PATOLOGIA SOCIETĂŢII NOASTRE

Motto:

Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi

(Leviticul, 20 cu7)

Au trecut doar câteva zile de când, cu o discreţie nedemnă, românii, atâţia câţi au fost, au încercat să-L omagieze pe Mihai Eminescu la 160 de ani de la naşterea Sa. Au făcut-o spontan, dezorganizat, şi oarecum derutaţi, pe fondul implacabilei indiferenţe ale rotitelor, preschimbatelor dar mereu aceleaşi autorităţi administrative şi politice. De ani buni încoace Eminescu nu mai este în protocolul de stat. An de an, statutul său public a fost uzurpat la cererea Absurdului Ocult. Aşa se face că El a fost transferat subtil în circuitul iniţiativelor private. ”Să se descurce cum poate, că de aia e Eminescu” au decretat culturnicii din jâlţuri ministeriale, căutând slugarnic privirea mulţumită a stăpânilor de după perdea.

Rafale de cuvinte mizerabile au plecat din gurile hidoşite de minciună ale pângăritorilor de neam şi ne-au izbit Icoana. Pentru că El este îngemănarea noastră cu Absolutul Înţeles! Căci ce altceva este o Icoană dacă nu însăşi izbăvirea de trecător şi sfârşenie. M-am întrebat adesea de ce este atât temut, de ce produce astfel de spaime şi mai ales cui. Am căutat, am găsit şi m-am împăcat. Am înţeles, de vreme trece sau vreme vine, că toate se repetă imperturbabil, ca într-o piesă prost scrisă dar abil regizată. Să urmăm, aşadar, cuvântul plin de adevăr şi înţelepciune care ne este drept pecete a zilei :

”Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vândă pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni cari pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori(…)? Ce sunt aceste păpuşi cari doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre cari n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă?… Arionii de tot soiul, oameni care riscă tot pentru că nu au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc, căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului (…)se grămădesc în oraşele noastre…Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român.(…) Ba au ajuns ca până şi cioro-horo, rumânaş de laie, alb ca pana corbului, să scoată gazetă, în care să ne batjocorească în toate zilele. Ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţărei. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţărei, pentru că în momentul în care s-ar dezmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor”(Din articolul: Icoane vechi şi icoane nouă, ziarul Timpul, 11 decembrie 1877).

”Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases…o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini. Şi chiar dacă amintirea noastră ar pieri în umbra vremilor şi s-ar şterge din memoria tuturor, tot pe aceeaşi cale a conservării naţionalităţii şi ţării vom stărui, fără a face în această supremă privire nici o concesie primejdioasă ideilor veacului.”(Ziarul Timpul, 27 mai 1879).

A încerca să faci cel mai mic comentariu la o asemenea expunere vizionară ar fi la fel de nefast sau sfidător ca şi atunci când ai încerca să răstălmăceşti Cartea Sfântă. Nu ştim câţi dintre cei care ne conduc astăzi au ştiinţă de comoara de învăţătură pe care ne-a lăsat-o Eminescu. Şi nici nu îmi fac iluzii că ar ţine cont de sfinţenia cuvântului Său. Încerc doar, iubite cititorule, să te chem la reflecţie, la o cinstită şi aleasă cugetare la ceea ce trebuie de făcut, prin tine. Dacă El a fost înfiat de Eternitate, noi avem obligaţia măcar să-i păstrăm învăţătura şi marea Lui iubire de neam, pentru care a fost osândit până şi dincolo de moarte. Este vremea vindecării de teamă, de frica bolnavă care ne paralizează voinţa şi ne face, pe cât de nevrednici, pe atât de dispreţuit.

Toate marile naţii s-au descotorosit de balastul imposturii şi au redeschis cartea adevărului. Noi, la mai mult de un secol şi jumătate de la Eminescu încoace, bâjbâim cu întunericul pe ochi şi cu minciuna în suflet. Nu putem fi liberi atâta timp cât trăim în vinovăţie! Nu putem să fim iertaţi atâta timp cât încă mai ard rugurile răzbunării şi ne batjocorim Titanii neamului. În veacul care a început trăim o fatalitate grea. Ducem pe umeri osânda crimei de Crăciun, păcatele părinţilor care şi-au lepădat credinţa, dar mai ales blestemul generaţiei actuale flămândă de câştig şi distrugătoare de morală. Ca şi Eminescu atunci, vedem cum, “cu măduva secată, sleit de puteri, îmbătrânit artificial prin veninurile cele mai subtile ale corupţiei apusene şi răsăritene” neamul românesc cade în mâna pânditorilor şi prădalnicilor de oriunde.

Din când în când, tot cam pe la patru ani, câte un preşedinte de ţară, de partid sau de consiliu local ne îmbie cu fructul interzis, ca pe o pomană de suflet, după care ne siluieşte cu ordonanţe de interdicţie, cu liste de indezirabili şi condamnări la moarte civilă. Din când în când, la fiecare 15 ale lui ianuarie, ne smiorcăim pe la monumente, simulăm dragoste de El, întorcându-i repede spatele pentru a nu pierde ocazia să ne gudurăm pe lângă stăpânii vechi şi noi, în fond aceiaşi din totdeauna. Boala societăţii noastre a rămas, de la Eminescu încoace, conservată în miile de ticăloşii fără de culoare politică şi fără încadrare în timp. Este cronică şi românii o percep ca pe o normalitate, devenindu-i complici de încredere.

Din zece leproşi vindecaţi doar unul s-a întors către Mântuitorul Nostru Iisus să-i mulţumească pentru izbăvire. Câţi dintre noi ne întoarcem cu faţa recunoştinţei către cei care s-au stins pe altarul jertfei neam? Uitarea, invidia, trufia şi nerecunoştinţa sunt, pe mai departe, boala care macină nevrednic societatea românească. Dar până când? Răspunsul ni-l dă tot Marele Poet prin acea superbă mărturie de credinţă descoperită în documentele Academiei Române: “Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiunilor noastre de azi ni trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu , las lumea ce merge deja ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţărei e creşterea morală a generaţiunei tinere şi a generaţiunei ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de-a doua sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.”(BAR, cota 2257)

Sau poate, după cum ne avertiza un alt poet al neamului:

Ex ossibus ultor !

(din mormânt se va ridica Răzbunătorul)

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mariana Cristescu pe Septembrie 14, 2012 la 11:53pm

Un text de atitudine si altitudine intelectuala, profund si emotionant, asa cum ne-a obisnuit autorul. 

Comentariu publicat de Petrescu R. Raimond-Florin pe Aprilie 21, 2012 la 4:29pm

Un inedit text SF din 1986, aparţinător lui Alexandru Ungureanu, plin de un umor nebun şi în acelaşi timp cumplit de acid, ne arăta cum, în 2000 ... şi ceva, lumea ştiinţifică a Romăniei, stat comunist ultra-dezvoltat, ajunge la concluzia că societatea romănească se plafonează din cauza lipsei de valori. Soluţia este dată de tovarăşul Tudose, specialist în calculatoare, care reuşeşte, nici mai mult nici mai puţin, să îl resintetizeze pe Eminescu pornind de la un lanţ ADN complet, dintr-un fir de păr.

Concluzia povestirii? Eminescu resintetizat (deşi e acelaşi, deşi îi revine şi conştiinţa, împreună cu amintirile) nu numai că nu reuşeşte să creeze nicio valoare, dar se dovedeşte un "inadaptat social" şi până la urmă se sinucide.

Concluzia tovarăşului Tudose ? "Lasă, mă, că facem altul."

Concluzia mea : Marii Eroi ai Neamului nu trebuiesc daţi jos de pe soclurile lor. Cât despre noi, îl sărbătorim pe POET în inimile noastre, în fiecare fibră a fiinţelor noastre, în tăcere, cu discreţie şi reverenţă, aşa cum se cuvine. Şi-om ţine minte.

Nota Bene: Actul de revoltă a lui Alexandru Ungureanu i-a adus o mulţime de neplăceri şi injurii din partea literaţilor vremii, inclusiv încetarea colaborării la unele reviste, "lucrări de control" pe la miliţie şi securitate, etc.

Comentariu publicat de Danaela pe Martie 20, 2012 la 8:56pm

Incercând să-l indepărteze denigrându-L, înseamnă că le este teamă de El.Avem un Hierofant al neamului care e veşnicia sufletului şi gândului. Nu-i cunoaştem viaţa , scrierile,  moartea ( ?!). Dar îi simţim sufletul în fiecare din noi.

Comentariu publicat de Liliana Nastas Bratescu pe Martie 30, 2010 la 1:55am
Inainte de a-mi permite o parere ...citisem undeva o remarca deosebita.........
,,Cei care vorbesc despre Eminescu trebuie mai întâi de toate să se înarmeze cu multă cunoaştere. De Eminescu nu te poţi apropia oricum, nepregătit.,,....si totusi o sa indraznesc... Eminescu ne-a rasplatit cu atata bogatie... este comoara ,tezaurul cel mai de pret al societatii romanesti de care......trist dar adevarat .. ,,ne indepartam usor sperand ca nu ne vede nimeni.,,.. Noi românii... nu ne înclinăm suficient în faţa acestei valori, ci mai degrabă în faţa a ceea ce este non valoare,facil, comun,vulgar etc Promovam nulitati,ne ocupam de subcultura,dar suntem,, geniali ,,atunci cand distrugem, ignoram, obstrucţionam, izolarm şi desfiinţam valorile autentice.
Surprinzatoare-GENIALE ideile, gandirea lui Eminescu au fost si vor ramane incredibil de pretioase!Chiar nu au nevoie de o anume decodificare ...sunt atat de actuale..incredibile texte! Sclipitoare minte!....Si totusi ....cum putem schimba aceasta stare???? E RETORICA ....intrebarea mea ..dar constat cat e de Grava ..PATOLOGIA SOCIETĂŢII NOASTRE......
Cu stima si respect,
Liliana Nastas Bratescu
Comentariu publicat de ION IZVOR pe Martie 11, 2010 la 2:19am

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor