Emil Cioran - Scrisoare către Petru Comarnescu


30.12.1933

Dragă Titel,
Vorbesc cu Anton atât de des despre tine, încât niciodată, cred, n-ai fost, în altă parte de lume, mai prezent şi mai actual. Este de la sine înţeles că am reluat relaţiile de intimitate prietenească, pe care doi ani de zile le-au destrămat printr-o progresivă înstrăinare. Am fost impresionat să observ pe ce drumuri diferite am apucat şi n-am fost puţin melancolic, când măsurându-mi distanţa de el, mi-am măsurat distanţa de mine însumi. Nicicând în viaţă nu eşti mai sensibil la propriile transformări decât când revezi după un oarecare timp oameni cu care ai plecat pe acelaşi drum. De aceea, pentru mine toate revederile sunt prilejuri melancolice. Sunt un individ care sub influenţa suferinţei m-am transformat total, chiar dacă această transformare n-ar fi decât adâncirea nelimitată a unor elemente anterior date acestea hipertrofiate, suficiente pentru a determina o cu totul altă simţire şi perspectivă de viaţă. Cred cu frenezie şi cu fanatism în virtuţile neliniştei şi ale suferinţei şi cred cu atât mai mult cu cât acestea, dacă m-au deznădăjduit şi m-au otrăvit, nu mi-au creat mai puţin o conştiinţă a destinului meu, o exaltare ciudată pentru misiunea mea. În culmea celei mai teribile deznădejdi, mă apucă bucuria de a avea un destin, de a trăi o viaţă cu morţi şi transfigurări succesive, de a face din fiecare clipă o răspântie. Şi sunt mândru că viaţa nu începe cu moartea, în deosebire de viaţa majorităţii oamenilor care sfârşesc cu moartea. Eu simt moartea în trecut, iar viitorul îl văd ca un fel de iluminare pasională. Nu mă tem că voi muri, ci toată frica mea interpretează moartea ca o forţă în premisele şi surprizele existenţei.
Mi-e imposibil să lămuresc această specie de teamă. De altfel, din tot ce am trăit şi trăiesc eu, momentele de teamă sunt cele mai greu de lămurit, deoarece ele te invadează prea organic pentru a avea distanţa ta de ele înşile. Aş vrea să scriu odată o analiză a neliniştii de a exista sau existenţei care se simte ca nelinişte. Amestecul de mister, de vibraţie şi de luciditate face din nelinişte un complex foarte ciudat. Ceea ce vreau să-ţi spun este că pe mine aceste lucruri nu mă interesează numai ca fenomene psihologice, ci mai cu seamă pentru semnificaţia lor metafizică, încât ele sunt revelatoare pentru cunoaşterea existenţei, cât şi pentru structura acestei existenţe. În felul acesta se poate vorbi de o tristeţe de a fi, care depăşeşte mult o accepţie pur psihologică. Poţi vedea după aceste lucruri că am lichidat complet cu filosofia oficială. Şi apoi ascult prea multă muzică aici la Berlin pentru a mai putea citi profesoral/?/. În schimb, citesc foarte multă literatură şi cărţi de artă, iar filosofie, mai mult filosofie literaturizantă.
Îţi sunt recunoscător că m-ai susţinut la premiere. Numai în tine şi în Eliade am avut încredere. Vianu şi Vulcănescu sunt prea echilibraţi ca să nu se teamă de ceea ce ei nu pot să simtă. Oamenii aceştia au un drum atât de liniar, încât nu pot câştiga mai mult decât stima. Cât despre planul tău de a te însura, eu nu pot decât să te felicit şi aceasta n-o fac de circumstanţă, deviind de la anumite principii de-ale mele, ci din convingerea că tu nu eşti un om pe care o căsnicie să-l lichideze şi să-l îmburghezească. Tu te-ai temut totdeauna de perspectivele unei vieţi comode, confortabile şi echilibrate. Cum tu trăieşti pe multe planuri şi într-o continuă fluiditate psihică, nu văd în ce fel o căsătorie te-ar putea fixa într-o rigiditate sterilă: mă tem însă foarte serios de Noica, pe care numai mizeria, riscul şi suferinţa l-ar putea menţine viu.
Unii din prietenii noştri vor crede că am devenit hitlerist din anumite raţiuni de oportunism. Adevărul este că sunt anumite realităţi aici care-mi plac şi sunt convins că lichelismul autohton ar putea fi înăbuşit dacă nu distrus printr-un regim de dictatură. în România numai teroarea, brutalitatea şi o nelinişte infinită ar putea schimba ceva. Ar trebui arestaţi toţi românii şi bătuţi până la sânge; numai aşa un popor superficial ar putea face istorie. Este teribil să fii român: nu câştigi încrederea efectivă a nici unei femei, iar oamenii serioşi zâmbesc; când te văd deştept, te cred escroc. Dar cu ce am greşit eu de trebuie să spăl ruşinea unui popor ce n-are istorie?
Îţi doresc, dragă Ţitel, pentru acest an nu atât de hotărâtor pentru tine, satisfacţii de care n-ai avut şi bucurii de care n-ai bănuit.

Emil Cioran

Vizualizări: 443

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Iulie 22, 2013 la 9:45pm

Intimitatea , melancolia şi scepticismul, singurătatea şi fatalitatea ontologică, misterul, alienarea şi angoasa  sunt tot atâţi termeni tematici dominanţi care au preocupat viaţa livrescă  şi creatoare a filosofului şi scriitorului Emil Cioran, încă de pe băncile facultăţii de filosofie din Bucureşti şi până în ultimile clipe ale vieţii sale... L- am cunoscut bine pe fratele său, Aurel Cioran, care mi-a fost şi un bun prieten şi care îi plăcea să  relateze în cadrul cenaclului Euphorion din Sibiu, cenaclu  pe care acesta îl frecventa cu o tenacitate de invidiat, despre scrisorile primate din Paris de la Emil Cioran, despre întreaga activitate  a fratelui său în Franţa. Am înţeles că personalitatea intelectuală a lui Emil Cioran a fost influenţată în bună măsură şi de cultura religioasă pe care acesta  a primit-o de mic , prin condiţia sa de copil de preot în Răşinari, dezavuând , în acelaş timp, unele excese dogmatice şi canonice . Nu s-a mai întors la Răşinari, de la plecarea în Franţa , nici măcar să-şi viziteze locurile natale atât de iubite de el  şi aceasta nu din cauză că era urmărit de securitatea română ,ci doar pentru faptul că o revenire  o considera  rece, anacronică, intempestivă. Acest fapt  m-a mişcat şi m-a determinat să-i  compensez nerevenirea  cu un poem pe care l-am intitulat” Periplu”  şi pe care îl redau în continuare:  lui Emil Cioran: Întors la rostul tău,cuprinzi în braţe zarea,/cornişele cărării le-apuci din Răşinari/şi te întreci cu norii în pajişti alabastre/pe plaiul revederii zăpezit de ani …/La stâncile cărunte de ostenirea vieţii/ajuns, respiri sălbatic şi desprinzi de cer/azurul prăfuit de dor - o sacră revedere,/într-un decor de cetini, de vrajă şi mister …/Trezit de nesfârşit, aici tu îţi cerţi clipa,/privirea ţi-o arunci prin rariştea de pini/stropiţi cu zorile, spre crestele rebele/te-aleargă la crepuscul, iubire să le-nchini …/sclav, serii îi vorbeşti şi o hrăneşti cu stele/pe lucii de izvoare ce fug prin firea ta/cu amintirile întoarse din înălţimea Steazei/la boca văii strâmte, în a le-mbrăţişa …/ Tăcerile din aşternutul de negură-a plecării/în reveria nopţii le stingi cu un sărut/pe genele ce cad din pleoapa de amurg,/în susur de izvoare şi în miros de brad …/Răşinari – Sibiu, 1996, Gheorghe Apetroae Sibiu

 

 

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iulie 22, 2013 la 12:01pm

Multumim pentru postare.

Interesant.

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Iulie 17, 2013 la 12:41pm

Sunt în această scrisoare destule afirmaţii care conduc direct spre o posibilă geneză  a operei filosofice cioraniene, răsărită din tristeţe, din teamă şi dintr-o nelinişte greu de lămurit. Poate acestea şi fac din Cioran  un filosof existenţialist , un  nihilist  modern. O privire psihanalitică în universul l operei lui  ar identifica date extrem de interesante care desenează şi generează calea spre negaţie şi scepticism.

"Mi-e imposibil să lămuresc această specie de teamă. De altfel, din tot ce am trăit şi trăiesc eu, momentele de teamă sunt cele mai greu de lămurit, deoarece ele te invadează prea organic pentru a avea distanţa ta de ele înşile. Aş vrea să scriu odată o analiză a neliniştii de a exista sau existenţei care se simte ca nelinişte. Amestecul de mister, de vibraţie şi de luciditate face din nelinişte un complex foarte ciudat..."

Istoria noastră e analizată de Cioran cu aceeaşi cruzime, specifică privirii sale contestatare, dar, pe alocuri, plină de adevăr. În fond aserţiunile sale aparent extremiste reiterează disperarea eminesciană din cunoscuta invocaţie: " Cum nu vii tu,  Ţepeş, Doamne..." .Cine nu înţelege disperarea lui Cioran izbucnită, în fond , dintr-o puritate intelectuală şi dintr-iun idealism justificat, nu înşelege nimic. Bănuim cum putea fi privit, chiar şi în vremea sa de mijloc de secol 20, un român genial ajuns la Paris:

 "Este teribil să fii român: nu câştigi încrederea efectivă a nici unei femei, iar oamenii serioşi zâmbesc; când te văd deştept, te cred escroc. Dar cu ce am greşit eu de trebuie să spăl ruşinea unui popor ce n-are istorie?"

Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Iulie 16, 2013 la 8:36pm

                  Imi pare rau si e pacat Elfyk@ Ellys ca in timp ce scrieti cuvinte frumoase le scrieti cu multe greseli. Zic multe pentru doar trei randuri de text.

Comentariu publicat de florin contrea pe Iulie 27, 2009 la 10:20am
UN OM DE GENIU...
... framantat de ganduri grele. Sunt fascinante pasajele in care isi marturiseste framantarile sufletesti in propozitii de o profunzime filozofica si psihologica de neatins. Cat priveste aspectele poltice, referitoare la poporul nostru, e imposibil sa fii de acord cu ideea ca poporul are nevoie de suferinta pentru a se purifica. Dimpotriva, eu cred ca suferinta mai mult il indobitoceste pe om, il face mai rau. In afara cazului cand e vorba de personalitati foarte puternice care si in focul iadului se pot purifica...
E desigur, un punct de vedere, poate contestabil, dar - cu argumente temeinice, nu cu judecati superficiale.
Florin Contrea
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 22, 2009 la 6:49pm
''Sunt un individ care sub influenţa suferinţei m-am transformat total,'' spune Cioran care s-a autoexilat şi apoi s-a autosurghiunit între patru pereţi, spunând că a aşa a descoperit universul. Cât de vast putea fi universul lui.
Mulţumesc pentru document!
Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Iulie 22, 2009 la 9:01am
citez:
,,Aş vrea să scriu odată o analiză a neliniştii de a exista sau existenţei care se simte ca nelinişte. Amestecul de mister ,de vibraţie şi de luciditate face din nelinişte un complex foarte ciudat.''
a scris despre aşa ceva? Dacă, DA , mi-aş dori foarte mult să citesc o astfel de analiză care ptr. mine ar fi foarte interesantă încă de la primul cuvânt.
Comentariu publicat de andana calinescu pe Iulie 22, 2009 la 8:52am
Da stiu, Cioran si-a iubit tara cu durere - am spus-o intrun material prezentat candva - asa a fost el ..
Ca-n Oda in metru antic a lui Eminescu a ars pana la capat imbracand pe dos camasa lui Nessus/ideea este a lui Alex Stefanescu /
Ce deosebire intre Cioran si marele sau prieten Noica si ce premonitie fata de destinul lui Noica.

Cine spunea si unde, ca marii oameni au prieteni pe masura?

Si cine ne atrage atentia cum ca, miracolul Romaniei/de la Bratianu citire/ ar trebui sa se repete, daca nu si acest strigat patimas al unui om care si-a dus cu el tara in spate, oricat ar fi vrut ..oricat ar fi vrut.. dar oare chiar a si vrut ?

Nu ne alegem nici parintii, nici tara pana la urma zise ea firoscos si fara pic de originalitate.

Multumesc si pentru aceasta postare.
De aici trebuia sa incep.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor