ESEURI CRITICE DE FLORIN CONTREA IN BEST EBOOKS

ESEURI CRITICE DE FLORIN CONTREA ÎN BEST EBOOKS

de Florin Contrea

 

          Constat cu bucurie că cititorii operelor mele le pot consulta în condiţii grafice de excepţie pe câteva situri de specialitate în prestigioasa editură online atât pe monitorul computerului personal cât şi pe tabletele tip carte electronică apărute în ultimul timp.

          Astfel cartea mea de Eseuri critice, tipărită în sistem online mai întâi la editura Semănătorul iniţiată de mult regretatul Artur Silvestri, apoi de profesorul N.N. Tomoniu de la Tismana, preluată apoi şi de Editura timişoreană Eurostampa, - poate fi consultată în situl Best eBooks sau, mai precis, la adresa Contrea Belinţ pdf free ebook.

          După cum unii ştiu deja, acolo m-am ocupat de operele poetice ale lui Nichita Stănescu, Gellu Naum şi de poeţi contemporani precum Lucian Alexiu, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, George Vulturescu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Moldovan, Simona Popescu şi Marcel Turcu. Tot la acea adresă găsim şi volumele despre Dimitrie Cantemir şi Urmuz. Textele pot fi utile pe planul criticii şi istoriei literare, profesorilor de literatură şi, mai ales, studenţilor de la facultatea de litere. Amintesc în treacăt că mi-am obţinut doctoratul în litere despre retorică şi Cantemir sub conducerea veneraţilor mei profesori Victor Iancu, G. I Tohăneanu şi Eugen Todoran în 1973.

          Amatorilor de literatură psihologică şi fantastică le recomand cărţi în format online, pe adresa amintită: Portret în gri minor, În peştera măritului Kalmar şi Cărămida de aur. Aceasta din urmă conţine un jurnal cotidian al vieţii mele, pe vreo 500 de pagini,  în care – pe lângă aspecte sociale specifice vremii, am acordat o mare atenţie vieţii culturale.

          Romanul Labirynth este de găsit la adresa Bibliotecaonline Wordpress.com – pdf free ebook.

          Cei interesaţi de creaţia culturală a tatălui meu Aurel Contrea pot găsi un studiu mai vechi, sociologic, despre Cadrul fizic şi etic al unui sat bănăţean, Belinţ, apoi opera sa poetică: Chemând stăpâna visurilor mele şi Pagini bănăţene – atât pe free ebook cât şi pe situl timişorean Banaterra. Pe acestea din urmă le-am editat eu acum mai mulţi ani.

          Sunt recunoscător tuturor celor au trudit şi m-au ajutat pentru această realizare.

 

         

 

 

         

 

 

 

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor