Literatura:  IUSTIN PANȚA şi “ Obiectele simple”

 

Eseu -  Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Poetul sibian Iustin Panţa plonjază în mijlocul şi sub privirile generaţiei de poeţi optzecişti din Mathesis-ul lui Constantin Noica cu  similitudini între lucrurile ” obiecte simple” şi teza bucuriilor simple, în plin curentul literar postmodernist. Îl găsim în plutiri angelice şi în deplină siguranţă în cerul versurilor sale, simple şi glaciale, cu multe reflexii arhetipale, alături de puţinii poeţi contemporani consacraţi principial acestui curent neoexpressionist, de îmbinare a expresionismului cu modernismul în construcțiile sale poetice cu un expresionism postmodernist, fără a dezamăgi prin deconstrucţiile sale stilistice cu ”obiectivări” livreşti, reuşind, în schimb, aşa cum reuşise predecesorii postmodernismului literar, precum Charlles Baudelaire, Stephane Mallarme, George Bernard Shaw,  Allan Edgar Poe, Arthur Rimbaud, Paul Valery, Guillaume Apollinaire, Ihab Hasan ş.a, să trăiască şi să gândească într-un alt registru poetic, într-o altă tipologie decât cea classică. Îl văd pe Iustin Panţa, boemul cu ţigara mereu în mână şi taciturn,  vibrând necontenit în adîncimile lăuntricului în rezonanțe cu principii literare în cavalcade de aritmii şi în simbioze, până la contopirea eufonică cu revelatul şi nontemporalitatea ontologică a universalului... Va spune, dar, în context,  poetul Panţa: “Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată”. 

 

          Cu  un liant ivănescian consistent în ironie şi paradox, furnizat în permanenţă de Mircea Ivănescu, în jurul şi în spiritul căruia poetul se găsea frecvent,  mixajul textualizat împărtăşit - în poemele sale - cu spovedaniile în euritmiile disonante ale magistrului,  Iustin Panţa este prezent şi participă la renaşterea postbarocă a poeziei pe filiera postmodernismului hedeggearian şi Freudian ”Stile Liberty”.

 

El, diseminând, în acelaşi timp, în zonele expresionismului literar, multe din  platitudinile expresiilor nonvalente, formele naraţiunii deconstruite, va marca prin indiferenţa de stilistica clasică, metafizica literaturii individuate într-o poezie cu amprentă livrescă şi dorită a fi extrapolată în social, spre a fi  descifrată în mediile încă multe obscure, sociale: “fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii”.

 

          Obiectul mişcat de Iustin Panța este adus din orizontul ontic al obiectivizării în cel al  negândirii şi al negării interioare “după-amiezile când coboram fără să mă gândesc la nimic”,  dar şi  încifrând, cu o iscusinţă ingenuă în simplitatea versificată, principii substanţiale cu formulari genomice meristemice, de esenţe din care emerg condiţiile altor tendinţe literare determinante în reacţia poetului apofantic învolburat, împresurat de iluminare şi devenit locatarul indus şi persuasiv, nevoit al bestiarului şi al nihilismului nietzscheian, al neantului derridean, cu referenţiale stenic: “casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu”.  În discursul său poetic se regăsesc termenii ecuaţiei stilistice şi se identifică facil meniscurile eluviilor livreşti consistente, juxtapuse într-un spaţiu lingvistic ce disonează cu cel clasic,  diseminând, de exemplu, cuvintele gândite ale iubitei în expresiile condiţiei sociale la momentul epistemic al asocierii în dezechilibre ontice:  “ O singură dată gândisem la vorbele ei”. Vocaţia predilectă a poetului este aceea de a parodia în texte, asemenea lui Mircea Ivănescu în deconstrucţia unor conţinuturi, în expresie ternă, spre a  stârni şi amplifica contrastele existenţenţiale, dezechilibrul dintre nihilismul geanni-vattimoean - cu negarea naturii stărilor existenţiale din cotidianul convenționalizat și formalizat viciat husserlian şi linia comportamentală a neîncrederii lyotarde a poetului în creaţia sa literară asonantă, chiar cu inducerea sevrajului... ”Nu mă interesează. Oamenii vor să se drogheze”.   Sublimatul simplităţii faptelor omului simplu neobiectivate metaforic sunt cele narate în versurile poetului sibian, cel cu o fizionomie mesianică şi  cu o anvergură literară naţională, arhitectul construcţiilor simple arte-facte Nouveau în poeme şi, astfel, toţi pot fi beneficiarii obiectelor sale - lucruri simple, obiecte vitalizate cu valori lavelliene, mişcate într-un dialog axiologizat.

Poezia se reformulează cu întreaga generaţie optzecistă, simplu imaginată şi obiectivată identificată şi cu sufletul  mare, naţional, iar pe Iustin Panţa îl găsim aici un intelectual model în breasla scriitoricească, un promotor nedeterminat al confluenţelor şi armoniilor culturale în România, o ţară care fascinează monolitică, una în eternitate şi numai Una şi nu atomizată în spaţii multiculturale - “spaţiu  geo-cultural de afinitate congenială”, aşa cum încearcă să le inculce poporului roman transilvan “rezistenţa prin cultură şi a interiorizării” , “ retragerii în ontologie” , etnocentrismul, unii potentaţi literali, pretinşi elitişti, fie ei chiar şi clujeni, cu atitudini comerciale şi pseudoistoriste confuze, cei care “miticesc” cu vădită insolenţă şi cu o incredibilă perseverenţă pe scriitorii români care zic, aceştia, nu ar face parte din spaţiul cultural transilvan??!!  “ Sunt atâţi bani în lumea asta şi atâtea feluri de ai obţine.”. .. Asistăm, dar, la Panța, la mai mult, la o atitudine expresivistă spre o împlinire viscerală de similarităţi stilistice în disonanţe cu tendinţe post - postmoderniste, la o fracturare esenţială de stil în versificaţie,  în manipularea  principiilor literare pe care le reformulează simplu pentru a copleşi şi fascina, prin inducerea valorii poetice în monocordul asonanţelor nonaxiologice şi neexegetice...: ” Eu mănânc o prăjitură, beau un suc, merg, adică, pe drumul drept.”  Reiterăm, din nou, la Iustin Panţa o metafizică a fiinţei în acceptare mundană, în simplitatea abordării versificaţiei, nehermeneutică, rectă genomic de către poetul dandy, pentru o dominantă constantă în relativizarea contrariului : ” Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit. Desigur, minţea”... Taciturn şi cu ideea simplităţii lucrurilor, încredinţat, acesta, pe filiera posmodernă a nihilismului heideggerian orientată în negare, el ştie a nega monismul şi universalizarea. Poetul îşi începe dialectica simplităţii lucrurilor simple cu vectorizarea liniştii propriului eu,  în contrast cu liniştea metafizică, prin demantelarea poeticii de standardizarea rigidă, de dogmatismul literar. “ Liniştea nu este deloc un lucru simplu,....”.  Ieşirea poetului din ambiguităţile atmosferei terne şi pătrunderea sa triumfală în cadrul larg al templului modernităţii în sipet cu teza filosofului german Jurgen Habermas “aşa cum am crezut mai demult/ uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă / în tine un obiect despre care nu ştii nimic”, prin psihologia funcţiei fatice a zilelor fruste în maturitatea devenirii în idealismul kantian ale cărui paradigme reuşeşc configurarea cu dimensiunile raţionalităţii apocaliptice : “şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne/ sfârşitul căderii.”. Nu este o negare a  imposibilului, ci o acceptare antitetică conştientă a existenţei posibile în omniscienţa infailibilului genezic, în fluxurile creaţiei conştiente : “ Înălţimea este nebănuită” Ipostaza : timp prezent, un cronos ontologic, esenţă a sufletului şi ideie a existenţei unui adevăr obiectiv - subiectivat în sustentaţie cu visele ieşirii din gravitaţie: “obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat” este o reproducere fenomenologică a destinului fiinţial pe un defileu aletheic cu sens parmenidian în stereografie katharsisă: “Cu puţină şansă ai putea să uiţi”.  În timpul mitic al cosmicului ontofanic asistăm la evanescenţa creaţiei panţiene: “Nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa.” Nevorbind despre sine, poetul ecstaziază în spaţiile perspectivale dincolo de existenţa lineară, în simboluri, simplifică şi banalizează substanţa primară a creaţiei, principiile şi sensurile fiinţiale considerându-le hilare şi compensatorii: “ Ne gândim la preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când, poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin.” ... Asistăm la o luptă fictivă, pusă sub lupa lirismului lingvistic, la o întoarcere a totului holistic la sensurile simplităţii, a poetului la ludism prin destructuralism, spre bestseller, pentru a le banaliza şi  eluda cu obiectele sale simple, mişcate facil în intenţia de pierdere a luptei lungi de către eul gânditor aureolat în deconstrucţie ideatică şi axiologică de transcendentalul creaţiei, într-o poetică a spaţiului lingvistic ce oripilează cu simple reconstrucţii canonice auctoriale substituite de adevărate colaje estetice tzaristice din fracturări euliterare:“...  Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la câmp.” ... Se constituie această atitudine într-o sfidare a  sensurilor din cuvinte şi o livrare de panteisme în tropii ideilor - imagini, într-o metafizică a uitării întâmplării iconice bachellardiene???: “ Sau atâtea altele /aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară”.   Refugiul este evenimenţial, timp al sosirii iluziei  în clipă, flou al fluxului neoexpressionist postmodernist, “ în maniera Virginiei Wolf sau a lui James Joice  “când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase”, o disperare a negării cunoaşterii valorii realului “ şi făceam cu mâna cuiva nevăzut.”, pentru o eludare  a postmodernismului în literatura română estetizată (Alexandru Ştefănescu).

 

    Asistăm la o detaşare de realism, în asteptarea imaginară a creaţiei bachelardiene cu implicaţii panteistice sinecdoce în dualitate holistică: “din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă îmi răspunde vreuna”.. În resentiment se sfidează şi se simplifică, precum uitarea, cronia categorial - psihologică a trecerii, fibraţiile discursului postmodernităţii:  “Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.” ... Şi pentru că  Iustin Panţa,  poetul obiectelor simple, mişcate, cel pe care l-am cunoscut  bine în activităţile Cenaclului literar al revistei ”Euphorion” de la Sibiu,  deşi de profesie inginer, se releva, dominând constant  şedinţele cenaclului, ca un literat desăvârşit, am considerat că trebuie să încerc un exerciţiu de demontare a liniei sale literare, câte puţin, din mecanismele simple ale creaţiei sale, pentru a constata că substanţa poeziei sale se constituie monolită prin contactele ingénue ale ansamblurilor literare, tributare liniilor specifice postmoderne, cu liantul simplităţii cuvintelor, dar fără a fi totul reductibil la postmodernism,  şi pentru a asista, în acelaşi timp, în creaţia poetului Iustin Panţa, la constanţa viziunii sale de nealiniere la oricare din curentele literare ale sfârşitului de secol 20.

 

     Asistăm, dar, la Iustin Panţa la o ieşire din tiparele lirismului  şi la o despărţire ireversibilă de impressionismul clasicizat prin destrucţia și dezmembrarea holistică a universaliilor, prin obiectivarea acestora în simplitate, la o depărtare facilă şi evidentă de  demitizarea materială şi ideatică, până la persiflarea esteticii clasice a literaturii, în alinierea sa la metaexpresionismul promovat în autoreflexii de deconstrucţie a canoanelor estetice ale iluminismului şi raţionalismului, de bricolarea informaţiei - atât de evidentă la Iustin Panţa, ca şi la John Fowels, Julian Barnes, David Foster Wallace, Paul Auster, la o dezobiectivare ideatică pozitivistă a naturalismului prin filiera neopozitivistă a Cercului de la Viena, la T.S. Kuhn, David Bohm, Ludwig Wittgenstein, H. Smith, J. Derrida, J.F. Lyotard, G. Watimo, Richard Rorty, Daniel Bell , Alvin Toffler ş.a., aceasta în ecuaţiile exerciţiului literar-filosofic al mişcării literare postmoderniste în obiecte, devenită sistemică, de depăşire liberă a trecerii prin structuralismul cu formulări behavioristic - radicaliste, pe care Iustin Panţa a ştiut să-l soluţioneze şi să se impună exponenţial în literatura română în preascurta sa existenţă ampretată cu talent  poetic genuin şi abordată cu reală competenţă.

 

Bibliografie:

 

¤ - Panţa, Iustin, Obiecte mişcate, vol. I şi vol. II, criitori români,Editura VINEA, Bucureşti, 2003;

¤ - Mihăilescu, Clementina, Journal of Romanien Literary Studies, Vol. 8, pag. 915-921, Gheorghe Apetroae - poems from the perspective of the connotations specific to cultural imagology;

¤ - Postmodernism - concept, Wikipendia, enciclopedia liberă;

¤ - Callinicos, Alex., Against  Postmodernism: A Marxist Critique (Cambridge: Polity, 1999) ;

¤ -  Apetroae, Gheorghe,  Postmodernismul lui Mircea Ivănescu, Revista „Oglinda literară”, 2013 şi revista Certitudinea, 26.08.2016;

¤ - Apetroae, Gheorghe,  ADRIAN GRAUENFELS: " NEVOIA DISONANŢEI" şi "DUPĂ PARADIS", comentariu , revista Certitudinea , 28.09.2016;

¤ - Apetroae, Gheorghe, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu, Oglinda literară, 2014, revista Certitudinea, 26.08.2016;

¤ - Apetroae, Gheorghe, Izvoare filosofice, Valori ale eseisticii contemporane - Liviu Antonesei, “ În ostroavele Azore”, revista Oglinda literară, 2015;

¤ - Lyotard, Jean - Francois, La condiţion post-moderne, Paris, Minuit, 1988;

¤ - Borbely, Ştefan, APOSTROF, anul XXVII, nr. 10 (317), De la Goga la postmodernism;

¤ - Vattimo, Geani, Sfârşitul modernităţii, nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă, Editura Pontica, 1993;

¤ - Tiutiuca, Dumitru, Postmodernismul, revista Limba Română nr. 1-3, anul XVI, 2006.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor