Mi-e sufletul iar pustiu
Vîntului îi simt adierea
Prin toate locurile unde obișnuiam să ne intâlnim,
Să te cuprind în dragoste, să ardă astfel toată durerea.

Timpul ce ne desparte, ca o tristă vioară
Se pare că adie iar a despărțire,
A sufletului împietrire.
Pînă când oare, să ne mai doară ?
Cît vom rătăci oare, eu către cer și tu înspre al tău, interior, sine ?
Cînd vom înțelege că doar în doi ne poate fi bine ?

Eu fără tine, sunt doar un palid și pierdut vis
Însă tu fără mine, ești un fără de margini abis.

Veșnic te voi aștepta
Pînă când din rătăcire, te vei deștepta
Alchimia sufletelor o vom compune
Și din nou iubirea va răsuna în a noastră sfîntă dimensiune.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de DUNIA PALANGEANU pe Februarie 19, 2014 la 11:29am

Popas in "alchimia sufletelor" sensibile.Vis si abis, impreuna...Frumos spus...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor