestabil

Comentariu publicat de mihai condur pe Ianuarie 14, 2012 la 8:43pm

Credinta nu este o necesitate psihica a creierului. Daca facem afirmatia asta, inseamna ca am putea spune ca unii dintre noi au asa ...niste nevoi (goluri) psihice care trebuie umplute pentru a reda un anume echilibru cerebral necesar vietii celei de toate zilele. Astfel unii au anumite fantezii, vise cu ochii deschisi, etc...iar unii au nevoie de putina religie, de un Dumnezeu care de fapt ,,nu exista" dar care e necesar chiar daca e artificial si nu are nicio putere. Deci credinta nu cred ca este o necesitate psihica ,ci simplul fapt de a crede ( fara dovezi reale ci doar prin ratiune) indreapta psihicul spre un anume comportament, umpland de fapt sufletul cu lumina Dumnezeirii pt ca Dumnezeu este acolo unde l-am cautat mai putin. In noi. Cat despre faptul ca ,,noi" trebuie sa luptam ca toate sa ne fie puse in fata ( bune si rele), eu cred ca e discutabil. Daca vom proceda in acest fel, atunci ceea ce este frumos si onest, virtuos si cinstit va fi considerat desuet si va ocupa un segment infim din segmentul total. Cele rele:bordeluri, baruri. posturi tv, droguri, crime, etc) vor prevala domnule, vor fi in proportie de 99 la suta versus 1 la suta cele de dinainte. Care e egalitatea de sanse din democratie? Prostii domnule! Diavolul tine democratia in brate fiindca stie inclinatia omului spre rau. Adus in fata unui tribunal el diavolul, ar spune la fel, ca el nu a instigat pe nimeni ci doar a pus in fata omului (oamenilor) ce este bun si ce este rau iar omul sa aleaga ce va crede de cuviinta. Daca cineva il va interpela in vreun fel, el va spune ca Dumnezeu a facut acelasi lucru in Eden cand l-a pus pe Adam sa-si duca traiul acolo.  Va amintiti...,,sa mananci din toti pomii, doar din unul nu pentru ca daca vei gusta roadele acelui pom omul va muri"  Veti observa de altfel ca satan va copia intru- totul cuvintele, actiunile, metodele, ideile etc. lui Dumnezeu facand doar mici schimbari( pe ici pe colo in punctele esentiale, cum spunea marele nostru dramaturg ILCaragiale, care stia el ce stia cand a scris aceasta fraza) Numai ca Dumnezeu ii spune omului dinainte ce e cu copacul si ce pedeapsa il asteapta. Desigur, nici omul nu prea stia ce e aceea moarte fiindca nu o gustase si nici nu vazuse pe nimeni murind. satan il incurajeaza spunandu-i lui Adam si Evei lui ca daca vor gusta rodul pomului atunci ei vor fi ca Dumnezeu cunoscand binele si raul ceea ce e o minciuna care contine si ceva adevarat insa satan este odios pentru ca el nu a spus ca tot el va fi cel care ii va ispiti pe oameni doar spre partea rea si intunecata a cunoasterii,  astfel spus el se foloseste de foarte foarte multa minciuna si de putin, foarte putin adevar, ca sa distruga, sa minta si sa piarda pe toti cei care isi potrivesc ideile cu ale lui. partea de adevar probabil ca e momeala. 

Dar pe un anumit tip de om, demonul il poate infange foarte usor, jongland cu adevarul in urechile lor.

Pe cei mandri. Cu stiinta inlocuind pe Dumnezeu lucrurile stau cam la fel. totul poate fi astfel explicat prin stiinta, tehnologia dezvoltandu-se pe parcurs, descoperind pas cu pas ,,asa zisele taine ale lui Dumnezeu"!

Asta da mandrie! Cei care profereaza acest neadevar nu si pot explica insa de ce pe terra in sec XXI sunt sute de milioane de analfabeti, iar alte sute de milioane, probabil miliarde( numai daca ne gandim la africa asia si america de sud dar nici cu europa si ce mai e nu ne e rusine), au doar cunostinte de baza scis citit.

Cam cate secole , milenii , eoni mai tre sa asteptam pana la iluminarea ,, completa" a omului? 

Eu cred ca altfel trebuie pusa problema.Statul, adica noi in cele din urma trebuie sa faca cunoscut cetatenilor sai doar ceea ce este onest, bun, cinstit, virtuos, ziditor, etc.fiindca cele rele vin oricum intr-o societate.

conducatorii care isi lasa poporul sa se afunde in mocirla si miasmele pacatului nu-si iubesc neamul ci sunt dusmani care ii doresc pieirea. daca vom avea un copil si va cre

Comentariu publicat de mihai condur pe Ianuarie 14, 2012 la 2:59pm

Sf Nicolae a fost unul dintre cei mai blanzi ierarhi ai bisericii primare. la Niceea in 325 a avut o disputa cu Arie( primul care a scindat biserica). Sf. Nicolae a prezentat lui Arie argumentele sale pe care in prima faza acesta le-a recunoscut in fata sfantului dar ajuns in fata imparatului Constantin cel Mare a retractat. Sf nicolae l-a admonestat  pe acesta dar nu l-a palmuit( de bata nici nu poate fi vorba- chiar daca e o figura de ,,stil" aceasta e nu numai rauvoitoare si mincinoasa ci denota o inversunare inexplicabila a unora care au ei o bata mai intelectuala care e mult mai dureroasa si mult mai periculoasa decat aia de lemn). Exista numeroase scrieri si documente a ceea ce s-a petrecut la Niceea, adunate cu grija de calugarii bollandisti dar i nici una nu se vorbeste de nici o agresiune a sfantului asupra perfidului Arie cel care a adus pentru prima data in biserica indoiala ca Hristos a fost ori Dumnezeu ori om respingand dubla natura a fiului lui Dumnezeu, de om si Dumnezeu in acelasi timp si co-substantialitatea Fiului cuTatal si cu Duhul sfant. Cum nici un izvor scris nu atesta lucrul acesta rezulta ca povesta cu palma sau cu ,,ciomagul'' e o inventie chiar a arienilor(poate chiar a lui Arie care normal ca s-a dat ,,ranit" . ce fabulatii mai afli pe la ateii astia...de-ti vine sa pufnesti in ras. Daca mi se va raspunde la postare nu vreau sa mi se pomeneasca numele cum nici eu n-am pomenut pe nimeni. Se stiu ei...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor