EMINESCU şI CLEOPATRA LECA-POENARU

EMINESCU ŞI CLEOPATRA LECA- POENARU

Izgonit din empireul inimii Mitei, unde de altfel nu avusese niciodată loc, Mihai, cu sentimentele rătăcite şi răvăşite de focul dragostei tartanice care părea că nu se stinsese definitiv pentru Veronica, găsise un dulce narcotic sentimental, un paliativ de ultimă oră, în văduva disponibilă din societatea pe care o frecventa atât în casa Kremnitzilor căt şi în cea a lui Maiorescu, pe numele adevărat de fostă nevastă, de Cleopatra Leca-Poenaru.
Femeia semăna şi-n nume şi-n renume cu faimoasa regină a Egiptului, cu care-i plăcea să se compare. Aluat din coca lui Caragiale, verişoare lui primară, cum şi-o recomanda amicilor,- Cleopatra era înainte de toate o frivolă.
Înaltă, solidă chiar, cu un corp atletic, bine pus la punct în strânsorile dedesubturilor, Dalila nu era chiar de lepădat şi, bărbaţii, amatori de şuiete, roiau pe lângă ea, atât pentru izul dulceag al glumelor ei, cât şi pentru amorurile ei împărtăşite cu atâta nonşalanţă şi-n stânga şi-n drepata, mai mult din instinct, căci de inimă nu putea fi vorba.
De altfel fostul ei soţ, căpitanul Poenaru, divorţase de ea decurând tocmai dintr-un asemenea motiv- un flagrant delict amoros cu alt bărbat în căminul conjugal- şi procesul devenise celebru în urbea Bucureştiului, dând de furcă câţiva ani tribunaleler bucureştene. Apoi, nu tocmai tânăra văduvioară, uitase repede cele întâmplate şi-şi juca rolul de divă încontinuare, având în vedere că femeia era şi artistă.
În costum de amazoancă, umbla lala călărind pe un bidiviu pur-sânge din herghelia regală pe la Loleşti şi Popânzăneşti-Romanaţi, pe moşiile ei, pe care, rând pe rând, le păpase ca o crăiliceasă a Bucureştiului, la roata norocului sau la cărţi cu fanti de tot felul.
Şcolită prin Franţa în lupanarele Parisului sau pe la Viena, femeia avea şi ceva cultură. Nepoată a pictorului Lecca, iubea arta şi pictura, mergea la teatru, la concerte, la baluri şi la seratele literare ale lui Maiorescu. Stătea mai mult pe la faimoasa Momuloaia, bunica lui Caragiale, care o probozise cu numele de Cleo. Aici, probabil o cunoscuse Eminescu prin amicul sau din acea perioadă, Caragiale, care i-o recomandase ca artista de teatru. Cum poetul avea slăbiciunea artistelor de teatru, reflex al peregrinărilor lui cu artiştii de teatru din trupele lui Fani Tardini şi Iorgu Caregiale, sau cu artistele de la Teatru cel Mare din Viena, legase o oarecare amiciţie. Primele discuţii probabil că fuseseră despre teatru, Eminescu o întrebase unde făcuse teatru, cu cine arta dramatică, ce piese jucase, ce roluri îi plăcea, dacă-i plăcuse Viena si Parisul…
Da, femeia fusese şi la Viena şi la Paris, văzuse de toate, se cultivase, îi plăcuse totul, muzica Vienei, pădurile Vienei, Teatru cel Mare, Opera, Cabareturile pariziene, pictorii timpului, depravarea dulce a oraşului Soare.
Aşa se face că Eminescu îi face mai multe vizite pe strada Cometei, mai ales iarna, devenind ,,un companion de crailic”, jucând rolul lui Donjuan. Insemnarile lui despre femeie ne duc cu gândul la intimităţi ce nu se pot povesti. ,,Lună, dulce-ai fost în acea plăcută, Sfântă noapte, când suspina Cleopatra…Eşti tu cuminte, Cleopatra? Eşti o mizerabilă cochetă, Cleopatra! Tu m-ai ucis moraliceşte. Mi-ai rupt sira spinării, m-ai dăşelat moraliceşte, încât nu mai pot avea nicio bucurie în viaţă. Mi-e atât de frig în interiorul inimii, sunt aţât debătrân, Dalilo…”
Despre noua achiziţie a lui Eminescu, primul aflase Maiorescu, probabil chiar din gura femeii care i se lăudase, pentru că îi scria unui prieten din Iaşi, ca să ajungă la urechile Veronicăi: ,, Eminescu, amorezat de doamna Poenaru-Leca, găseşte în această doamnă cam corpolentă multă inspiraţie…” Nici lui Mite nu-i convenea ,,noua achiziţie” Prietenul lui Maiorescu de la Iaşi, pentru ă afla lucruri mai concrete, se adresa Mitei. Femeia îi răspundea răutăcios, persiflând pe poet: ,,Eminescu era pe de-a-ntregul disperat ieri… aş spune că absenţa doamnei din inima lui ( n.n. probabil absenţa de la serate)explică tristeţea lui. Bietul băiat! Cred că ea ă răspuns la declaraţiile sale printr-un hohot de râs si el, aşa se spune, nădăjduia să fie acceptat ca soţ”
Eminescu, detaşat de aceşti binevoitori, o ura şi-o incrimina pe Cleopatra în versuri, comparând-o cu faimoasa Dalilă; acum era timpul când i se năruiau definitiv planurile matrimoniale cu Veronica şi când boala se cuibarea din ce în ce mai mult în corpul lui, instalându-se definitiv:,, Unde-s şirurile clare din viaţă-mi să le pun?/ Ah! Organele-s sfărâmate şi maestrul e nebun!”
Nu-i mai rămăsese decăt consolarea: ,, Proştii se-nsoară totdeauna, nebunii câteodată, înţeleptul nicicând. Dacă acesta o face, s-o faca încai din comoditate şi în deplină ignoranţă că va fi înşelat de femeia lui.”
Ucenicul lui Schopenhauer începea să-şi urmeze maestrul…

Ion Ionescu-Bucovu 6 iunie 2010

Vizualizări: 382

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor