Eu

[remus-lucian stefan]

Eu are lumea lui

Eu se învârte în cercul lui

Eu face cuvintele

Eu drege cuvintele

Eu aşteaptă cuvintele care să-l aplaude zgomotos

"tu nu eşti ceea ce eşti!"

parafrazează Eu cuvântul întrupat

marele Eu nu este copil deşi se comportă ca şi cum ar fi

marelui Eu  pată i se pune foarte repede

Eu se joacă tot timpul cu silabele poc!

(se întinde pielea de plastic transparent a apei minerale)

deci Eu  joacă întotdeauna ruleta rusească

Eu e pistolul cuvintele sunt lăcaşurile goale ale butoiaşului

Eu sforăie tare şi ziua şi noaptea

şi îi consumă neîndurător pe ceilalţi prăjiţi cu sare ca pe seminţe.

Eu este îngăduitor peste măsură cu sine însuşi

Eu este neîndurător fără măsură cu ceilalţi

Eu nu se doreşte banal

asta nu şi-ar putea o ierta niciodată

ceilalţi nu există decât dacă se închină

Osana marelui Eu, fiul lui Eu

Eu face valuri multe şi mari

ca un scuipat înnecat într-o fântână

Eu preferă să fie înger

Eu preferă să fie drac

Eu preferă să fie orice

numai asemănătoarea  scurtă silabă

( miliarde de Eu care se descarcă în aceeaşi clipă cu un zgomot sec

în tâmplă pământului)

nu