mâna cerului trece prin părul nopţii despletind întunericul
o ridică încruntându-şi sprâncenele
între degete i-au rămas câteva şuviţe
semne de bătrâneţe îşi spune sau poate de boală
îmbătrâneşti şi tu noapte îmbătrâneşti si tu
cu ce îi vei mai acoperi pe cei singuri
li se vor vedea în curând umbrele împuţinate şi ce vom face atunci
cu femeia aceasta

cu femeia aceasta
care speră să nu i te sfârşesti de teama
de a nu se vedea cât timp nelocuit este între palmele sale
cu femeia aceasta care nu a strâns niciodată pumnii decât a disperare
disperarea aceea de a nu putea păstra ce a iubit ce a plâns până la neîndurare

şi mă întreb noapte ce dimineaţă îi voi da atunci şi ce formă
când în pieptenele meu de os nu va mai rămâne niciun fir de întuneric

ei nu i s-a potrivit niciodată lumina

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Februarie 1, 2010 la 9:41pm
Nu ai pierdut nimic, Diana. Eu zic că ai câștigat. Vorba-ceea: ”Părerea mea!”
Comentariu publicat de Diana Margineanu pe Ianuarie 30, 2010 la 11:12pm
Multumesc tuturor.

PS Am invatat de ceva vreme sa si pierd, Vasile.
Comentariu publicat de Diana Margineanu pe Ianuarie 30, 2010 la 3:58pm
Strigam deseori noptii sa ramana de teama zorilor desculti ce ne vor colinda tinuturile... nu e simplu sa fii, in lumina...
Asa stiu eu a scrie, Vasile. Nu spun ca e bine, doar ca asa stiu eu.
Multumesc.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor