Era singură

Şi palidă ca toamna.

Noaptea, venea pe ţărm

Şi briza caldă o desfrunzea încet

Şi-o dăruia talazurilor grele, să-i sărute

Lumina de stamină a trupului curat.

Mânca lămâii şi le-asculta surâsul ,

Cânta în ritmuri stranii, cu privirea

Umbrită de-nserări îndepărtate

Şi somnul ei era o linişte

În care ancorăm mereu corăbii albe

Cu marinari uitaţi de mult, în porturi

Şi-n anotimpuri tâinuite-n ea.

Ciudtă ca o floare deschisă

Numai seara când ne jefuisem visele

Şi ne mirăm ce bucurii

Ascunde soarele şi lutul ,

Dar am pierdut-o-n somnul cu corăbii

Spre nu ştiu care port

Şi rătăcesc de-atuncea cu privirea

Pe cerurile apei, mişcătoare ,

S-o regăsesc cuprinsă

În spumele mării.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor