emo childs. we hope, we play.

[Daniela Diaconu]

revoluția emo a triumfat. noi suntem cei tandri și cei timizi
care au înțeles că singura șansă e să ne așezăm lângă fântânile
conectate la soare.
gândurile noastre alcatuiesc o bază de date într-o rețea
care alimentează ziua și noaptea
orașul.
ziua scuipăm lumina.
e un fel de a spune că atunci când lucrăm pământul/ în loc de apă/
îl udăm cu bunele noastre intenții.
tot ce vrem, tot ce atingem se transformă în ceea ce ne-am imaginat.

nu vom putea fi niciodată judecați / pentru că noi ne-am ales judecatorii noștri tandri.
ei ne vorbesc cu dragoste, ne mângâie.
ne îngroapă în pămînt fericiți,
în acordurile unei muzici frumoase. /manierismul nostru a devenit lege.

nu cunoaștem tristețea. dăruim dragoste, până ce piepturile ne sunt distruse. .
seara, când ne ducem la culcare, știm. suntem următoarea specie

în prag de extincție.
cuvintele noastre sunt dulci, o, mon douce enfant.
și pentru a supraviețui . împletim.

împletim/ împletim/ împletim.

ziua cu noaptea/ lumina cu întunericul. o, ce cădere. fracturi
în liniștea zilei, bulevarde intinse în mijlocul orașelor noastre
fericite și sterpe. privește.

/către ceilalți care la fel ca și mine

pe cele mai înalte balustrade de lemn deasupra pământului/
se îndrăgostesc de moarte.
noaptea când e intuneric iar cireșii înfloriți or să crească
or sa dea din ce în ce mai multă lumină.

și zbor / zbor/ zbor.
mă prind de rotițe de ceas aruncate în ploaie. 

we hope. we play.

așa ne vorbesc cei tandri când/ își întind plasele cu ochiuri mari
deasupra cimentului. dar nu reușesc niciodată să ne prindă.
ca și cum am fi niște drone care se defectează și cad, prin aer și fum.