Am deschis cartea de mult uitata pe sufletul tau.Am observat ca era prafuita asa ca am suflat adanc iar praful a disparut.A plutit in umbra ta,dupa care s-a risipit in lumina ochilor tai uitati de soare.Pacat ca ai ochii inchisi, iar lumina nu-ti strabate prin irisul aramiu.

Erau doua linii adanci pe buzele tale,aveau un curs intortochiat,dar nu se intalneau niciodata.Poate cele doua linii eram noi doi.Tu m-ai ocolit iar eu te-am pierdut.

Deseori visez o poarta neagra,imensa ,acoperita de radacini apoase si miresme de tamaie.Simt ca tu esti dincolo de ea,dar intotdeauna cand vreau sa trec o forta groaznica ma trage inapoi,iar eu ma trezesc tresarind.

Camera e moarta,aproape si tu.Te pierd prin fumul pacatos al lumanarilor.Aerul se face din ce in ce mai greu iar eu nu-l mai pot duce.Fumul se-ncolaceste de mainile tale reci,inutile care sunt de neclintit.Incerc sa-mi explic,dar explicatiile nu-si mai au rostul,e prea tarziu pentru mine si pentru tine mai ales…

Stiu ca ingerii nu se intorc niciodata,dar eu te astept oricand … tati !

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor