7. Probabil că în afară de câţiva iluminaţi, nimeni nu observă impunerea regulamentului diavolului pe pământ. Noua constituţie (sprijinită de actuala justiţie) prin care diavolul va guverna lumea a început să fie aplicată la scară planetară. Fiind în contradicţie cu legile divine, e logic să se opună principiului ordonator al Celor Zece Porunci. Nu-i de mirare că, tentaţi să ia în serios opţiunile tot mai neobişnuite ale “votului majoritar”, cercetătorii Bibliei au ajuns la concluzia că noua ordine mondială este doar o expresie a planificării divine, o tehnică de control dăruită ştiinţei şi oamenilor. Din păcate, nici acest hazliu punct de vedere nu merge mai departe decât ideea de-a admite că la baza creării acestei ordini stă omul, prin exponenţii săi cei mai de vază. Fals! Această “nouă ordine” este paravanul în spatele căruia se pregătesc legi opuse celor date de Dumnezeu. Iată o expresie apropiată de ceea ce diavolul pregăteşte în laboratoarele lui secrete, un Antidecalog care, parţial, a fost deja aprobat de inconştienţa umană:
1.Dumnezeu a murit, e timpul să fii tu Dumnezeu.
2.Tuturor trebuie să le fie frică de tine, căci acum tu eşti stăpânul lumii.
3.Fiecare zi este lăsată pentru a-ţi împlini poftele.
4.Fiecare individ este o entitate unică şi independentă: n-ai tată, n-ai mamă. Dacă nu reuşeşti să-ţi împlineşti poftele acum, vei reuşi în reîncarnările viitoare.
5.Eşti în concurenţă cu ceilalţi oameni: nu ezita să-i ucizi, pentru a-i stăpâni.
6. Scopul scuză mijloacele, indiferent de arma cu care-l pui în practică.
7.Dacă ai avut curajul să furi mărul din Eden, continuă, căci aşa poţi supune lumea.
8.Dacă aproapele tău te înşeală, înşeală şi tu pe toată lumea, ca să nu plăteşti la urmă oalele sparte.
9.Femeia e supusă bărbatului. Ale lui sunt toate femeile pământului.
10.Fă avere pe orice cale, nu lăsa pe altul s-o facă înaintea ta. Distruge-l şi pune mâna pe tot ce are.

8. Nu-i deloc greu de observat faptul că speţa omenească a făcut, cu o majoritate ce sfidează orice prognoză, pasul spre realizarea cu orice preţ a valorilor materiale. Oameni ce deţin averi de neconceput fac regula jocului într-o lume din ce în ce mai secătuită, mai lipsită de creativitate, mai convinsă că argumentul suprem al existenţei ei este continua acumulare. Puţinii opozanţi ai acestui curent distructiv, cel mai înspăimântător din întreaga istorie a dezvoltării umane sunt marginalizaţi, luaţi în râs, batjocoriţi în mod public sau compromişi cu o repeziciune ce nu lasă loc nici unui comentariu.
Îngrămădită în spatele unor fraze “de specialitate”, acoperită de crusta groasă a expresiilor savante care în general nu definesc nimic, omenirea încasează astăzi, cu o violenţă fără precedent, dobânda pentru ultimii arginţi ai trădării lui Isus. Sute de bănci apărute peste noapte, sute de casino-uri şi jocuri bingo televizate se ridică atotstăpânitoare împotriva crucii pe care hominizii anului unu au plantat-o în dimineaţa erei noastre.
Prostituţia – de lux ori de stradă – a fost catalogată drept un fenomen normal de manifestare a libertăţii, drogurile sunt menţinute într-un cadru semi-legal numai pentru a livra studiourilor de filme eroi pozitivi (şi aceştia dispuşi, tot mai evident, compromisurilor). O primă ţară a legalizat euthanasia, experienţele nucleare au intrat deja în obişnuinţa tuturor armatelor globului, creşetoria este a doua natură a omului – a umplut străzile cu răpciuga lenevelii, a pus punct oricăror încercări de-a îndrepta lucrurile, diavolul aproape că s-a instalat în viitorul omenirii.
În curând, traficul de droguri va fi aprobat cu unanimitate de voturi, ca homosexualitatea, ca dreptul de-a purta pistol ori ca pedeapsa cu moartea. Ce poate urma? Aprobarea pe faţă a crimei (mortul e de vină!)? Instituirea nedreptăţii ca dreptate mondială? Acceptarea minciunii ca adevăr universal demonstrat?
Nu ştiu în ce măsură am reuşit să dau credibilitate Antidecalogului şi câţi din cei care-l vor citi îl vor şi analiza, de aceea solicit sprijin în această direcţie. Poate s-a mai născut cineva pentru a sintetiza în formule mai concludente ceea ce eu, din lipsă de timp, n-am putut şlefui.

9. Nu cred în democraţie, nu cred în variantele ei de rezolvare a ultimei mari nepăsări ce zguduie omenirea celor două milenii de “civilizare”. Nu cred în comunism, în dictaturi de stânga sau de dreapta, nu văd nici o salvare în yoga, percepţii extrasenzoriale sau izolare mânăstirească. Urăsc gestul ucigaşului care-şi îngroapă victima cu mare pompă şi salve onorifice de tun (gen “ajutoare NATO” ce devin cu atât mai generoase cu cât numărul morţilor este mai mare). Nu recunosc competenţa partizanei justiţii omeneşti, femeia uşoară a circumstanţelor atenuante. Nu pot urca într-un copac de dragul unor atitudini ecologiste dar nici nu pot împuşca un animal de dragul de-a îmbogăţi o inutilă colecţie de trofee.
Contest opţiunile marilor oameni care hotărăsc destinele ţărilor lor, contest hotărârile cu impact mondial, sunt împotriva oricărei opinii care-mi poate denatura ideea despre sclavie. Civilizaţia noastră a greşit sensul, a ignorat semaforul roşu avertizor şi a trecut, la noroc, pe o stradă imprevizibilă, sufocată de obstacole.
Se vorbeşte la tot pasul de “evoluţia omenirii”, de “marile cuceriri tehnico-ştiinţifice”; parazitară, o gloată de fachiri şi “iniţiaţi” ne oferă nenumărate spectacole de magie şi manifestări paranormale dilematice, dublând astfel o evoluţie mecanicistă la fel de ambiguă. Vraiştea e atât de mare încât, dacă am trasa o axă clară, cu minus infinit şi plus infinit la capete, am afla că la ambele extremităţi tronează, insolentă, expresia plus-minus. Lipsa reperelor marchează, omniprezentă, ce a mai rămas din viitorul speciei.
Nu cred nici în ruptul capului că “evoluţia” este chiar evoluţie în sensul ei adevărat. Renunţând la spălarea păcatului originar, omul a ales deliberat răzvrătirea contra unei pedepse drepte. Şi-a luat soarta în mâini şi l-a ucis pe Abel, rezolvând pentru totdeauna problema iubirii aproapelui “ca pe tine însuţi”, înlocuind-o cu surogatul concurenţei. Din acel moment, omul a căzut în animal, şi nu într-un animal obişnuit, instinctiv, ci în unul “superior”, după cum dovedeşte zoologia lui Cain, perpetuată mai târziu de Darwin.
Astăzi, concurenţa între membrii speciei umane nu poate fi descrisă, a învins, imbatabilă, raţiunea lui Cain, involuţia denumită pompos revoluţie a intoxicat orice spirit cât de cât limpede. Treieraţi între materialismul feroce şi spiritualitatea de paradă, oamenii au devenit o biată masă de manevră de care profită şi enoriaşii banului, şi filfizonii “integrării în Absolut”, în “Marele Spirit Universal” sau în celelalte “entităţi” axate pe destrămarea conştiinţelor.
Am intrat în mileniul III. Ce vom face o mie de ani? Ne vom grăbi realizarea materială ignorând orice eveniment ce intră în conflict cu propria-ne natură de azi (cea a cămătarului)? Vom aplica în continuare tactica lui time is money sau ne vom acorda un răgaz pentru a gândi de zece ori şi a înfăptui o dată? Vom persevera în susţinerea unor limite sociale doar pentru că acestea pot fi, oarecum, controlate? Acestor întrebări nu li se va răspunde în nici un caz în somptuoasele aule în care, la costum şi cravată, marile personalităţi ale lumii îşi dau întâlnire.
Refuz să particip la această murdară masă festivă la care, pătrunşi de importanţa momentului, îşi dau cu toţii bineţe. Mă opun acestui trafic mondial cu “votul majoritar” chiar şi pentru faptul că nu cred că răstignirea lui Isus a fost un gest arbitrar.

10. Dar să lăsăm aceste frustrări personale, intenţia mea nu este de-a teoretiza elegant pe marginea marilor probleme ce frământă omenirea. Gândind în standarde fixe, sociologii şi oamenii de ştiinţă au emis soluţii fixe, neluând în calcul elementul uman care are dorinţe, în genere, imprevizibile. Omenirii i s-a impus cu forţa libertatea şi i s-a interzis opţiunea eliberării. Aşa am ajuns la mâna justiţiei, creatura care va nimici pământul. Astăzi, din veniturile sale nenorocite, un om simplu întreţine, fără să-şi dea seama, o şleahtă de urmăritori aflaţi sub comanda diavolului. Nu poţi călători fără bilet pentru că imediat ţi se taie o amendă de o mie de ori mai mare. Controlorilor nu le pasă că toneta de unde îţi puteai cumpăra bilet era închisă, nu-i interesează, de fapt, nici o explicaţie. Sunt “autoritate de stat”? Sunt! Iar în faţa statului n-ai nici o scuză. Dacă el vrea să te amendeze, o face oricum, nu contează dacă ai sau nu bilet: dreptatea este întotdeauna de partea celui mai tare.
Citesc stupefiat într-un ziar că un om a fost amendat pentru că a dormit pe o bancă într-un parc iar parcul aparţine, după cum ni s-a impus să credem – domeniului public. Nu-mi vine să cred că se poate întâmpla aşa ceva: când a sădit agenţia asta ridicolă arbori care au chiar şi 100 de ani? Se ştie că, în general, parcurile orăşeneşti sunt rămăşiţe ale vechilor păduri, exterminate de civilizaţia urbană dar admise pe post de “zone verzi”. Revin: când a plantat instituţia asta căreia nu-i văd sensul - copacii pădurii? A, da, “domeniul” a plantat pe lângă ei nişte bănci pe care n-ai voie să aţipeşti într-o zi caniculară, în aşteptarea autobuzului. De ce a omis “domeniul” instituirea unei taxe pentru “dormitul pe banca ei”? Şi cine i-a dat voie să planteze bănci pe domeniul pădurii?
Citesc într-un alt ziar că numărul taxelor pe care trebuie să le plătească omul în România a depăşit cifra de 160. Să nu-mi vină să cred! Când s-a complicat omenirea într-atât? Orice activitate ar desfăşura un om pe planeta asta, e pasibil de amendă şi orice litigiu nerezolvat pe cale amiabilă se rezolvă de către… instanţele judecătoreşti! N-am voie să respir decât plătind cu sănătatea mea tribut companiilor industriale, n-am dreptul să pescuiesc decât dacă am permis, mi se interzice să-mi lucrez pământul dacă nu-mi plătesc impozitul, mi s-a fixat o sumă pe care trebuie s-o plătesc pentru faptul că am un acoperiş deasupra capului!
Iată cu ce s-au ocupat oamenii de la răstignirea lui Isus încoace, iată unde am ajuns după 2000 de ani de practicare a “sistemului”: plătim cu vârf şi îndesat ambiţia de a-L omorî pe cel care a vrut să-l schimbe, să-l înlocuiască, să reechilibreze comportamentul uman. L-am trimis şi pe dracu în şomaj, atât de iresponsabili şi orgolioşi vieţuim, atât de convenabilă ni se pare încrengătura de legi şi interdicţii.
Nu merită să propun o altă variantă pentru viitor. Sunt dezamăgit de condiţiile în care trebuie să trăiesc şi sunt convins că pentru astfel de îndrăzneli aproapele meu a prevăzut, grijuliu, un pluton de execuţie sau un scaun electric. Deh, e prea mare bătaie de cap să construieşti o cruce.

11. S-a umplut lumea de mizerie şi debusolare, diavolul însuşi a rămas stupefiat de rezultatul strădaniei sale. În faţa teribilei avalanşe de răutăţi, omul aleargă la biserică, imaginând-o ca pe ultima lui posibilitate de salvare, la fel cum demult, în faţa invaziei unor neamuri războinice, populaţia se baricada în biserici şi se ruga. Nu sunt puţine cazurile în care, neputând sparge uşile, luptătorii le-au incendiat.
Acum, fuga la biserică nu mai poate salva pe nimeni, omenirea a fost alungată de acolo. Biserica lui Cristos a fost ocupată de farisei, Biserica lui Cristos este mediul celor îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare cu simbolul crucii pe piept. Biserica lui Cristos nu mai există, clădirile seci care apar astăzi ca ciupercile după ploaie nu sunt decât castelele poleite ale cavalerilor donaţiilor şi sponsorizărilor oculte. În faţa acestui cumplit trafic cu indulgenţe de tipul papal al Evului Mediu, afirm că este vital ca fiecare dintre noi să ascundem câte o piatră din adevărata Biserică. S-o depozităm în sufletele noastre, să pregătim astfel materia primă pentru Reconstrucţie: numai aşa vom putea face din trupurile noastre temple ale lui Dumnezeu.
De aceea mă opun justiţiei umane, acestei copii cretinoide după cea divină. De aceea a venit cineva care a propus ca variantă de salvare înlocuirea polilor cunoaşterii. Trăim în plin Armaghedon, acum este momentul să alegem între Dumnezeu şi diavol, între eliberare şi sclavie. Acum este momentul să renunţăm la administraţiile publice, la politică, finanţe, justiţie, legi şi decizii aberante. Vom avea curajul s-o facem?
Suntem cu toţii martorii celui mai incredibil şi nimicitor război mondial: omul versus planetă (versus Dumnezeu, dacă aprofundăm ideea). Ne-am năpustit cu atâta înverşunare asupra pământului încât este de mirare că mai existăm ca specie. O posibilă explicaţie ar fi inimaginabila bunăvoinţă a acestei fiinţe blânde pe care am numit-o Terra şi am definit-o, în obtuzitatea noastră, drept un banal corp ceresc, neînzestrat cu inteligenţă. Stranie mentalitate, dacă asociem această percepţie sumară - legendelor de acum 3-4000 de ani.
“Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut suflet viu”, spune Biblia, în Geneză. Puţin mai încolo, după greşeala Evei şi a lui Adam, Dumnezeu decide: “În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce”.
Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că trupul omului conţine toate substanţele chimice pe care, la scară mare, le conţine şi planeta. În baza celor spuse până aici, sunt silit să recunosc o evidenţă de o tulburătoare gravitate: omul este, într-adevăr, produsul cel mai de preţ al pământului, fiinţa care ar fi trebuit să fie stăpânul bun al tuturor vieţuitoarelor. Extinzând ideea, planeta noastră este o entitate vie ce reacţionează, ca orice formă vie, la durerea administrată de o omenire isterică. Dacă punem faţă în faţă leucemia cu poluarea acvatică, exploatarea sălbatică a ţiţeiului şi cancerul, experienţele nucleare cu SIDA – putem avea imaginea de coşmar a ceea ce ni se întâmplă. Nu este de mirare că inundaţiile şi cutremurele se ţin lanţ, în timp ce trupul omenesc devine tot mai greu de tămăduit. Apar sute de alţi viruşi, zeci de noi boli care fac ravagii: pământul se apără de o specie tot mai egoistă ce caută tratamente sofisticate numai pentru ea, ignorând soluţia aflată sub propriii ochi: acordarea primului ajutor entităţii care încă o mai suportă. Cu siguranţă, dacă acest lucru s-ar produce, omenirea ar scăpa de multe din nebuloasele medicale şi multe din replicile dezastruoase cu care ne răspunde pământul, nu ne-ar mai teroriza viitorul.

12. Dând dovadă de cel mai elocvent infantilism, omenirea a ales ca mod de manifestare calea cea mai simplă pentru a-şi împlini ideea de bunăstare: adversitatea. Iar diavolul, jubilând, a pătruns între noi în zgomot asurzitor de aplauze prelungite. Exploatarea omului de către om se desfăşoară astăzi pe temeiuri legale. De la pupitrul de comandă al tuturor ţărilor lumii, diavolul împarte indicaţii şi ordonă punerea în practică a sute de masacre. Un nou Irod, mult mai greu de controlat, ucide tot ce i se pare diferit de configuraţia planetară pe care a impus-o, în speranţa că Mântuitorul se va afla printre cadavrele câmpurilor de luptă. Împotriva Lui s-au dezlănţuit şi popii – şi oamenii de ştiinţă, şi politicienii – şi oamenii de rând, şi judecătorii – şi condamnaţii, în sprijinul acestora au sărit toţi filosofii şi sociologii din lume, elaborând alte şi alte metode de-a opri A Doua Venire. Li s-a permis oamenilor exprimarea legală a celor mai obscene şi neruşinate libertăţi iar aceştia, turmă imbecilă, s-au aruncat cu mic, cu mare, în mocirla descompunerii.
Cei care mai veghează sunt puţini şi urmăriţi de zeci de instituţii create pentru a-i îndepărta de mulţime, sunt consideraţi periculoşi şi chiar sunt periculoşi. Diavolul a învăţat pe propria piele ce efect poate avea un apostol pentru oamenii sătui de haos, pentru “căldiceii” gata să se abandoneze oricând în braţele primului şarlatan.
Mii de profeţi mincinoşi cu diplome şi înalte distincţii sunt primiţi cu onoruri şi fast în mari oraşe şi ţări, trimişi sau chemaţi pentru a propovădui lumii bunăstări de care aceasta n-are nevoie. Sute de ştiinţe care mai de care mai inutile se revarsă pe toate canalele mass media obligând subliminal omenirea să accepte tot ce înţelepciunea biblică interzice: articolele unei noi constituţii mondiale care intră, fragmentată, în conştiinţa omului. Îndobitocit de falsele libertăţi acordate, acesta nu mai este capabil să observe întregul, să sesizeze înspăimântătoarele urmări ale acestui puzzle strecurat magistral în viaţa lui de zi cu zi. E adevărat, dracul este un expert. I-au trebuit două milenii numai pentru teste iar acum crede că a descoperit formula prin care îl poate controla definitiv pe om. Din fericire pentru noi, dracul este analfabet, deci nu cunoaşte viitorul. Noi, alfabetizaţii, ignorăm finalul Bibliei unde ni se descrie cu lux de amănunte victoria lui Dumnezeu. Mai e timp pentru dezertarea din armata necuratului. Puţin, într-adevăr, dar asta e tot ce mai avem la dispoziţie.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de adriana rodica barna pe Martie 30, 2011 la 5:23pm
Numai faptul ca ati dat forma acestor ganduri si avem deja o victorie.Raul numit e mai usor de depistat.Legatura cu o instanta superioara naturii noastre finite, supusa nimicniciei ne mai tine la suprafata.Aici ati expus nemultumirile tuturor romanilor de bun simt si totodata am simtit si amaraciunea din glas.Suntem pe aceeasi baricada.
Comentariu publicat de Carmen Ciumărnean pe Ianuarie 14, 2011 la 6:13pm
Mi-a făcut plăcere să citesc textul...
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Septembrie 16, 2010 la 10:04pm
Cititi si cartea a carui autor sunt :"Am auzit glas din cer, IESITI DIN EA POPORUL MEU" postata pe acest site de la jumatate si toata e pe www.agonia.ro In continutul ei gasiti mesaje despre "un pamant nou si lume noua", Cine isi va iubi sufletul se va salva cerand ajutorul Bunului Iisus, Maicii Sale si Sfintilor lui Dumnezeu. Asa sa ne ajute Dumnezeu
Comentariu publicat de Dăncuş Doru Ştefan pe Septembrie 16, 2010 la 9:49pm
Nu mă tem. Mă întreba cineva, pe alt site, de unde ştiu aceste lucruri, şi-mi dădea şi surse (Bivolaru cu mişcarea lui, nu ştiu ce ramură din yoga etc) - ce sunt acestea faţă de faptul că sunt doar transportorul unor lucruri mai mari decât îmi pot imagina? Dumnezeu mi le-a dat, eu le dau mai departe.
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Septembrie 16, 2010 la 9:42pm
"Si voi, cand vedeti toate acestea, bucurati-va! Sunt la usi!" ne promite noua Domnul nostru Iisus. Cum sa fie greu?!... cu Iisus langa noi?... Frica e tot o cursa de la cel viclean! Doamne ajuta ! sa ne mai citim sanatosi.
Comentariu publicat de Dăncuş Doru Ştefan pe Septembrie 16, 2010 la 9:25pm
Elisabeta, ce greu e! Cât de uimiţi putem rămâne în faţa lumii care vrea să ucidă creaţia!
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Septembrie 16, 2010 la 9:00pm

O lecturare mai frumoasa nici ca nu se poate. Felicitari, Doamne ajuta !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor