Câţi îşi dau seama că sunt ciudați atunci când
sunt fericiți sau când îi încearcă acea „naturală
moarte esențială”? Ciudații au inimile nomade,
zvârlite în trecut şi adiacente melancoliilor
caligrafiate de-a-ndoaselea, pe retina Rh-ului grupei
sanguine, speranţele lor fiind imprevizibile, nerostite
şi condiţionate de claritatea inspiraţiei de moment,
în care umilințele mor nedureros, cu originile uitate
în renunțări, subtil lăcrimate către iertare.

… Şi cu toate că trezesc sentimente nedesfăcute,
brusc, toţi ceilalţi, din jurul lor, devin indiferenţi
ştiind că doar ciudații pot rămâne întreaga noapte
pe arcă, – ei sunt nemuritori în dezastre, –
servind impudica eternitate plini de eresuri,
iar singura legătură pe care o au cu realitatea
este aceea că nu se află, niciodată, în apele lor.

Pe puntea epicei galere, ciudat, este numai poetul
care, dacă nu s-ar face dimineață, s-ar îndoi
de imunitatea verbelor sale prevăzute cu vele,
spontaneitatea şi greaţa ar deveni laitmotive
în caracterizarea dorinţelor cu caracter afectiv,
sărate, necontenit, de valurile unei mări
tot mai contestate într-un spaţiu livresc,
pentru neregularitățile oglinzii
menite să reamintească lectorilor uscatul.

Mateloții, abia după ce îl văd umblând peste bord,
înțeleg faptul că au de-a face cu un poet,
însă, nici măcar atunci, nimeni nu-i citeşte jurnalul, –
într-o totală lipsă de condescendenţă, –
de vreme ce aceasta este starea de fapt
prin care toţi ar trebui să treacă.

Tristeţea lui i-ar putea intimida pe ceilalţi
pentru că, în timp ce predică fericiri invariabile,
criptează în subiect tehnicile de diluare
deprinse în nesomn, menite să slăbească presiunea
închipuirilor banale aflate la orizontul
singurului pastel în totalitate albastru.
De aceea, poetul ar trebui să fie reținut la țărm,
stigmatizat precum un sclav și pedepsit cu laude
conforme cu predispoziția imperfecţiunii sale.

El şi-a depăşit competențele în mod deliberat,
împovărat de sublimul trăitului relativ ori boem,
de spuma metaforelor sinucigaşe,
de sensibilitatea expresiei,
el este consumat, permanent, de frumuseţea
şi iubirea cu care se înconjoară şi dintre toți,
numai el poate sfârşi diferit, dintr-un motiv
ce se poate lămuri prin uitare.

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor