REZULTATELE EDUCATIEI
Cel mai îndreptăţit să aprecieze calitatea unui produs este consumatorul. Justificările producătorului sau basmele comerciantului au şi ele un rost dar acesta este numai de natură conjuncturală. Trecătorul de pe stradă înglobează în sine rezultatul muncii educatorilor săi şi efortul propriu de a se forma ca om, ambele mai mult sau mai puţin încununate de succes. Fiecare în raport cu ceilalţi „Ceilalţi, iată iadul” spunea J.P.Sartre, constată incongruenţa dintre aspiraţiile şi manifestările indivizilor şi dintre libertatea individuală şi normele care fac posibilă coeziunea grupului, ceea ce dă naştere la reacţii cu impact nu totdeauna pozitiv şi totul se petrece în stradă, că aici are loc marea confruntare. Nu este ceva nou. Diferenţa ar fi că în zorii civilizaţiei comportamentul brutal era de înţeles, având în vedere ostilitatea mediului şi mai ales a mediului social. Evoluţia nivelului de inteligenţă, atât cel mediu cât şi al elitelor, lasă fără justificare gesturi şi atitudini caracteristice secolelor trecute. Cel puţin aşa ar trebui să fie. Nu este o noutate nici faptul că specializarea impusă de dezvoltarea economică a forţat omul să cunoască tot mai mult despre domeniul său de activitate în detrimentul orizontului de cultură generală, adică tot mai mult despre tot mai puţin sau cum spunea cineva cu oarecare maliţiozitate, că vaom ajunge să ştim totul despre nimic. Dar asta se întâmplă deasupra unui anumit prag şi nimeni nu poate cere acum unui matematician să fie şi filozof şi muzician ca pe vremea lui Pitagora. Să ne mai gândim că nu aceste persoane dau nota dominantă a străzii. De fapt cine este atrada? Cine sunt actorii acestui imens teatru cotidian? Ce şi pe cine deranjează? În mulţimea care se deplasează şi se manifestă (atitudinile de pe carosabil nu diferă, adică mai mult se impune egoismul decât afirmarea unor principii), se diferenţiază câteva categorii. Ar fi persoanele care au un scop precis şi o destinaţie bine precizată, la, de la, sau cu sarcini de serviciu. Timpul şi preocupările nu le permit şi momente de afirmare ostentativă a convingerilor proprii despre cum trebuie prezentată lumii personalitatea. Mai sunt evadaţii de acasă şi din atmosfera conjugală, se caută, se găsesc şi de regulă acţiunile lor gavitează în jurul alcoolului. Dezinhibaţi de către practica bahică pot şi de cele mai multe ori reuşesc să afişeze acea faţă a personalităţii umane care nu are cu ce bucura pe nimeni. Sunt, în cele mai multe cazuri, trecuţi de o anumită vârstă şi ceea ce se vede la ei este rezultatul muncii de educaţie din perioade anterioare şi nu chiar apropiate de momentul actual. Facem abstracţie de infractori şi de faptele cu caracter infracţional care depăşesc limitele de toleranţă acceptate de societate. Educaţia recentă sau în curs de realizare se descoperă prin comportamentul tinerilor, este forma de instruire care se vrea adecvată prezentului şi rezultată din realitatea acestuia. Dacă se are in vedere ponderea numerică, aceşti tineri sunt cei care dau viaţă străzii şi o colorează cu propriul lor aspect, aducând în faţa ochiului critic rezultatele celei mai noi forme ale amintitei munci de educare; fiecare prin sine este produsul şi fiecare pentru ceilalţi este “controlorul de calitate”. Pentru că este categoria de cetăţeni importantă pentru viitorul poporului, se impune utilizarea unui suport, ceea ce în pomicultură se numeşte tutore dar în plan spiritual şi ca să folosim un cuvânt care a început să se devalorizeze, moral. Există şi aici, ca mai peste tot, limite “Educaţia poate să dezvolte puterile minţii existente, nu poate pune însă ceea ce nu-i” (Mihai Eminescu). În popor se spunea cândva că nu există “copii buni şi babe frumoase”, în cazul de faţă buni adică disciplinaţi, referitor la babe discuţia rămâne deschisă dar cu copiii este totuşi o problemă. O problemă care exista, de exemplu şi în 1692 când John Locke a spus: “Timpuria corupţie a tineretului a devenit acum o tânguire aşa de generală …” şi tot atunci şi ceva de actualitate pentru mentalitatea de azi “E o proastă economie a-ţi face copilul bogat cu banii şi sărac cu duhul”.
Numai că de la lipsa de disciplină (totuşi să nu uităm acest cuvânt) şi până la cazurile de violenţă pe care le vedem sau de spre care aflăm din mass-media, deşi saltul calitativ este mare, calea nu-i prea lungă. Un anumit spirit de frondă, de exhibare a ceea ce se consideră personalitate proprie uneori în forme voit deranjante pentru cei din jur sau chiar şi pentru cercul de apropiaţi, poate fi acceptat, nu şi atunci când se atinge de copertele negre ale Codului penal. Oare modul de viaţă din care nu lipseşte nimic caracteristic omului adult nu ar presupune şi răspunderea în faţa legii la acelaţi nivel? Ceea ce spune Biblia: Prov.13,24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său” mai este de actualitate? Ar fi interesant de ştiut dacă elevii olimpici la mai multe discipline au crescut şi s-au format până la acest nivel sub teroarea pedepsei fizice. Nu toţi sunt capabili de performanţă dar încadrarea în anumite norme este obligatorie. Mai există şi tentaţia “fructului oprit” pe care nici alţii nu au reuşit să o biruie şi mai este şi cel mai mare duşman al comportamentului civilizat: anturajul. Ciorile trăiesc în cârduri nu condorii. Pentru a fi apreciat de grupul al cărui membru se consideră, pentru a fi punk sau emo sau altfel, se dau la o parte acele principii care sunt considerate a veni din exterior şi cu cât vor fi fost mai accentuat pronunţate cu atât mai tare se vor încălca. Nu puţine sunt cazurile în care violenţa fizică, verbală, vestimentară, ale tânărului reprezintă doar nişte biete măşti dar care luate în serios pentru a nu pierde poziţia în ierarhia considerată tributară acestora, se pun în practică. Pagina şi ecranul stau mărturie. “Rareori copiii agresivi sunt fericiţi, de cele mai multe ori se afla într-o permanentă căutare pentru a exercita dominaţie şi a elibera emoţii refulate” (prof. Elena Bujorean). Tocmai ideea de educaţie devine refuzată şi astfel blochează comunicarea fără de care actul educaţional nu se poate desfăşura eficient.
“Nu putem comunica cu un elev pentru că este obosit şi bolnav, pentru că are dificultăţi de concentrare, pentru că are un vocabular sărac, pentru că este marginalizat de colegi, pentru că se crede persecutat de profesori, etc” (conf. univ. dr. Dorina Sălăvăstru). Copilaşul nu poate fi sănătos în condiţiile în care îşi supune organismul la “păcatele” cărora, cu greu şi nu fără urmări, li se opune lupta la maturitate. Nopţile pierdute în locuri în care nu poate fi vorba de îmbogăţirea vocabularului vor conduce, fără doar şi poate, la oboseală şi implicit la scăderea puterii de concentrare. Mintea omenească a inventat sistemul binar (Leibniz) dar operează cu altceva şi vocabularul sărac şi cârpit cu termeni de argou constituie un insurmontabil handicap.
Exagerarea educaţiei sexuale are in sine o doză de perversiune, precizăm că atunci când era limitată la strictul necesar populaţia nu se înmulţea prin clonare. Pentru a admira frumuseţea partenerului nu este neapărată nevoie să-i faci disecţie şi cum ar putea cineva trăi vraja unei poveşti de dragoste dacă aceasta începe cu sfârşitul? Vinovăţia victimei in caz de viol? Multora li s-a întâmplat să treacă fărăr bani în buzunar pe lângă vitrina unei mezelării dar nu au spart-o.
“Religia este o parte obligatorie a trunchiului comun în educaţie dar este opţională pentru elev” (?). Referindu-se la omenirea anului 2000 şi cea de după, Rudolf Steiner spunea in 1916: “Vom asista la persecutarea generalizată a gândirii în lume”.
Nu toate familiile pot asigura urmaşilor acea parte din educaţie care le revine, nu vorbim de alcool, de tare comportamentale care se transmit, de distanţa datorată plecării în alte ţări şi nu în excursie sau pentru câteva zile, ci pur şi simplu pentru că nu au nivelul de instruire necesar. În unele şcoli există, în altele va exista, psihologul. Dacă acesta va deveni un fel de Bau-Bau, o spovedanie şi o ameninţare în plus, nu se va rezolva nimic. La fel dacă se va transforma într-un fabricant de de fişe legat de birou şi nevoit să afle de la alţii ceea ce ar trebui să constate personal şi să caute soluţii în fază incipientă. Adică să nu se perpetueze chiar peste tot birocraţia excesivă care masca incompetenţa şi deprofesionaliza cadrele tehnice în intreprinderile antedecembriste. “Educaţia omului este autentică atunci când se bazează, dar şi fundamentează un sistem axiologic individual, congruent, relativ imperturbabil, incluzând valori fundamentale, constante, care să scape perisabilităţii şi facticităţii cotidiene” (prof. univ. dr. Constantin Cucoş).
Cred că un mic pas s-ar putea face atunci când omul va accepta să-şi armonizeze comportamentul cu societatea din respect faţă de sine. Frica de şcoală, de părinţi, de bătaia bunului Dumnezeu, de organele de poliţie, de alte şi alte izvoare de disciplină şi educaţie, nu a spălat strada de manifestări antisociale. Demnitatea de om, de fiinţă superioară faţă de tot ce există pe planetă provine tocmai din ceea ce se formează prin educaţie. Educaţia poate fi privită ca o sumă de informaţii de care ţii cont dacă te îndrepţi către această demnitate, sau nu, caz în care se pune în discuţie egalitatea dintre indivizi. Amestecând păsările cu peştii nu se vor obţine nici peşti cântători şi nici păsări scafandru, evoluţia nu se realizează de către o masă amorfă, chiar dacă unora nu le-ar displace o ţară populată de douăzeci şi ceva de milioane de personae care să trăiască având tras pe cap un televizor cu ecranul spre înăuntru.
Ar mai fi un pas, greu dar important, care se consideră realizat atunci când se va înţelege fericirea de a dărui fericire.



Ioan Mugurel Sasu

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor