poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
Eu are lumea lui
Eu se învârte în cercul lui
Eu face cuvintele
Eu drege cuvintele
Eu aşteaptă cuvintele care să-l aplaude zgomotos
"tu nu eşti ceea ce eşti!"
parafrazează Eu cuvântul întrupat
marele Eu nu este copil deşi se comportă ca şi cum ar fi
marelui Eu pată i se pune foarte repede
Eu se joacă tot timpul cu silabele poc!
(se întinde pielea de plastic transparent a apei minerale)
deci Eu joacă întotdeauna ruleta rusească
Eu e pistolul cuvintele sunt lăcaşurile goale ale butoiaşului
Eu sforăie tare şi ziua şi noaptea
şi îi consumă neîndurător pe ceilalţi prăjiţi cu sare ca pe seminţe.
Eu este îngăduitor peste măsură cu sine însuşi
Eu este neîndurător fără măsură cu ceilalţi
Eu nu se doreşte banal
asta nu şi-ar putea o ierta niciodată
ceilalţi nu există decât dacă se închină
Osana marelui Eu, fiul lui Eu
Eu face valuri multe şi mari
ca un scuipat înnecat într-o fântână
Eu preferă să fie înger
Eu preferă să fie drac
Eu preferă să fie orice
numai asemănătoarea scurtă silabă
( miliarde de Eu care se descarcă în aceeaşi clipă cu un zgomot sec
în tâmplă pământului)
nu
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria